Îmbătrânirea populației se accentuează. Sunt cu 21% mai multe persoane de peste 65 de ani decât copii până în 14 ani, cifre în creștere față de anul trecut, potrivit INS

4.762 de vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
Aproximativ 3,18 milioane de copii cu vârsta între 0 și 14 ani au domiciliul în România, fiind depășiți numeric cu 672.000 de către cei cu vârste peste 65 de ani, arată Institutul Național de Statistică (INS) într-un comunicat de presă. Data de referință este 1 iulie 2022 și urmează ca din iulie 2023 să se revină cu date precise, având în vedere că acestea sunt estimări după analiza datelor colectate recent la recensământul populației.

Vineri, 28 octombrie, INS a publicat un comunicat de presă în care prezintă aspecte despre populația României, după domiciliu. Potrivit instituției, „la 1 iulie 2022 populația după domiciliu a fost de 21.943.000 persoane, cu 0,5% mai mică față de 1 iulie 2021″.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2021, prin creșterea (cu 0,2 puncte procentuale) a ponderii populației vârstnice (de 65 ani şi peste) și prin scăderea ușoară (cu 0,1 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani)”, se arată în comunicat. În 2022, populația vârstnică de 65 ani și peste depășește cu 672.000 persoane populația tânără de 0-14 ani (3,860 milioane față de 3,188 milioane de persoane), mai precizează INS.

Astfel, indicele de îmbătrânire demografică a crescut: de la 119,3 (la 1 iulie 2021), la 121,1 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2022). Cu alte cuvinte, numărul persoanelor vârstnice de peste 65 de ani este cu 21,1% mai mare decât al copiilor din grupa de vârstă 0-14 ani.

Câți tineri au domiciliul în România, pe categorii de vârstă și sex

În grupa de vârstă 0-4 ani sunt aproximativ 1,013 milioane de copii. Cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani au domiciliul, în România, 1,050 milioane de copii. În intervalul 10-14 ani se regăsesc 1,123 milioane de persoane, iar adolescenți de 15-19 ani sunt aproximativ 1,129 milioane, conform unor date statistice așezate de Institutul Național de Statistică și într-un grafic (mai jos).

Cu vârste de 20-24 de ani au domiciliul în țară 1,149 milioane de tineri, iar în următoarea categorie, 25-29 de ani, se încadrează cu puțin peste 53 de mii mai mulți. În intervalul 30-34 de ani sunt 1,625 de milioane de persoane, dintre care bărbați cu aproape 42 de mii mai mulți decât femeile.

Foto: comunicat INS

Iată ce mai punctează INS:

  • La 1 iulie 2022, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12.337.000 persoane, în scădere față 1 iulie 2021 cu 0,6%. Cei din mediul urban sunt majoritari: 56,2%.
  • Populația feminină la 1 iulie 2022 a fost de 11.234.000 persoane, în scădere cu peste 51 mii de persoane față de aceeași dată a anului precedent. Femeile rămân majoritare: 51,2% din populație.
Foto: comunicat INS

„Datele privind populația după domiciliu la 1 iulie 2022 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraș şi comună), în baza de date online TEMPO şi pot fi descărcate începând cu data de 16 noiembrie 2022”, anunță cei de la institut.

Comunicatul Institutului Național de Statistică din 28 octombrie 2022, integral, în format .pdf:
Citește și:
Primele date ale recensământului: Aproximativ 19 milioane de locuitori pe teritoriul României, cu un milion mai puțin decât în 2011 / Președintele Statisticii: “În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore”
Martie – Recensământul populației din România a început. Recenzarea se poate face și online până pe 15 mai / Ce și cum trebuie să completăm, explicat
Februarie – Ce vor fi întrebați românii despre educația proprie, în recensământul populației – tipul și nivelul de educație absolvit, plus întrebarea scrisă, pentru cei fără școală: “Știți să scrieți și să citiți?”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul real este absent din această programă, spune profesoara Florentina Sâmihăian despre programa de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere: Excluderea textelor nonliterare e cu adevărat riscantă, pentru că elevii rămân vulnerabili la manipulare și dezinformare

Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București (UB), atrage atenția că programa propusă nu se adresează elevului real, iar lipsa educației media și a analizei discursului…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2026. Sindicatele din Învățământ au cerut ca Ministerul Educației să transmită în teritoriu precizări referitoare la acest drept al profesorilor, anunță Simion Hăncescu, FSLI: Anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal

Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului…
Vezi articolul

Avocatul Poporului: măsurile propuse pentru reducerea costurilor cu transportul elevilor sunt insuficiente / Instituția cere Ministerului Educației să precizeze câți copii sunt beneficiari reali ai tichetelor sociale pentru sprijin educațional

Avocatul Poporului arată, printr-o adresă transmisă săptămâna aceasta Ministerului Educației, că reducerea cheltuielilor bugetare nu trebuie “să priveze copiii de o facilitate esențială a participării lor școlare” și că măsurile…
Vezi articolul

„O scânteie poate aprinde ura”. Comunitatea Evreiască avertizează asupra revenirii discursurilor extremiste în politică și face apel la vot: Nu putem concepe România fără apartenența la Uniunea Europeană și NATO, fără parcursul euroatlantic

Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) trage un semnal public de alarmă privind pericolele la adresa democrației, libertății și valorilor fundamentale ale societății românești, în contextul alegerilor prezidențiale. Într-un mesaj…
Vezi articolul

Presiuni la adresa angajaților ARACIP făcute de președinta consiliului Agenției care acreditează școlile și grădinițele, Mariana Dogaru, ca aceștia să divulge sursa unui articol jurnalistic – document

Operațiune abuzivă, de intimidare de presiune la adresa angajaților Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a președintei consiliului instituției, Mariana Dogaru. Potrivit surselor Edupedu.ro, aceasta le-a transmis…
Vezi articolul