În domeniul Educației nu se mai justifică să mai faci încă o reducere, spune premierul Bolojan: S-a făcut deja acest efort

1.776 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în domeniul Educației sau la Senat s-au făcut deja eforturi pentru reducerea cheltuielilor și că nu se justifică noi demersuri în acest sens, potrivit Agerpres.

În schimb, a precizat că la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și la Cancelarie personalul poate fi redus, conform analizelor realizate.

„În domeniul Educației, acolo unde s-a făcut deja acest efort, nu se mai justifică să mai faci încă o reducere. La Senatul României, unde s-a făcut o reducere de personal anul trecut în februarie, nu se mai justifică să faci încă o reducere. (…) Este pregătită reorganizarea Cancelariei, a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, unde din analizele care s-au făcut, personalul poate fi redus fără niciun fel de probleme’, a spus el, pentru TVR 1.

Totodată, în cursul săptămânii următoare vor fi convenite aspectele tehnice privind modul în care va fi aplicată reducerea cheltuielilor la fiecare instituție.

„Elementele de bază sunt stabilite. Am convenit și aspectele tehnice. Mai e nevoie de o validare a acestor detalii tehnice, care ar trebui să se facă săptămâna viitoare, în așa fel încât în baza auditării fiecărei instituții din România să se ia deciziile legate de reducerea de cheltuieli acolo unde este necesar”, a spus el.

Ilie Bolojan a mai precizat că în 2024 România a avut un deficit de 9,4%, iar 2025 se încheie cu un deficit „sub cel programat” de 8,4%. El a atras atenția asupra faptului România cheltuie cu 25% mai mult decât își permite. Astfel, pentru cele aproximativ 30 de miliarde de euro cheltuite suplimentar și pentru datoriile contractate anterior, țara noastră achita anual dobânzi de 11-12 miliarde de euro, reprezentând 3% din PIB.

„Dacă nu luăm măsuri să reducem cheltuielile și să creștem veniturile, practic dobânzile pe care le plătim, an de an în creștere – pentru că sumele sunt tot mai mari – nu vor face decât să ne ducă în situația în care, practic, Guvernul nu mai are bani de dezvoltare, nu mai are bani de servicii de bază. De aceea anul viitor trebuie să ajungem la un deficit și mai mic, Iar asta înseamnă că anul acesta ne propunem să atingem o țintă de 6,2-6,4% maxim”, a spus el.

Bolojan a adăugat că o reducere a cheltuielilor va fi realizată inclusiv prin pachetul care vizează reforma în administrație. El a menționat că banii încasați din creșterea taxelor pe proprietate ar urma să fie alocați pentru investiții, nu pentru salarizarea personalului excedentar.

„Înainte de aprobarea bugetului trebuie să adoptăm acest pachet, pentru că altfel bugetul României nu se poate închide în acești parametri. (…) Anul acesta nu mai trebuie să creștem impozite și taxe, dacă ne reducem aceste cheltuieli, ceea ce este de bun simț. Și este absolut normal ca și aparatul public, în urma auditării lui, să contribuie la acest efort pe care îl fac toți românii. Înseamnă că la finalul acestui an inflația va fi mult redusă și lucrurile vor fi stabilizate, în așa fel încât treptat, pe măsură ce intrăm în a doua jumătate a anului, să luăm măsuri pentru relansare economică”, a spus el.

Prim-ministrul a declarat că România se află pe penultimul loc în Europa în ce privește numărul persoanelor active în economie, din rândul oamenilor apți de muncă.

Citește și:
Premierul Ilie Bolojan: Am mers pe varianta ca până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia portofoliul educației. Convingerea mea este că vom găsi o propunere bună, în așa fel încât un om care are o autoritate să preia acest portofoliu important pentru viitorul țării noastre
OFICIAL Premierul Ilie Bolojan i-a transmis președintelui Nicușor Dan propunerea de preluare a interimatului la Educație de către prim-ministru
EXCLUSIV Consilierul prezidențial Sorin Costreie: Nu se înghesuie nimeni să fie ministrul Educației pentru că primează tăierile și reducerile și atunci e greu să faci lucruri cu impact pe termen lung / E nevoie de un ministru din sistem, dar cu soliditate academică
SURSE Premierul Ilie Bolojan preia interimar conducerea Ministerului Educației și Cercetării


2 comments
  1. Efortul dvs va fi rasplatit pe spatele nostru si in avantajul UCRAINEI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul anunță ce le-a oferit sindicatelor: stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate / „Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu, scrie Executivul într-un comunicat în care precizează că la discuțiile cu sindicatele din Educației le-a oferit „stimulente financiare…
Vezi articolul