În sistemul educațional nu contează vârsta, spune ministrul Daniel David despre profesorii care pot cere să rămână titulari în școală până la 70 de ani: Pentru mine, vârstă nu este un criteriu care contează pentru calitate

19.053 de vizualizări
Foto: captură PROTV
Într-un interviu recent acordat pentru Știrile ProTV, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că „vârstă nu este un criteriu care contează pentru calitate”, întrebat fiind dacă ar alege un suplinitor calificat sau un titular de 70 de ani. Răspunsul vine în contextul în care legea educației și actuala metodologie de mobilitate permit cadrelor didactice să rămână titulare până la vârsta de 70 de ani prin depunerea unei cereri la secretariatul școlii.

Răspunsul ministrului a subliniat importanța competențelor pedagogice și a abilității de a transfera cunoștințe elevilor, în detrimentul vârstei: „Aș prefera pe cel care este cel mai bun în a transfera competențe copiilor.”

Ministrul a adăugat că, deși un suplinitor poate fi calificat, lipsa unui post de titularizare nu indică automat o lipsă de competențe. „Nu au fost suficiente posturi titularizabile încă pentru a acoperi toate nevoile”, a explicat acesta, subliniind că examenul suplinitorului este, de asemenea, un indicator important.

Ministrul Daniel David a insistat asupra ideii că vârsta nu ar trebui să fie un criteriu de evaluare a calității unui profesor. Comparând cu experiența sa din Statele Unite, ministrul a oferit exemplul șefului său de departament universitar în vârstă de 75 de ani, apreciat pentru performanțele sale: „În sistemul educațional nu contează vârsta. (…) Cât timp este iubit de studenți, merge la ore, aduce granturi, publică și este un bun pentru școală, nu am de ce să-l văd altfel.”

Reamintim că în prezent sistemul de angajare în învățământ din România favorizează menținerea titularilor pe post până la 70 de ani, cu 5 ani peste vârsta limită de pensionare la bârbați și cu 7 ani și 8 luni la femei (conform Casei Naționale de Pensii, vârsta de pensionare la femei în ianuarie 2025 este de 62 de ani și 4 luni). Decizia de a permite profesorilor titulari să rămână activi până la 70 de ani are implicații semnificative pentru sistemul educațional. Pe de o parte, aceasta oferă stabilitate și permite cadrelor didactice cu experiență să contribuie în continuare, pe de altă parte, creșterea vârstei de pensionare poate limita accesul profesorilor mai tineri la posturi titularizabile.

O analiză Edupedu.ro pe baza datelor solicitate de la Inspectoratele Școlare Județene arată că în anul școlar actual sunt peste 2.200 de profesori care au depășit vârsta de pensionare și care au ales să rămână titulari în școli prevalându-se de dreptul conferit de legea 198/2023, creșterea acestui număr fiind de cel puțin 33% în ultimii cinci ani.

Redăm fragmentul cu declarațiile ministrului Daniel David despre acest subiect:

Adriana Stere: Ce ați prefera între un suplinitor calificat și un titular de 70 de ani?

Daniel David: Aș prefera pe cel care este cel mai bun în a transfera competențe copiilor.

Adriana Stere: N-avem de unde să știm. Singurul criteriu acum în acest caz ar fi vârsta.

Daniel David: Nu cred că e vârsta. Contează și examenul suplinitorului. Dacă nu a prins un post de titularizare nu înseamnă că nu a avut nota pentru postul de titularizare sau nu au fost posturi titularizabile suficient de multe. Adică întotdeauna, în fiecare an, avem posturi titularizabile, n-au fost suficient de multe pentru a acoperi toate nevoile și asta îmi spune – dar, repet, dacă mă întrebați, îl aleg pe cel care poate transfera competențe copilului.

Adriana Stere: Și nu contează vârsta?

Daniel David: Eu cred, să știți sincer că în sistemul educațional nu contează vârsta. Sigur, am o altă pregătire. Eu cred și în zona universitară același lucru pentru mine nu contează vârsta. În Statele Unite, șeful meu de departament, de exemplu, are 75 de ani. Cât timp este iubit de studenți, merge la ore, adică nu lipsește de la ore, aduce granturi, publică și este un bun pentru școală, nu am de ce să-l văd altfel. Pentru mine, vârsta nu este un element de de stabilire a calității.

Adriana Stere: Dar un titular de 70 de ani care predă unor copii la clasa pregătitoare… Au 6 ani. Aceea diferența de vârstă este de 64 de ani.

Daniel David: Repet, nu cred că contează vârsta. Poți să ai o vârstă înaintată și să fii iubit de copii, să fii eficient în transferarea de competență. Nu, nu vreau să iau vârsta. Degeaba îmi tot puneți întrebări, pentru mine vârstă nu este un criteriu care contează pentru calitate”.


29 comments
  1. Ma scuzati,spuneti mereu,, titulari dupa 60 de ani”,…..sunt titulari de o viata,toate noutatile nu fac parte din modul lor de predare,oameni buni !….Daca ar face o testare a titularilor de 60 de ani,o sa vedeti ca nici 50%nu vor trece!Vrei sa ramai in invatatmant trebuie, sa dai examen!Asa ar fi corect…..,,vreau sa predau dupa 60 de ani ma cred capabil,dau testare!….sa vezi atunci…!

    1. Toata stima pentru toti profesorii,invatatorii in virsta .Dar totusi cum va puteti macar imagina ca o persoana de 70 de ani poate preda la clasele primare..mai ales la pregatitoare clasa a-l-a,clasa a-ll-a .E IMPOSIBIL .Titularizare pentru toti ,asa ar fi corect.

    2. Ce examen aberezi? Titularul ala de 60 de ani e de 10 ori mai pregatit si cu experienta decat un tanar…tinerii de azi au foarte mult tupeu si se considera ei mai buni decat toti, asa au fost educati. Nu mai are nicio relevanta nici nota tanarului, si titularizarea e astfel foarte usoara, si facultatea, nu se compara cu ce fel a facut facultatea cel de 60 de ani. Sa dea examen ptr ce, la 60 de ani? Asemenea aberatii nu am citit…Nimeni nu poate fi obligat sa mai dea odata vreun examen.
      Astea e o atitudine si o idee mizerabila ca daca esti mai in varsta, automat esti “expirat”. Lansata tot de tinerii care isi supraevalueaza capacitatile. Un profesor tanat abia intrat in sistem, are experienta zero. Niciodata nu poate concura cu un profesor cu decenii de experienta.
      Terminati cu mizeriile.

  2. Cu cei tineri ce faceți? Ii lăsați în plata Domnului. Ce mai poate face un profesor la 70de ani
    … Am văzut la școală o profesoara de sport tot vine la școală și când ne vedem la școală se uita la mine de parca. nu ma știe. Are 70 de ani.

  3. Bau, e interesant ce zici!
    Domnilor, sa nu fim rai! DL David nu vrea sa discrimineze pe varsta. Zisii “dinozauri” se vor exclude prin problemele SECUNDARE varstei, care ii vor face sa se retraga (deci nu prin varsta insasi): ca nu mai pot alerga printre banci la puradei (dar pot preda la primara ca al 2-lea profesor in sistemul step-by-step), ca racesc des, ca vor fi inlocuiti frecvent la ore pentru concedii medicale dese (si prin urmare nu vor fi preferatii parintilor ce ii vor spirt, deci li se vor goli clasele) in 2-3 ani, ca fac o nefacuta si jignesc copiii (dei plangeri pentru abuzuri), etc.
    Doamnelor, domnilor, ce “dinozauri” buni am avut eu la scoala si ce lectii faceau! Nu era lectie de stiintele naturii sa nu vina cu te-miri-ce sa ne arate cum miroase benzina, o floare! Maiculita, prof. de 86 de ani din facultate era mai vie ca oricine la curs si ii sclipeau ochii in orbite de placerea de a-si tine cursul cu noi! Ne-a facut ultimul curs out-of-the-ordinary, despre inventii (pe vremea aia era ceva), ca sa ne demonstreze evolutia omului, atat ontogenetic dar mai ales filogenetic (nu era in program treaba); credeti ca ne-a zis de ce sau ne-a anuntat tema? NU. Am descoperit singuri, ani dupa. Learning by discovery. Invatare cu impact.
    Tineri, seniori, la malaxorul de testat toti, la 2 ani! Fara “autoevaluare”, ce mestesug de tampenie e asta?! Cross-, peer-reviewing!

    1. Mergi si te culca si tu cu testatul tau la 2 ani. Aveti o obsesie bolnava cu testarea si retestarea profesorilor, care-s printre cei mai evaluati si testati angajati. Ce sa mai testezi, ca in curand nu mai vine nimeni in sistem…tu asa vrei sa-i atragi, cu contract de munca pe 2 ani? Vaai de capul vostru…o sa va rugati sa mai vina profesori in scoli, si voi visati sa va bateti joc de ei la infinit. Inc e domenii se mai testeaza la 2 ani? Judecatorii? Medicii? Politsitii? Sunt testati la 2 ani? Profesorii,daca nu stii, sunt oricum evaluati ANUAL, nu la 2 ani! Evaluati periodic de ISJ, de ARACIP… se vede ca habar n-aveti…

  4. Corect nea David ,nu vârstă contează, după gândirea pe care o ai mata profesorii pot sta în învățământ pana la 80 de ani ,varsta este doar un număr, ce mi 20 de ani ,ce m-i 70 de ani!

  5. Cum se impaca mosnegii de 70 de ani cu invatamantul modern pe care il promoveaza tovarasul david de dimineata pana seara . Da sa ramana , dar sa sustina si bosorogii un examen de titularizare la 65 de ani . Sa vedem daca mai stiu materia si cum stapanesc metodele moderne.

    1. Sigur stiu materia mult mai bine fata de absolventii de azi. Si stapanesc si metode suficient de bune, asa zisele metode moderne nu-s cine stie ce, si nu au aparut ieri, ci au si acestea zeci de ani… Asa ca mergi si jigneste in alta parte, ma mir cum se aproba asemenea postari. Toti suntem de acord ca invatamantul e in declin, adica era mai bun acum cateva dcenii. Si atunci de unde trageti voi concluzia ca profesorii in varsta nu-s buni? Sunt mult mai buni decat absolventi de azi care au doar tupeu si viseaza sa-i dea afara pe cei in varsta sa le ia locul. Mizerie morala si lipsa de caracter.

  6. cum explici elevului ,cum îl faci să înțeleagă cuvintele tale ca profesor, asta contează ,indiferent de vârstă!Explicația are legătură și cu ceea ce știi ca prof că ce spui azi la oră are legătură cu ceea ce urmează !Sa ai viziune!

  7. Un profesor nu ar trebui să stea la catedră până la 70 de ani din mai multe motive:

    1. Probleme de sănătate: Înaintarea în vârstă aduce declin fizic și mental (scăderea energiei, probleme de vedere, memorie, stres), afectând calitatea predării.

    2. Speranța de viață în România: Media de viață este de 74-75 de ani, iar presiunea muncii până la 70 poate afecta sănătatea și calitatea vieții la pensie.

    3. Concentrarea și adaptabilitatea: Predarea necesită atenție constantă și adaptare la tehnologiile moderne, ceea ce devine mai dificil odată cu vârsta.

    4. Blocarea generațiilor tinere: Menținerea profesorilor în vârstă limitează accesul tinerilor profesori, care pot aduce dinamism și idei noi.

    5. Impact asupra elevilor: Profesorii mai în vârstă pot avea dificultăți în relaționarea cu generațiile actuale.

    Un sistem echilibrat, cu pensionare la timp și posibilități de mentoring, poate valorifica experiența profesorilor seniori fără a le suprasolicita sănătatea.

    1. Generalizari ridicole…Un profesor cu experienta este intotdeauna mai bun decat un proaspat absolvent, ptr ca absolventul are experienta zero. Absolventii de azi cred ca li se cuvine totul si se cred mult mai buni decat sunt in realitate, ptr ca asta e educatia pe care au primit-o.

  8. Trist! Credeam că acest ministru va stârpi dinozaurii din învățământ care țin posturile blocate și nu pot sa se titularizeze tinerii cu note de peste 9! Da! Vârsta e un criteriu, mai ales la Clasa Pregătitoare! Nu vreau că fata mea să vadă un boșorog comunist târăindu-și fundul printre bănci!

  9. Trist! sperăm că acest ministru e mai destupat la minte, dar observ că apară dinozaurii comuniști care distrug învățământul! Dacă polițiștii și militarii pot ieși la 49-50 de ani la pensie, de ce nu ar ieși niște dinozauri de 70 la pensie? Sunt perimați social, anacronici! îi interesează doar banii! Faceți loc la tinerii absolvenți, care dau examene de titularizare ,,pe bune” , nu la boșorogii care nu au dat în viața lor un examen de titularizare, doar repartiție comunistă!

    1. Boșorog!!!Doamne ferește ,ce expresii vulgare folosiți!Sa va fie rușine!N aveți nici un pic de respect pentru cei care v au învățat la școală.

    2. Tinerii absolventi sunt adesea slab pregatiti. Dau examene an de an ptr ca nu iau nota suficient de mare, ca posturi sunt. Nu-i mai ridicati in slavi atat! Niciodata, absolut niciodata un absolvent nu poate fi mai bun decat cineva cu zeci de ani de experienta. Sunt foarte rare exceptii.
      Sa va fie rusine pentru generalizari.

  10. Dintre un suplinitor necalificat sau calificat în alt domeniu un profesor pensionar între de 70 și ceva de ani calificat în domeniu și care a avut rezultate de. excepție până la pensionare, care ar fi de preferat?

    1. În universitar un profesor valoros trebuie menținut și peste 70 ani, ar fi o pierdere pentru universitate. Nu discutăm aici ce înseamnă valoarea în universitar.

  11. Sa mai mearga pensionarii acasa ! Mariti norma didactica de predare la 25 de ore pe saptamana si ati scapat sistemul de tot neavenitii , suplinitorii si pensionari . Un elev poate avea 30 de ore de cursuri pe saptamana un profesor nu poate avea 25 de ore de predare din cele 40 pe saptamana pentru care este platit ?

    1. BAU (bau??),
      Aveti impresia ca a tine ore la clasa echivaleaza cu culesul de cartofi??

      La atatia comentatori care vorbesc in totala necunostinta de cauza, nu ne mai miram ca apar ministri “trasi la xerox.”
      Ne bucuram ca a plecat dna Ddeca, dar se pare ca dl DD e …din aceeasi serie…. e tot cu D!!🙃

      1. Am peste 30 de ani vechime in invatamant va cunosc din interior . Stiu exact cum este treaba cu predarea orele libere , concedii etc . Acum sunt auxiliar si muncesc 8 ore pe zi . Stiti cum este la secretariat ? Credeti ca noi culegem cartofi 8 ore pe zi ? Dupa 30 de ani vechime economist am salariul cat un debutant care nu stie pe ce planata este . O fi corect sitmata doamana ?

        1. Vai …munca de secretariat este absolut BANALA fata de cea de profesor. …nu lucrezi cu 30 elevi odata., ai biroul tau, nu dai socoteala ptr ca elevii care nu invata etc… Vi s-a urat cu binele! O ora la clasa face cat 3-4 de secretariat. Ce mare lucru faceti? Completati niste hartii si le scoateti la imprimanta. Munca profesorului e de 100 de ori mai complexa. Si in vacante ce mare branza faceti in secretariatul ala? Salarii aveti foarte mari, aveti si gradatii, nu stiu ptr ce…ptr cat de bine ati completat hartii?

    2. Vai de capul tau… mergi si te culca. Ptr o ora de predare profesorul lucreaza inca cel putin una , acasa, sa o pregateasca, sa corecteze teste etc…

  12. ce spunem de uzura psihică ?
    oare chiar nu contează vârsta?! e mult 70….și apoi ce facem cu oamenii tineri daca acum e scandal că nu sunt ore?!
    haos …

    1. Dar de ce ar trebui sa le garantam öamenilor tineri” un loc in sistem? Doar ptr ca sunt tineri? Ce atu-uri au ca sunt tineri? Niciunul: lipsa totala de experienta si chiar pregatirea teoretica poate fi mult mai slaba la absolventii de azi fata de cei de acum zeci de ani! Tinerii au de multe ori doar tupeu si senzatia ca li se cuvine totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor care dă meditații în principiu ar trebui să fie autorizat, să aibă un PFA sau să fie Întreprindere Individuală, să fie autorizat la Registrul Comerțului, precizează reprezentanți ai ANAF / Dacă meditează persoane fizice, ar trebui să dea bon fiscal dacă încasează în numerar

Clarificări ale reprezentanților ANAF pentru persoanele fizice care dau meditații contra-cost în privința regimului la care aceștia se supun când vine vorba despre emiterea facturilor și încărcarea acestora în sistemul…
Vezi articolul

Ministrul Sorin Cîmpeanu “forțează un al doilea mandat la președinția Agenției Universitare a Francofoniei” – Pressone.ro. Adunarea Generală a organizației are loc zilele acestea la Politehnica București

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, “are cale deschisă” să candideze pentru un nou mandat de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), rețea internațională de universități și institute de cercetare, scrie,…
Vezi articolul

Anchetă la centrul de examinare din Gorj de unde s-au scurs subiectele la proba de limba română de Bacalaureat 2024: Cel mai probabil e vorba despre un elev, cu siguranță va fi identificat în baza camerelor de supraveghere – purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj

S-a declanșat o anchetă la centrul de examinare din Gorj nr. 2783, de unde s-au scurs subiectele la proba de limba română de Bacalaureat 2024, spune purtătorul de cuvânt al…
Vezi articolul