Aura Stănculescu, consilier școlar și director al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), atrage atenția că încă mai există unități de învățământ în care nu există spații în care consilierii școlari să își desfășoare activitatea. Aceștia lucrează în spații precum biblioteca, cabinetul medical, cancelaria sau chiar pe holuri, „spații inadecvate în care copilul nu va destăinui nimic niciodată”, a subliniat ea în podcastul Salvați Copiii România.
„Nu toți consilierii au un spațiu dedicat exclusiv pentru desfășurarea acestei activități. Încă se întâmplă să mai avem unități de învățământ care nu dispun de suficiente spații încât să aloce și profesorului consilier un spațiu în care să-și desfășoare activitate”, a explicat aceasta.
„Îi găsim prin biblioteci, pe la cabinetul medical, pe holuri, în cancelarii, în cabinetul contabiliului”, a precizat Laura Stănculescu. Aceste spații, spune ea, sunt „spații inadecvate, în care copilul nu va destăinui nimic niciodată, pentru că nu îi este asigurată confidențialitatea”.
Aceasta a mai subliniat că atât consilierul școlar, cât și profesorul logoped și profesorul itinerant și de sprijin au nevoie de „un spațiu dedicat. Dacă nu fiecare un spațiu, măcar să aibă toți trei un spațiu sau două doar pentru activitățile lor specifice, care sunt activități educaționale de sprijin, complementare activităților de la clasă”.
Informații de context
Școlile sunt obligate să asigure condițiile necesare desfășurării activităților consilierilor școlari, logopezilor și profesorilor de sprijin, potrivit unui protocol adoptat la nivelul județului Harghita. Printre obligațiile unităților de învățământ se numără asigurarea unor spații adecvate pentru consiliere psihologică, dar și a unor spații securizate pentru depozitarea documentelor confidențiale.
Elevii de gimnaziu nu se simt integrați, nu au încredere în ei înșiși sau nu își pot gestiona emoțiile și așteptările legate de performanță, însă doar 17% dintre elevi au apelat la consilierul școlar în ultimul an, deși 91% declară că știu că acesta există în școală, conform unui raport privind starea de bine și sănătatea mintală a elevilor de gimnaziu din România, publicat de Ministerul Educației în septembrie 2025.
Ministrul Educației Mihai Dimian a declarat că dacă doar 17% dintre elevi folosesc serviciile de consiliere „nu înseamnă că nu sunt destui consilieri școlari, ci că nu reușim să-i convingem pe elevi de oportunitatea pe care o au”.
Ministrul a adăugat faptul că deși sunt mai puțini școlari decât prevede legea Educației, nu există nici interes pentru ocuparea unor posturi. Declarație similară susținută și de fostul ministru al Educației Daniel David.
- În anul școlar 2025-2026 au fost 3.539 de consilieri în școlile din România, iar unui consilier îi revin, în medie, 756 de elevi, în loc de 500 de elevi, cum prevăd Legea învățământului preuniversitar și regulamentul CJRAE/CMBRAE.
Avocatul Poporului a semnalat, în februarie 2026, lipsa consilierilor școlari cu pregătire de specialitate, capabili să intervină în cazul copiilor care sunt victime ale violenței.
10 comments
Problema spațiului este una veche!
Ani intregi noi nu am mai avut cancelarie, ci o săliță improprie, mică, întunecată, unde nu încăpeau nici jumătate dintre profesori, pentru că s-a transformat cancelaria intr-o sală de clasă! ,,Trebuia să ne sacrificăm pentru binele nostru viitor”! De fapt, cu sprijinul isj, se făceau titularizări peste capacitatea de susținere, se aprobau clase- cu dorința de a-i mări puterea directorului susținut politic.
De aici până la săli de clasă cu caracteristici diferite de căldură, luminozitate, etaj alocate subiectiv a la long n-a fost decât un pas; norme distribuite subiectiv (de, nu mai încăpeam toți principial, echitabil) au creeat ideea de ,,tătuc”, necesar a fi susținut oricând, dacă voiai un spațiu mai bun, o norma mai bună!
Spațiul a devenit monedă de schimb; la polul opus, era mediu pentru manifestări, alegeri ale directorului impotriva celor pe care nu-i suportă; a continuat prin a fi arealul în urma hotărârilor de peste noapte când te trezeai că nu mai ai cabinet/ laborator la care tu ani de zile munciseși și care își arătase plusvaloarea, a sfârșit prin a fi folosit ca locul de muncă după hotărâri răzbunătoare, luate, bineînțeles, împreună cu C.A.-latifunda sa atent construită!
Angajata CJRAE e la noi psihopedagog! Are cabinet dotat și face analize validate de director referitoare la calitatea actului profesoral, la calitatea profesorilor, ,,evident” în urma ,,destăinuirilor” unor elevi!
P.S. Dacă s-ar face un concurs ,,cel mai frumos și dotat birou directoral” , cel al directorului nostru ar fi pe locul I!
Există școli în care consilierul ARE cabinet?! Oau. Bogăție. La noi, consilierul (care se mai duce în alte două școli) cheamă copiii în laboratorul de TIC, iar când sunt ore acolo se duce cu ei în clasele rămase libere.
PS Da, elevii vin la consilier în timpul unor alte ore la care-ar trebui să fie prezenți. Dar la noi se fac de toate, asta chiar e cea mai neimportantă parte.
Fix așa poartă discuțiile și dirigintele.
Cu elevii si cu părinții.
Pe holurile școlii.
Nici in cabinetul psihologic nu ai voie deși e liber suficient de mult timp.
Cui îi pasă?
Nimănui.
Școala românească. Se cer performanțe de liga I dar noi avem dotări și spații de echipă care se bate la retrogradare.
A cui este vina? Cabinet propriu-zis de asistenţă psihopedagogică presupune un spaţiu dedicat, relativ izolat (pentru confidenţialitatea şedinţelor), cu dotări specifice care nu sunt puţine! Multe şcoli abvia fac faţă cu spaţiile pentru a acoperi necesarul de locuri pentru elevi, în urma genialei măsuri de suplimentare anumăruluid elevi la clasă! Ştiu cazuri în care cancelariile au fost transformate pste noapte în clase de elevi! Unde să-şi mai desfăşoare şi profesorul-consilier şcolar activităţile? Exclusiv în clasele de elevi sau în biblioteci? Mai au şi alţii nevoie de acele spaţii! Şi aşa pentru mulţi consilierii şcolari sunt, din această cauză, ca un ghimpe în coastă…
Ah, doamna consilier din nou. De data asta vorbește de probleme ale sistemului. Probleme materiale și implicit subfinațare cronică. Observațiile rămân însă la un nivel superficial.
1. Controlul și supravegherea vs. învățare
Școlile românești nu au fost construite ca spații care să faciliteze învățarea. Școlile românești au arhitectura unei instituții de supraveghere mai degrabă decât arhitectura unui mediu de învățare.
În modelul tradițional, școala este organizată în jurul unei unități fundamentale: clasa. O încăpere relativ mică, cu un număr mare de copii, în care elevii stau orientați către profesor și tablă. Clasele sunt legate prin coridoare, coridoarele prin scări, iar circulația este controlată prin uși, sonerii, reguli și supraveghere (profesor de serviciu, mai nou camere video).
OECD discută de mai mult timp despre schimbare: spațiul educațional nu ar trebui proiectat doar în jurul clasei tradiționale, ci în funcție de nevoia de spații pentru învățare individuală, grupuri mici și grupuri mari, precum și de spații sociale și flexibile.
Arhitectura poate facilita învățarea sau o poate submina. E nevoie de școli noi, cu o arhitectură funcțională în sprijinul nevoilor de învățare și de regândirea spațiului în școlile tradiționale.
2. Statutul persoanei și lupta pentru putere
Mai este vorba de statut si lupta pentru putere din școală. În multe școli, spațiul este distribuit după o logică ierarhică: directorul are birou (cel mai frumos, dotat, mobilă, frigider, un desk spectaculos, scaun comod, covor etc.), secretariatul are spațiu, contabilitatea are spațiu, administrația are spațiu, profesorii au cancelarie, iar elevii au sălile de clasă. Când apare nevoia unui cabinet pentru consilier, logoped sau profesor de sprijin, acesta intră într-o competiție pentru „spațiul care a mai rămas”.
Cabinetul de sprijin poate ajunge să fie perceput ca un privilegiu, nu ca infrastructură educațională, mai ales dacă vorbiom și de dotarea lui. Problema este că trebuie să încetăm să-l tratăm ca pe un privilegiu.
Un cabinet pentru consilier, logoped sau profesorul de sprijin nu este echivalentul unui birou personal. Nu este un beneficiu acordat unui angajat. Este o resursă educațională, la fel cum este biblioteca, laboratorul (pe unde mai există), sala de sport sau sala de clasă.
„Un spațiu pentru toți trei” poate fi o soluție pragmatică într-o școală cu infrastructură limitată, dar nu ar trebui confundată cu soluția ideală. Dacă trei profesioniști trebuie să împartă aceeași încăpere, problema devine una de programare, acces, confidențialitate, depozitare și disponibilitate. Iar dacă toți trei au nevoie simultan de spațiu, unul dintre servicii va fi inevitabil împins în altă parte.
3. Funcționalitatea spațiului
Aici apare o problemă mai largă a școlii românești: suntem foarte buni la a transforma cerințele în existența formală a unor „spații”, „cabinete” și „servicii”, dar mult mai puțin preocupați de funcționalitatea lor reală.
Ce poate face copilul acolo și ce resurse are profesionistul pentru a-l ajuta?
4. Consilierea și destăinuirea
Aici apare o exagerare: ideea că elevul trebuie să aibă neapărat un cabinet separat pentru a se «destăinui». Consilierea școlară nu este sinonimă cu psihoterapia și nici fiecare întâlnire cu un elev nu presupune o confesiune. Consilierul desfășoară activități de prevenție, orientare, dezvoltare personală, intervenție educațională și consiliere individuală sau de grup. Unele situații presupun discuții sensibile, dar nu putem reduce întreaga activitate la «copilul trebuie să se destăinuie și, pentru asta, avem nevoie de un cabinet».
Dacă vrem să justificăm existența unui spațiu pentru consiliere, argumentul mai solid este funcționalitatea serviciului, nu dramatizarea ideii de „destăinuire”.
5. Nu în ultimul rând școala transmite un mesaj
Dacă o școală nu găsește sau nu prioritizează un spațiu pentru consiliere, sprijin educațional, logopedie ori lucru în grup mic, transmite implicit că aceste activități sunt secundare față de activitatea administrativă sau față de predarea tradițională.
Inca avem scoli unde consilierul scolar e acolo doar o zi pe saptamana. De ce ar fi surprinzator ca trebuie sa se descurce cand sistemul stabileste ca-i suficient in 6 ore pe saptamana sa acopere 200 de elevi.
da,aici trebuie trași de urechi directorii de școli care detesta consilierii (unii)…care habar nu au ce sunt consilierii sau itinerantii…sunt scoli,multe care nu dau bani pentru teste psihologice!!!!
cei mai multi consilieri semneaza condica si la revedere, n-au treaba cu elevii problema.
cine e in învățământ știe acest lucru
restul e gargară
Câtă dreptate aveți! La noi are cabinet în două din trei structuri și singurul lucru pe care-l face acolo e să vorbească la telefon.