Închiderea școlilor ar trebui să fie ultima măsură pe care să o luați, a declarat directoarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor în fața Parlamentului European

4.689 de vizualizări
Închiderea școlilor ar trebui să fie ultima măsură pe care să o luați, a declarat miercuri dr. Andrea Ammon, directoarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) în fața Parlamentului European, la o dezbatere organizată de Comisia pentru mediu, sănătate și siguranță alimentară.

Oficialul a spus că, încă de la debutul pandemiei, cazurile de copii infectați au fost foarte rare, iar atunci când s-au înregistrat astfel de cazuri, foarte puține au dezvoltat simptome.

“Rolul școlilor în transmisia infecției – a fost de fapt clar încă de la începutul acestei epidemii, în China, unde vedeam cum copiii sunt foarte rar afectați. Iar asta a continuat pe toată perioada acestor ultime luni. Din toate cazurile pe care le-am raportat mai puțin de 5% sunt tineri sub 18 ani. De asemenea atunci când sunt diagnosticați cu COVID-19 copiii par să aibă simptome minore, foarte puțini ajung să fie spitalizați și foarte rar au fost înregistrate decese. Asta înseamnă că ei ar putea avea simptome foarte slabe sau să nu dezvolte simptome”, a spus doctorul Ammon.

Datele de la nivelul ECDC, cel mai important centru european de analiză și control al bolilor, echivalentul CDC din Statele Unite, au arătat că închiderea școlilor nu are un impact direct în privința ratei de transmisie a infecției, iar deschiderea școlilor nu a duc, în țările care au luat această măsură, la creșterea ratei de infectare, mai spune directorul instituției.

“Ne-am uitat la statistici, ca să vedem care va fi rolul școlilor în transmisia acestei infecții. Sunt foarte puține focare în școli, care au fost documentate, și evidențele noastre arată la acest moment că este foarte neconcludent, ca să spunem așa, dacă este util sau nu, din punct de vedere al transmisiei, să închizi școlile. În martie-aprilie închiderea școlilor a făcut parte din întregul pachet de măsuri non-farmaceutice și este foarte dificil să evaluăm ce contribuție a avut închiderea școlilor în întregul ansamblu al reducerii răspândirii infecției.

Avem observații de la câteva țări care au deschis școlile foarte devreme și care au fost primele măsuri luate, iar aceste țări nu au înregistrat o transmisie crescută după ce au redeschis școlile. Dar, de asemenea trebuie să spun că nu au deschis școlile așa cum erau înainte, ci au implementat anumite măsuri în linie cu măsurile recomandate de autorități: distanța fizică, igiena mâinilor, profesorii și elevii simptomatici au stat acasă, fără adunări sau reuniuni în cadrul școlilor, orarul a fost făcut astfel încât au împărțit clasele, alternând elevii care vin la școală cu cei care stau acasă. Așa că redeschiderea nu a fost făcută așa cum era pe vremuri”.

Cel mai important efect al închiderii școlilor a fost unul negativ asupra bunăstării copiilor, a declarat dr. Andrea Ammon. Aceasta a explicat că decizia de închidere a școlilor ar trebui să fie ultima decizie pe care ar trebui să o ia o țară, pentru a reduce efectele virusului.

“Au existat observații conform cărora închiderea școlilor a avut efecte asupra bunăstării copiilor, bineînțeles că nu au progresat în privința educației. În concluzie, putem spune că școlile sunt o parte esențială a societății și a vieții copiilor. Este foarte important ca ei să aibă posibilitatea să fie expuși relaționării dintre ei. De aceea am tras concluzia că închiderea școlilor ar trebui să fie ultima măsură pe care să o luați, dacă trebuie să luați astfel de măsuri. Dar trebuie să existe măsuri astfel încât să se limiteze transmisia și cum sunt acestea aplicate bineînțeles că depinde de situație, de cât spațiu există, de câți copii sunt în clase,”  a încheiat dr. Andrea Ammon.

Întreaga dezbatere poate fi urmărită VIDEO aici.

Foto: Andrea Ammon/ECDC.eu


2 comments
  1. Gândiți și spuneti prostii . Copiii ajung acasa , unde părinții și bunicii nu au nicio apărare , mai mult aceștia merg la servici și uite asa , plecând de la copii , ne trezim intr-un scenariu de groaza . Ați avut la dispoziție 7 luni și rezultatul este un haos general ….

  2. Astia par sa fie niste papagali care repeta zilnic aceleasi prostii. Ingrijorarea majora este ca se poate infecta familia, ca pot crapa parintii si bunicii sau pot ajunge in mizeriile de spitale romanesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like