Inculpatul Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, promovat în rândul olimpicilor la matematică prin intermediul unui ghid turistic al județului, unde semnează un editorial-advertorial

7.499 de vizualizări
Sursa: Vremea Noua
Elevii olimpici la matematică, prezenți la decernarea premiilor pentru Olimpiada Națională de matematică desfășurată la Vaslui, pe 12 mai, au primit în cadrul evenimentului, ghiduri turistice în care inculpatul Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, semnează un editorial-advertorial, scrie publicația Vremea Nouă. Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean, se află în arest la domiciliu.

De remarcat că, până la premierea elevilor, peste 20 de membri implicați în organizarea Olimpiadei au fost primit diplome, printre care: conducerea ISJ, directori de școli, contabili, secretare sau informaticieni. Prezent la ceremonie a fost și secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, care a remarcat „efortul fantastic” al organizatorilor.

  • Olimpiada de Matematică 2024, etapa națională pentru clasele V-VI s-a desfășurat la Vaslui în perioada 9-12 mai.

În cadrul evenimentului în care au fost decernate premiile pentru elevii olimpici la matematică, la Vaslui, au fost distribuite broșuri în care apare un editorial advertorial, semnat de inculpatul Dumitru Buzatu, președinte suspendat al Consiliului Județean, scrie publicația Vremea Nouă. El este în arest la domiciliu în prezent, potrivit Tribunalului Vaslui, acuzat de luare de mită.

Potrivit publicației locale, broșurile ar fi ghiduri turistice ale județului Vaslui, dar nu oferă mai multe detalii despre volum.

La decernarea premiilor pentru elevii olimpici au participat și oameni politici, și secretarul de stat Bogdan Cristescu din partea Ministerului Educației care a spus: „În 15 ani am văzut multe organizări… cei de aici au făcut un efort fantastic și ca să se organizeze și să găsească fonduri pentru dublarea premiilor”.

Înainte de a se decerna premiile elevilor câștigători, Elisabeta Ana Naghi, inspector de matematică în Ministerul Educației a acordat diplome unui număr de peste 20 persoane implicate în organizarea Olimpiadei: secretari și contabili șefi, directori de liceu, profesori, informaticieni, Societatea de Științe Matematice din România sau conducerea ISJ, prin șefa Inspectoratului și un adjunct.

„Deveniți adulți, copiii de care avem nevoie. Dar în spatele acestor lucruri, trebuie să le mulțumim, așa cum spunea și domnul secretar de stat [n. red Bogdan Cristescu], celor care 4 zile au stat împreună cu noi și au organizat Olimpiada Națională de Matematică”, a spus inspectoarea Elisabeta Ana Naghi, înainte să înmâneze diplomele.

De precizat, premierea organizatorilor cu diplome în cadrul Olimpiadelor nu este des întâlnită.

Sursa: Consiliul Judetean Vaslui Facebook

VIDEO La minutul 10 poate fi urmărită decernarea diplomelor acordate de Ministerul Educației organizatorilor Olimpiadei:

Citește și:
Problemele și rezolvările de la Olimpiada de Matematică 2024, etapa națională pentru clasele V-VI de la Vaslui – descarcă / Rezultatele finale au fost publicate de organizatori
Premiile pentru elevii olimpici vor fi mărite: 1.000 de lei – premiul I, 700 de lei – premiul al II-lea și 500 de lei – premiul al III-lea, prevede un proiect de ordonanță de urgență / Creșterea alocației pentru cazare și hrană la 200 de lei pe zi


3 comments
  1. Buzatu are continuitate!

    1. de parca eu m-am sesizat cand copilul a venit de la un concurs pe tara la geografie la Craiova cu poze, pix si fular cu U Craiova… in secunda 2 le-am aruncat la gunoi si asta a fost… e vorba de ministerul invatamantului… deja ne-am obisnuit cu standarde fff joase… in ultima vreme ma multumesc doar sa se intoarca sanatos copilul… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În primul rând la consultările cu Iohannis: Corina Dumitrescu, fondator al Universității private Dimitrie Cantemir, protagonista scandalului diplomei inexistente la „Standford” și soția celui care a inițiat proiectul de lege „Facultate fără Bacalaureat”

În primul rând al invitaților la Cotroceni s-a aflat miercuri seara Corina Dumitrescu, fondator și președintele Senatului Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propunerea lui Ponta în 2012 pentru funcția de ministru…
Vezi articolul

Monica Anisie: Noutatea la BAC este că examenul va începe cu probele scrise, pe 22 iunie. Evaluarea Națională se va susține începând cu 15 iunie / Tezele nu se vor mai susține și se recuperează materia neparcursă

Evaluarea Națională 2020 se va susține începând cu data de 15 iunie, iar la examenul de Bacalaureat „noutatea va fi că va începe cu probele scrise, în data de 22…
Vezi articolul

Aproximativ 34% dintre copiii români erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2024 – cu 5% mai puțin decât în 2023, potrivit Eurostat / România se plasează pe locul al treilea în topul statelor celor mai afectate de acest fenomen din UE

Aproximativ 34% dintre copiii români erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2024, cu peste 5% mai puțin decât în anul 2023, arată datele Eurostat. Deși România…
Vezi articolul

DOCUMENT. Ultima zi de mandat pentru directorii cu concurs, prima zi de „detașare în interesul învățământului” / Inspectoratul Bistrița-Năsăud introduce preselecția pe criterii netransparente și prevede că doar „cadrele didactice solicitate” pot fi directori

Pe 16 ianuarie 2026 expiră mandatele directorilor și directorilor adjuncți de școli care au ocupat funcțiile prin concursul național organizat în 2021 – prima dintre cele trei sesiuni de concurs.…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca de „o mârșăvie fără seamăn” în cazul ordonanțelor pentru decontarea navetei elevilor, după ce aceasta „decide să dea un alt OUG care să ‘repare’ OUG 50 al celebrului Cîmpeanu”

Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educației, că „este prost informată de aparatul lăsat în urmă de dl. Cîmpeanu (sau chiar nu înțelege consecințele) și… face…
Vezi articolul