Înlocuirea alocării a 6% din PIB pentru Educație cu 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat reprezintă, în esență, o scădere a angajamentului finanțării educației – Salvați Copiii

345 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Înlocuirea alocării a 6% din PIB pentru Educație cu 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat reprezintă, în esență, o scădere a angajamentului finanțării educației, susține organizația Salvați Copiii România, într-un comunicat de presă primit de EduPedu.ro.
  • Organizația a venit astăzi cu o informare în care condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei rurale pentru elevii care merg la liceu în altă localitate. – Detalii aici

Amintim că, la articolul 106, alineatul 1, din proiectul de lege a învățământului preuniversitar, scrie: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”. Iar legea ar trebui să intre în vigoare până la finalul anului 2022, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Sorin Cîmpeanu chiar la o dezbatere organizată de alianța O voce.

Pe 2 august, EduPedu.ro scria despre faptul că abia în 2027 Educația va primi 15% din bugetul general consolidat, potrivit unei declarații a premierului României, Nicolae Ciucă.

Ce recomandă Salvați Copiii

„Înlocuirea dispoziției cu privire la alocarea a minimum 6% din PIB cu dispoziția privind alocarea a 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat are șanse foarte reduse să producă efecte tangibile în direcția creșterii alocărilor efective de resurse publice adecvate pentru sistemul educațional și reprezintă, în esență, o scădere a angajamentului finanțării educației, chiar contrară programului de guvernare”, atrage atenția organizația.

„Pentru a evita menținerea sistemului de educație în aceeași stare de subfinanțare, devin necesare următoarele schimbări:

  • Renunțarea la stabilirea unui prag minim de cheltuieli pentru învățământ în legea educației, neaplicabil din perspectivă constituțională, și promovarea ideii de creștere dinamică a cheltuielilor pe măsura dezvoltării capabilităților de cheltuire utilă a fondurilor publice;
  • Introducerea unui coeficient de ajustare a costului standard per elev pentru elevii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă;
  • Promovarea unor creșteri graduale a veniturilor cadrelor didactice pe măsura și cu condiția reprofesionalizării continue a acestora;
  • Susținerea creșterii finanțării bazei materiale și a cheltuielilor non-salariale pentru asigurarea îmbunătățirii calității actului de educație;
  • Eliminarea posibilității transferului către consiliile județene a unităților de învățământ din subordinea consiliilor locale care s-au dovedit incapabile să asigure finanțarea școlilor și respectarea interesului superior al elevului„, punctează Salvați Copiii.
Comunicatul integral, în format .pdf:
Citește și:
Renunțarea la admiterea la colegiile naționale, reintroducerea bursei de studiu și desființarea inspectoratelor școlare actuale, „cosmetizate în direcții județene” – solicitări Salvați Copiii pentru proiectul legii Educației aflat în dezbatere
ULTIMA ORĂ Abia în 2027 Educația va primi 15% din bugetul general consolidat, potrivit premierului Ciucă
BREAKING Proiectul legii Cîmpeanu deschide ușa mătușilor, unchilor și verilor care vor să-și promoveze rudele pe posturi în universități: ministrul a înaintat legalizarea în comisiile de examene a rudelor de gradul III și IV ale candidaților


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București, despre „stegarul dac” care urcă pe acoperișul Palatului Universității: Clădirea este predată Companiei Naționale de Investiții, iar autoritățile au fost sesizate de fiecare dată

Universitatea din București (UB) susține că a sesizat autoritățile de fiecare dată când „stegarul dac” a fost observat pe acoperișul Palatului Universității, de deasupra Facultății de Geografie, clădire aflată în…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremul pentru consilierii școlari, publicate de Ministerul Educației / Prezentare despre „Educația pentru carieră”, evidențierea unei consecințe în plan școlar a stimei de sine scăzute la elevi – subiecte de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii consilieri școlari au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și…
Vezi articolul