FOTO Inscripții stradale prin care se cere demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector au apărut în zona Universităţii din Iaşi și pe poarta locuinţei fostului ministru al Justiţiei

1.264 de vizualizări
Mai multe mesaje prin care se cere demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector au apărut, joi, în zona Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, mesaje similare fiind scrise şi pe poarta locuinţei fostului ministru al Justiţiei, transmite Agerpres. Fostul ministru al Justiţiei anunță că a depus plângere la poliţie.

Mesajele „#Demisia Tudorel” sunt inscripționate pe străzile din zona Copou, unde se află şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza, relatează agenția de presă.

Pe poarta locuinţei fostului ministru social-democrat al Justiției, Tudorel Toader, ar fi fost scris cu un spray alb cuvântul „demisie”, iar pe gard portretul lui Tudorel Toader a fost făcut cu graffiti, mai scrie Agerpres.

Agenția notează că inscripţiile de la locuinţa lui Toader au fost şterse, între timp, însă se mai pot vedea urme ale acestora.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, actual rector al Universității Al.I.Cuza din Iași, a declarat:am făcut plângere pentru identificarea şi eventuala sancţionare a autorilor. Comunitatea academică este abilitată să se pronunţe cu privire la exercitarea prerogativelor de rector, cu atât mai mult cu cât urmează alegerile pentru această demnitate„.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspecția specială

Din toamnă, aproximativ 1,4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării / Sunt vizate peste 2.400 de cadre didactice titulare – calcul estimativ

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Amintim că,…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

LISTA Meserii noi care au fost adăugate în nomenclator: stilist de gene, barista, degustător de cafea, consilier de stat sau specialist în reciclarea deșeurilor / Ce meserii au dispărut: telexist, teletipist, pieptănător, pâslitor, pregătitor gogoși de mătase

Profesor-antrenor, consilier filosofic, stilist de gene, barista, degustător de cafea se află pe lista noilor meserii, potrivit Ordinului privind modificarea și completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR), publicat în Monitorul…
Vezi articolul