Însemnele de la Revoluția din 1989 de pe Palatul Universității din București vor fi conservate și sunt incluse în planul de reabilitare, inclusiv în scop turistic, transmite UB / Întâlnire cu arhitecți și specialiști anunțată în ianuarie 2025

797 de vizualizări
Foto (simulare): Universitatea din București
Universitatea din București (UB) a confirmat că însemnele Revoluției din 1989 de pe fațada Palatului Universității vor fi conservate, acestea fiind integrate într-un plan amplu de reabilitare a clădirii, cu accent pe valorificarea lor istorică și turistică. Clarificările vin în urma unui comunicat transmis de Asociația „21 Decembrie 1989” și alte organizații, care solicitau informații suplimentare despre măsurile de protejare a patrimoniului istoric.

Potrivit unui comunicat emis de UB, proiectul de renovare a clădirii de pe Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12 include soluții tehnice pentru conservarea însemnelor Revoluției și a altor elemente de patrimoniu, în vederea punerii lor în valoare atât pentru publicul larg, cât și pentru turiști.

Angajamentul este „ferm, neechivoc și implicat” pentru „conservarea și valorificarea tuturor elementelor cu valoare istorică din patrimoniul ei, inclusiv a înscrisurilor de la Revoluția din ‘89, și de promovare a memoriei idealurilor democratice care au animat acest moment istoric definitoriu al istoriei României”, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior.

În acest context, Universitatea a subliniat și alte inițiative dedicate memoriei Revoluției: relocarea Muzeului Universității din București în Palatul Universității, cu un spațiu dedicat fenomenului „Piața Universității”, și deschiderea accesului turistic la Balconul Universității, loc simbolic al Revoluției, după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Dialog cu societatea civilă și specialiști

Pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate de Asociația „21 Decembrie 1989” și pentru a discuta detalii suplimentare despre proiect, rectorul Marian Preda a anunțat că, la începutul lunii ianuarie 2025, va avea loc o întâlnire la Rectoratul UB. La eveniment vor participa reprezentanți ai societății civile, arhitecți și specialiști implicați în procesul de renovare.

„Universitatea din București rămâne deschisă, în cadrul acestei întâlniri, la orice alte soluții de îmbunătățire a măsurilor de conservare și valorificare deja incluse în plan care pot veni din partea reprezentanților societății civile și a specialiștilor”, se mai menționează în comunicatul UB.

În completarea eforturilor de conservare, Universitatea a evidențiat rolul Facultății de Istorie în păstrarea memoriei acestui moment definitoriu al istoriei României. Printre inițiativele notabile se numără programul de master „Istoria comunismului în România” și implicarea în elaborarea manualului de istorie a comunismului, anunțat recent de Ministerul Educației.

Citește și:
Mesajele Revoluţiei încă prezente pe clădirea Universităţii din Bucureşti, în pericol. „Avem datoria morală să salvăm aceste semne pentru generaţiile viitoare”, atrag atenția organizații ale societății civile
O treime dintre tineri nu ajung în clasa XII-a, deci trebuie să mergem cu Istoria comunismului la clasele VII-VIII, spune Marian Preda, rectorul Universității din București
Fenomenul Piața Universității – explicat de Universitatea din București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Carmen Beraru de la Colegiul Tehnic din Rădăuți, amenințată de directoare să nu mai predea în anul școlar următor la liceu, după ce a denunțat în dezbaterea publică de la Ministerul Educației că debutanții nu sunt sprijiniți de profesorii mentori: I-am recomandat „să nu mai vrei din nou aici, pentru că nu va fi în regulă pentru tine”

Presiuni la Colegiul Tehnic din Rădăuți (CTR) din partea directoarei liceului, față de o profesoară debutantă care a reclamat că are nevoie de sprijin la început de carieră. După ce…
Vezi articolul

Profesoara de Istorie Claudia Portase, numită șefă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, după demisia lui Sorin Mihai / Ministerul Educației: O persoană din interiorul instituției a fost apreciată ca fiind o soluție bună

Claudia Portase a fost numită, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, începând cu 9 februarie 2026, potrivit unui anunț…
Vezi articolul

Avem nevoie de o intervenție pe trei paliere, investiția în profesori, infrastructură, ajutor dat elevilor și studenților, replica Ligiei Deca la studiul Erste, potrivit căruia un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv

Un copil născut astăzi în România este de așteptat să atingă doar 58% din potențialul său productiv ca adult, față de 100% la sută dacă ar primi o educație și…
Vezi articolul