Inspectoratul Școlar Cluj a cerut verificarea modului cum e respectat curriculumul la școala privată Transylvania College, în urma acuzațiilor de presiuni și abuz formulate de un părinte – Cluj24

493 de vizualizări
ID 200046715 © Pojoslaw | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar Cluj a cerut sprijinul agenției care se ocupă cu asigurarea calității în școli, ARACIP, pentru a verifica măsura în care este respectat „curriculumul aferent liniei internaționale de studiu” la școala privată Transylvania College, relatează Cluj24.ro. Măsura vine după ce ISJ a efectuat verificări la această unitate de învățământ, după ce un antreprenor clujean, care avea ambii copii înscriși acolo, a făcut acuzații de presiuni și abuz instituțional.

Potrivit sursei citate, antreprenorul clujean Sergiu Biriș, care și-a retras copiii de la această școală, a acuzat-o pe proprietara ei că ar fi început să țină „sesiuni de coaching” fără a avea acreditare de psiholog sau formare educațională oficială.

  • ISJ a precizat după verificări, potrivit Cluj24.ro, că instituția este o instituție de învățământ particular și, conform legii, astfel de unități sunt autonome organizatoric și financiar, inspectoratul nereglementând contractele de școlarizare ale acestora. Consilierea elevilor, a mai arătat inspectoratul, poate fi recomandată de școală, dar se desfășoară doar cu acordul scris al părinților. – Detalii aici

ID 200046715 © Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației insistă că dezastrul arătat de PISA 2018 e doar în școlile care au susținut testarea și anunță analize în acele școli: Nu aș generaliza, nu aș spune că este o problemă chiar peste tot

Ministrul Educației insistă că rezultatele obținute de România la testele PISA nu reprezintă o imagine a întregului sistem de educație. „Vom face o analiză” a școlilor care au participat la…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii care vor preda la clasele primare vor avea în formarea inițială – nivel licență 25 de examene și 18 colocvii, 15% practică pedagogică și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Pedagogia învățământului primar” a fost publicat în Monitorul Oficial. Viitorii învățători vor studia materii precum Educaţie ŞTIAM (ştiinţe,…
Vezi articolul

Dezbatere prezidențială 2024, organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Digi 24. Rectorul Daniel David: UBB se va implica prin ridicarea unor întrebări relevante educațional, în cercetare-dezvoltare-inovare și social

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu televiziunea Digi 24, va organiza dezbaterea candidaților la poziția de președinte al României, în zilele de 13, 14 și 18 noiembrie 2024. Fii…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Structura actuală a examenului de Bacalaureat este una politică, este de părere profesoara de limba română Dorica Boltașu, care spune că este „un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a…
Vezi articolul

Elevii, părinții și profesorii care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Am transmis școlilor să distrugă toate declarațiile depuse de elevi și părinți anul trecut

Elevii și părinții care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru, potrivit secretarului general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr. Aceasta a…
Vezi articolul