Întrebarea din „chestionarul profesorilor” care a dispărut din raportul sindicatelor

4.800 de vizualizări
Foto: captură – întrebări sindicate
Sindicatele din Învățământ derulează un „referendum” în rândul profesorilor, după cum spunea președintele FSLI, Simion Hăncescu, referendum în baza căruia, potrivit legii, vor lua decizia de continuare a protestelor până la greva generală. În prima fază, însă, cele trei federații sindicale, FSLI, FSE „Spiru Haret” și Alma Mater, s-au unit și au făcut un chestionar prin care luau pulsul membrilor, adică al profesorilor, învățătorilor, educatorilor și personalului nedidactic pe care-l reprezintă și care sunt plătitori lunari de cotizație sindicală. Momentul chestionarului era apariția proiectului de OUG care prevedea înghețarea salariilor din Educație pentru anul 2022.
  • Rectificare: Inițial a existat o confuzie în articol între „referendumul” declanșat de sindicate și chestionarul aplicat în luna decembrie 2021. Informația corectă este că cele două nu au legătură, referendumul fiind o cerință a legii pentru intrarea în fazele superioare ale protestului, în care persoanele răspund sub semnătură olografă, iar chestionarul fiind doar un sondaj de opinie anonim, online.

Cele 11 întrebări din chestionarul pe care sindicatele l-au distribuit acestora au fost apoi detaliate într-un raport-comunicat preluat de majoritatea publicațiilor centrale și locale.

O singură întrebare din cele puse de sindicate în acel chestionar nu a mai fost pusă și în raport, evident că nici răspunsurile date de profesorii membri de sindicat pentru acea întrebare nu s-au mai regăsit în documentul de poziție transmis de sindicate în preajma Crăciunului.

Este vorba despre întrebarea următoare: „Întrebare doar pentru angajații din învățământul gimnazial, liceal și profesional: Având în vedere deciziile Guvernului, sunteți de acord cu „prorogarea“ cu o săptămână a începerii școlii (astfel încât cursurile să înceapă pe 10 ianuarie 2022)?”.

Întrebarea se regăsește în chestionar, dar nu mai apare deloc în comunicările ulterioare cu rezultatele chestionarului. Niciun sindicat nu a oferit public o explicație pentru eliminarea acestei chestiuni din raportul final.

Reamintim că peste 32.000 de angajați din învățământ au răspuns la chestionar:

  • 77,8% dintre respondenți erau de acord cu „prorogarea“ încheierii situației școlare pe semestrul I;
  • 67,5% dintre respondenți susțin declanșarea grevei generale, începând cu 10 ianuarie 2022;
  • 40,8% dintre respondenți se gândesc să-și schimbe locul de muncă și să se angajeze în alt domeniu;

În învățământ lucrează circa 300.000 de persoane.

Sindicatele din Educație au protestat în ultima săptămână dinainte de vacanță în fața Guvernului și au pichetat sediile prefecturilor din țară pentru a solicita creșterea salariilor cu 16% de la 1 ianuarie 2022, creștere prevăzută de Legea 153/2017, dar prorogată în ultimii 2 ani de Guvernele Orban și Cîțu.

Sindicatele au anunțat că vor veni cu un răspuns legat de continuarea sau nu a protestelor în Educație în prima săptămână din an.


3 comments
  1. 40% puteti sa lucrati la privat pe jumate leafa 8 ore pe zi

    1. credeti-ma ca salariul in industria chimica si a medicamentelor e mult mai mare decat in invatamant. Iar 8 ore de lucru acolo nu sunt obositoare ca 5-6 ore in invatamant…

  2. Nu am primit niciun chestionar de la niciun sindicat pe nicio cale. Nici online, nici in mana, nimic. Dar vrem greva si sindicatul minte in presa ca ne-a consultat. Mint.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Nicolae, membru al grupului de lucru pentru programa de Limba și literatura Română: Profesorul este fundamental în cunoașterea elevilor săi, pentru că stă relativ mult cu elevii săi în sala de clasă. Dascălii buni se îndepărtează de manual și propun selecții proprii în antrenarea elevilor / Nu înseamnă că toată responsabilitatea e a profesorilor, spune coordonatoarea, Oana Fotache Dubălaru

Profesorii de Limba și literatura română trebuie să își cunoască elevii și să propună opere literare pe gustul acestora din afara programei, a declarat Alexandru Nicolae, cercetător la Institutul de…
Vezi articolul

Cornelia Iliescu, inspector școlar, către profesori: Nu trebuie să lăsați directorii să transforme școlile în propriile feude pentru că nu asta vrem în școala românească / Etapele devenirii unui director

„Dacă ceva nu vă convine, trebuie să spuneți clar, nu trebuie să lăsați să transforme școlile în propriile feude pentru că nu asta vrem în școala românească”, le-a spus Cornelia…
Vezi articolul

Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024

Liderii sindicatelor din Educație au avut o întâlnire luni, la ora 14.15, la Guvern, cu premierul Ciolacu pentru a discuta pe tema proiectului Legii salarizării unitare. Înainte de a intra…
Vezi articolul

Depășirea obstacolelor sociale și financiare ale elevilor pentru a progresa în educație este responsabilitatea învățătorilor – proiect profilul profesorului de învățământ primar

Învățătorii trebuie să ajute elevii să depășească obstacolele sociale și financiare, să se adapteze în colectiv și să creeze contexte de învățare practice, se menționează în profilul învățătorului. Acesta face…
Vezi articolul

Maia Sandu: Profesorii sunt cei care schimbă destine, prin puterea exemplului și prin dăruire / Vă încurajez să rămâneți conectați, curajoși și exigenți cu dumneavoastră înșivă și cu sistemul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de apreciere pentru profesori, joi, la deschiderea Săptămânii Educației în Moldova: „dumneavoastră schimbați destine prin puterea exemplului și prin dăruire”, a…
Vezi articolul