Premierul Ilie Bolojan a coordonat miercuri, 20 mai, o ședință de lucru privind stadiul investițiilor și reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care a participat și ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
- Amintim că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat pe 5 mai că nu va depune cererea de plată 5 până când toate investițiile pentru școli nu sunt finalizate în documente și a extins termenul până în iunie. Până în 31 august 2026, România trebuie să termine de absorbit banii europeni prin investiții în școli.
Au fost analizate proiectele și reformele din domeniile educației, sănătății, energiei, economiei, digitalizării și lucrărilor publice, dar și măsurile privind decarbonizarea, salarizarea din sistemul bugetar și reducerea întârzierilor din transportul feroviar, conform comunicatului.
„O situație specială este la Ministerul Sănătății, întrucât este nevoie de promovarea în regim de urgență a mai multor Hotărâri de Guvern restante, care să asigure efectuarea plăților, factor esențial pentru continuarea lucrărilor astfel încât spitalele finanțate din PNRR să fie finalizate până la sfârșitul lunii august, potrivit termenului asumat”, precizează guvernul.
Ilie Bolojan a cerut ministerelor să transmită necesarul de finanțare
„Premierul Ilie Bolojan a cerut tuturor coordonatorilor de investiții și reforme să își analizeze necesarul de finanțare de la bugetul de stat complementar finanțărilor din PNRR și să transmită aceste date Ministerului Finanțelor.
Pe baza acestor informații, Ministerul Finanțelor va asigura resursele bugetare necesare pentru asigurarea fluxului de plăți pentru proiectele din PNRR. De asemenea, la nivelul ministerelor se vor face ajustările organizatorice în măsură să asigure resursa umană pentru verificarea cererilor de plată și, dacă va fi cazul, ministerele care înregistrează întârzieri vor fi sprijinite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, conform comunicatului.
De asemenea, în ședința de lucru de astăzi ministerele și-au coordonat informațiile și au pregătit negocierile care vor avea loc la Bruxelles, pe 22 mai, cu reprezentanții Comisiei Europene. Tema o reprezintă versiunea finală a PNRR, iar obiectivul Guvernului României este să valorifice integral fondurile disponibile pentru proiectele de investiții, atât cele nerambursabile, cât și componenta de împrumut.
România mai are de atras aproximativ 10 miliarde de euro
„Odată cu aprobarea, în cursul săptămânii trecute, a cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, gradul de implementare al PNRR a depăşit 60%. România mai are de atras aproximativ 10 miliarde de euro, sumă brută, prin cererile 5 şi 6, granturi și împrumuturi, pentru finalizarea PNRR.
La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu premierul Ilie Bolojan au participat vicepremierul Oana Gheorghiu și miniștrii Alexandru Nazare, Dragoș Pîslaru, Radu Miruță, Cseke Attila, Mihai Dimian, Irineu Darău”, potrivit guvernului.