Irlanda formează o echipă dedicată de terapeuți care să sprijine profesorii în lucrul cu elevi cu nevoi speciale și să acționeze atât la nivel macro, cât și la nivel de școli

430 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Autoritățile din domeniul Educației din Irlanda au declanșat o campanie de recrutare de terapeuți care să formeze o echipă dedicată de sprijin și intervenție în sprijinul elevilor cu nevoi speciale, potrivit unei prezentări a acestei inițiative, publicate pe platforma Eurydice. Terapeuții vor face parte dintr-un nou Serviciu pentru Sprijin Terapeutic Educațional, stabilit anul trecut, care va acționa atât la nivel macro, cât și prin acțiuni dedicate la nivel de școală sau clasă.

Echipa urmează să fie formată din aproape 40 de experți în terapie ocupațională, terapia limbajului și terapie logopedică, iar aceștia vor fi angajați permanent în cadrul respectivului serviciu.

Ei urmează să colaboreze, pe de o parte, cu profesorii, la clasă, pe nevoi punctuale, sau să colaboreze la nivel general pentru a concepe intervenții relevante pentru elevi cu o serie de nevoi speciale. Potrivit prezentării citate, terapeuții vor putea, spre exemplu, să lucreze cu un profesor pentru a vedea dacă pot fi integrate anumite activități de mișcare în învățare la clasă sau să aplice diverse strategii de dezvoltare a vocabularului.

Toate aceste acțiuni vor putea fi posibile pe lângă intervențiile directe terapeut-elev și pe lângă sprijinul terapeutic oferit în 16 școli speciale, printr-un plan inițiat în Irlanda tot în 2024.

La nivel macro, echipa respectivă va oferi măsuri precum:

  • Va susține eforturile școlilor de a asigura profesorilor formarea necesară pentru educația specială
  • Va oferi instruire la nivelul școlilor și va facilita intervenții pentru a aplica măsuri de suport la nivelul școlilor.

Unitățile de învățământ urmează, la finalul intervențiilor, să poată să ofere sprijin pentru elevi chiar și în absența unor terapeuți.

Foto © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii, învățătorii și diriginții solicită conducerii grădiniței sau școlii materialele pentru portofoliul educațional în format fizic și îl personalizează împreună cu fiecare copil / Care este obligația profesorilor în cazul portofoliului digital

Pentru portofoliul educațional în format fizic, în primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii, învățătorii și diriginții solicită conducerii unității de învățământ asigurarea materialelor necesare pentru fiecare…
Vezi articolul
testarea la Matematică

Planurile remediale trebuiau să fie pregătite încă din vară / Faptul că există goluri de învățare trebuia să reprezinte încă de atunci un semnal de alarmă / Profesorii au nevoie de un document de „îndrumare” pe care să-l adapteze nevoilor lor – Andreea Martinescu, profesoară

Răsplătirea financiară pentru predarea orelor remediale în contextul în care o mulțime de profesori nu și-au făcut treaba în perioada școlii online, fie din rea voință, fie din refuzul de…
Vezi articolul

Program de 1,5 milioane de lei pentru prevenirea violenței în școli, anunțat de Ministerul Educației / Școlile se pot înscrie până pe 11 aprilie și pot solicita până la 5.000 de lei pentru un proiect – descarcă formularele necesare / Ministrul David: Și „butonul roșu” pentru sesizări anonime ar putea fi conturat într-o săptămână sau două

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat un ordin prin care sunt alocate inspectoratele școlare fonduri pentru activități menite să contribuie la prevenirea și reducerea violenței în școli, printr-o…
Vezi articolul