ISJ Constanța răspunde în cazul fostei inspectoare, numită „din pix” directoare la Liceul Tomis: „nu există niciun element de incompatibilitate” / Inspectoratul susține că avizul consiliului profesoral e doar consultativ

333 de vizualizări
Foto: captura 10Media
Numirea s-a făcut „în conformitate cu legislația în vigoare” și „nu există nicio mențiune metodologică sau procedurală” care să indice un conflict de interese sau o incompatibilitate, potrivit unui răspuns al ISJ Constanța la solicitarea Edupedu.ro, în cazul numirii prin detașare a inspectoarei Alina-Viorica Dumitrașcu la conducerea Colegiului Tehnic „Tomis” Constanța, în locul directoarei în exercițiu, Valentina Apostol. Răspunsul semnat de inspectorul școlar general, Claudia Portase, precizează că avizul consiliului profesoral al școlii, cel care a fost negativ în cazul inspectoarei Dumitrașcu, are doar rol consultativ.

Alina-Viorica Dumitrașcu, inspector școlar pentru management instituțional, a făcut parte din departamentul ISJ care elaborează procedurile prin care sunt gestionate exact acest tip de numiri, adică domeniul în care, ulterior, a candidat și a fost numită chiar ea. Întrebat punctual despre acest aspect, ISJ Constanța răspunde: „fiind vorba despre numirea cadrelor didactice în funcțiile vacante de directori și directori adjuncți, departamentul de management instituțional (din care a făcut parte și doamna prof. Alina-Viorica Dumitrașcu) a elaborat respectiva procedură.” Instituția precizează însă că „la data publicării procedurii, respectiv 06.07.2026, doamna prof. Dumitrașcu nu și-a exprimat intenția de a ocupa o funcție vacantă de conducere într-o unitate de învățământ” și că „nu există nicio mențiune metodologică sau legislativă care să precizeze un element de incompatibilitate în această situație.”

Separat, referitor la evaluarea anuală a activității manageriale a Valentinei Apostol pentru anul școlar 2025-2026, ISJ afirmă că Dumitrașcu „nu a fost implicată” în stabilirea punctajelor și calificativelor, acea evaluare realizându-se „în baza unei proceduri specifice, independente de cea care reglementează numirea cadrelor didactice în funcțiile vacante de directori și directori adjuncți prin detașare.” Instituția adaugă că, în anul școlar 2023-2024, Dumitrașcu „nu a funcționat în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța”.

Fără „recuzare” din funcția de inspector, cât timp a candidat

Redacția a întrebat și dacă Alina-Viorica Dumitrașcu și-a suspendat sau delegat, în perioada în care candida pentru propria numire, atribuțiile de inspector pentru management instituțional, domeniul din care fac parte deciziile legate de detașări. Răspunsul ISJ este scurt: „nu și-a suspendat sau delegat atribuțiile de inspector pentru management instituțional în perioada respectivă”, pentru că „nu există nicio precizare metodologică sau procedurală, externă sau internă, care să menționeze necesitatea respectării unei astfel de condiții.”

Avizul consiliului profesoral

Consiliul profesoral al Colegiului Tehnic „Tomis” a acordat, în urma unui vot, avizul favorabil Valentinei Apostol, nu Alinei-Viorica Dumitrașcu, aspect relatat pe larg în ancheta inițială a Edupedu.ro. Răspunsul ISJ arată acum că motivul pentru care acest vot nu a fost decisiv, în interpretarea ISJ Constanța, ar fi faptul că potrivit art. 20 alin. (15) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), „anterior solicitării avizului consiliului de administrație al ISJ, potrivit alin. (14), inspectorul școlar general consultă consiliul profesoral al unității de învățământ.” ISJ subliniază faptul că „numirea prin detașare în interesul învățământului a cadrelor didactice în funcțiile vacante de directori și de directori adjuncți necesită decizia inspectorului școlar general și avizul consiliului de administrație al ISJ și, în mod consultativ, opinia consiliului profesoral al unității de învățământ.” Cu alte cuvinte, votul profesorilor ar conta doar ca opinie, dar decizia aparține integral inspectorului general și Consiliului de Administrație al ISJ, exact argumentul pe care Alina-Viorica Dumitrașcu îl folosise deja, pe 28 august, în declarațiile date pentru o publicație locală din Constanța.

ISJ mai precizează că procedura internă de numire prevede că, „în cazul în care pentru o funcție se înregistrează mai multe acorduri sau opțiuni, inspectorul școlar general propune, spre aprobare, în ședința Consiliului de Administrație, persoana care să ocupe prin detașare în interesul învățământului funcția de conducere.” Formularea confirmă, indirect, că pentru funcția de director al Colegiului Tehnic „Tomis” au existat mai multe opțiuni exprimate, printre care și cea a Valentinei Apostol, iar decizia finală a aparținut Consiliului de Administrație.

Context

Alina-Viorica Dumitrașcu, inspector școlar pentru management instituțional la ISJ Constanța, a fost numită director al Colegiului Tehnic „Tomis” Constanța prin detașare în interesul învățământului, de la 1 septembrie 2026, în locul Valentinei Apostol, deși consiliul profesoral al liceului îi acordase avizul favorabil actualei directoare, nu ei. Edupedu.ro a scris, pe 25 august, despre acest caz, iar pe 31 august, despre solicitarea de predare-primire a funcției trimisă Valentinei Apostol prin executor judecătoresc, deși în disputa dintre cele două nu există nicio hotărâre judecătorească, ci doar o plângere prealabilă a Apostolei, aflată încă în lucru.

Cazul face parte din seria „Pixiada” a Edupedu.ro, care documentează numiri de directori de școală prin detașare în interesul învățământului, în locul concursului național, adesea în beneficiul unor persoane cu legături politice sau instituționale, în detrimentul unor directori cu rezultate și cu avizul favorabil al propriilor colegi.

Redăm integral răspunsul ISJ Constanța:


1 comment
  1. Clar, cei din școală nu o vor, dar ISJ-ul decide. ISJ-urile, instituții politice fără rost, [trebuie] desființate urgent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *