Jocurile cu păpuși dezvoltă imaginația și competențele sociale ale copiilor mai mult decât jocurile video – studiu britanic

21 de vizualizări
Foto © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Copiii – atât fete, cât și băieți – care se joacă cu păpuși dezvoltă o imaginație mai sofisticată și competențe sociale mai solide în comparație cu acei copii care se joacă pe dispozitive electronice, potrivit unui studiu realizat de experți în psihologie de la Universitatea din Cardiff și King’s College London, citat de The Guardian.

Aceștia au constatat că, în cazul copiiilor cărora, în cadrul studiului, li s-au dat păpuși pentru a se juca, aceștia au dobândit o apreciere mai mare față de credințele și sentimentele altor oameni, față de copiii cărora li s-au dat tablete încărcate cu jocuri video.

Iar părinții au raportat că joaca de unul singur este preferată de copiii – cu vârste între 4 și 8 ani – cărora li s-au dat tablete, pe când cei care au primit păpuși au înclinat să se joace cu prietenii sau cu familia. 

Sursa citată precizează că studiul a fost publicat cu susținerea unei mari companii producătoare de jucării, dar aceasta a precizat că independența științifică în culegerea și analiza datelor nu a fost afectată. 

The Guardian  o citează pe Dr Sarah Gerson, autor principal și reprezentantă a Universității din Cardiff, potrivi căreia:

  • „Când se joacă cu păpuși, copiii au ocazia să se pună în pielea unor personaje, să creeze povești, să aplice scenarii – aceste lucruri se bazează pe și alimentează abilitatea de a-ți imagina gândurile, sentimentele și intențiile altora. Aceste scenarii de tip ‘să pretindem că’ permit copiilor să exerseze competențe sociale, procesarea și regularizarea emoțiilor, într-un mediu sigur”.

În studiu au fost incluși 73 de copii, o parte primind tablete, iar cealaltă păpuși. Comportamentul lor a fost observat timp de șase săptămâni, iar părinții au înregistrat timpul petrecut de aceștia jucându-se acasă. 

Foto © Monkey Business Images | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Informare trimisă de sindicate către angajații aflați în grevă generală, cu situația actuală a revendicărilor negociate și cu promisiunile guvernanților – document

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis în teritoriu situația actuală a revendicărilor negociate și promisiunile guvernanților, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Oana Moraru: Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral. Titularizarea distrage atenția de la cât de nepregătiți vin oamenii la catedră

Titularizarea profesorilor în școli, adică cel mai mare concurs de angajare organizat anual în România și care în urmă cu o lună a scos 75.000 de posturi libere de profesori,…
Vezi articolul

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de subiecte de examen, anunță senatorul USR Ștefan Pălărie

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de…
Vezi articolul

Primăria Timișoara cere în instanță recuperarea unei clădiri în care a funcționat o grădiniță / Acuză noii proprietari de folosirea de acte false / Fritz: ”E un jaf sistematic care s-a întâmplat în istoria recentă a Timișoarei”

Primăria Municipiului Timişoara a depus o acţiune în instanţă împotriva actualilor proprietari ai unui imobil din zona centrală a oraşului, acuzând folosirea de către aceștia de acte false, a anunţat,…
Vezi articolul

VIDEO Apel al ministrului Educației către mediul de afaceri, la Gala SuperTeach: În comisiile de interviu pentru directorii de școli să fie și un reprezentant al companiilor / Directorii școlilor sunt coloana vertebrală a oricărui sistem de educație. O coloană bolnavă nu o să reziste

„Îmi doresc foarte mult ca în comisiile de interviu pentru directorii de școli să fie și un reprezentant al companiilor, specialist în resurse umane”, le-a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul