Katia Pascariu, inclusă pe lista New York Times a celor mai buni actori din 2021, era încurajată de profesorii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică din București să se lase de actorie

869 de vizualizări
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc / Foto: Facebook.com
După ce filmul în care joacă, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, a fost numit unul dintre cele mai bune filme ale anului de către aceeași publicație, Katia Pascariu se bucură de recunoaștere internațională, alături de actori celebri de la Hollywood, iar New York Times a inclus-o printre cei mai buni actori ai anului 2021, scrie Cultura la Dubă. Dar, relatează publicația, sub semnătura jurnalistei Alexandra Tănăsescu, în trecut, pe când studia teatrul la UNATC, profesorii au încurajat-o pe Katia să se lase de actorie.

Katia Pascariu este din București și provine dintr-o familie de arhitecți. După liceu, a fost admisă la Facultatea de Teatru a UNATC, fiind atrasă de actorie.

Katia descrie experiența sa:

“În primul rând, aș descrie anii de la UNATC ca fiind neuniversitari, neacademici. Nu am simțit că există vreo responsabilitate pe care profesorii și-o asumă față de noi. Am simțit că e haos total în organizare, în felul în care văd ei studenții și felul în care îi pregătesc.

Am simțit că fiecare profesor face ce vrea, cum vrea, când are chef.

Era și o perspectivă asupra secției de actorie. Nu eram priviți ca fiind oameni serioși, care trebuie să facă și altceva în afară de orele de actorie. Iar la orele de actorie să fie cât mai tupeiști, unici, să șocheze, să iasă în evidență.

Am ieșit în evidență cu faptul că toată lumea îmi zicea că par bolnavă, că sunt foarte palidă, că sunt ștearsă. Interesul ca pedagog, în relația cu studenții, am simțit că e zero”.

Citește articolul integral, ce prezintă “contrastul dintre succesul de care actrița se bucură azi și pronosticurile oferite de un mediu educațional nesănătos”, pe Culturaladubă.ro.


1 comment
  1. Felicitări Katiei Pascariu! Ca de obicei, sfatul profesorilor este mai degrabă descurajator. Păcat. Ma bucur ca domnișoara sau doamna Katia Pascariu a luat decizia corecta și a continuat drumul ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesajul pentru profesori al ministrului Educației din Republica Moldova la începutul anului școlar: Vom putea ridica prestigiul profesiei dacă fiecare dintre noi va continua să fie model de comportament și de grijă pentru elevi, studenți și pentru colegii noștri / La București, niciun mesaj din partea Ligiei Deca sau a vreunui oficial al statului român pentru elevi, profesori sau părinți la începutul anului școlar 2023-2024

În timp ce la București anul școlar a început fără să fie marcat în niciun fel de către ministra Educației, Ligia Deca sau vreun oficial de la vârful ministerului sau…
Vezi articolul

Alianța studenților, despre cei 2,28% din PIB pentru educație, propuși prin proiectul de buget: „o condamnare a sistemului de învățământ la necompetitivitate și inechitate” / Angajamentele guvernului – „o simplă maculatură care să ia ochii”

Intenția Guvernului de a aloca educației nu 6% din PIB, cât prevede Legea educației, ci 2,28%, potrivit proiectului de buget pentru 2022, reprezintă “o condamnare a sistemului de învățământ la…
Vezi articolul

PNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat / Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an / Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică

PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin…
Vezi articolul