Klaus Iohannis: Nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, până când ieșim din criză economică / Sunt convins că în cursul acestui an vom ieși din criza economică

1.559 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, a declarat marți într-o conferință de presă, la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis. Acesta a condiționat eventuale majorări salariale de ieșirea din criza economică, după care a spus că e convins că anul acesta vom ieși din criza economică.

Șeful statului a fost întrebat ce părere are despre înghețarea salariilor bugetarilor, pusă în practică de Guvern prin Ordonanță de Urgență.

Reporter: Domnule Președinte, vedem că sindicatele sunt extrem de nemulțumite de înghețarea salariilor. Iată, protestele au început deja. Aș vrea să vă întreb cum catalogați aceste proteste și ce părere aveți vizavi de înghețarea salariilor?

Klaus Iohannis: Măsura înghețării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm, prin vaccinare și prin restricții, să terminăm această pandemie, această epidemie, la noi, însă trebuie să fim foarte conștienți de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat. Concluzia este simplă, sunt mai puțini bani la buget! Concluzia evidentă: nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare – atenție, bugetare – în anul 2021, până când ieșim din criză economică. Este o concluzie simplă. Nu vorbim de austeritate, fiindcă nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, cât e criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor. Asta este!

Că sunt mulți nemulțumiți, și asta pot să înțeleg, oamenii s-au așteptat, după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate și să crească salariile, însă lucrurile trebuie văzute așa cum sunt. Salariile vor putea să crească iarăși, pensiile vor putea să crească iarăși așa cum ieșim din criză economică și eu sunt convins că în cursul acestui an vom ieși din criza economică”.

Reamintim că mai multe sindicate ale profesorilor au cerut Guvernului să acorde majorarea salarială promisă profesorilor și stabilită prin Legea 153. Salariile profesorilor ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2020, potrivit Ministerului Educației. Dar înaintea cu puțin timp de a acorda această creștere, Guvernul a amânat-o până în septembrie 2021. Recent, prin ordonanță de urgență dată de Guvernul Cîțu au fost înghețate toate salariile și sporurile din sectorul bugetar la valoarea din decembrie 2020.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus că „mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, trebuie date pe anumite criterii de performanță. Nu neapărat pe excelență sau elitism, este mult mai greu sa duci un elev de la nota 5 la nota 6, decât să-l duci de la 9 la 10″.

Foto: presidency.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacție dură a consilierei de stat la Cancelaria premierului, Luciana Antoci, la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Minister: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere / Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă

Critică dură la adresa noii programe de Română pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere de Ministerul Educației, lansată de consiliera de stat responsabilă cu educația la cancelaria premierului Ilie…
Vezi articolul

Banca Națională: Nivelul de educație a populației reprezintă o vulnerabilitate structurală a României, țară aflată pe ultimul loc la nivel european. Avem cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare

Cel mai recent raport al Băncii Naționale a României atrage atenția asupra „vulnerabilității structurale” reprezentate de nivelul de educație scăzut al populației României. Documentul lansat joi arată că suntem pe…
Vezi articolul

Personalitatea istoricului Nicolae Iorga, fost rector al Universității din București, omagiată într-o expoziție-eveniment deschisă la Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii mai 2022

Elevii, profesorii și părinții pot vedea piese din colecția muzeală a Universității din București, într-o expoziție care îl omagiază pe istoricul Nicolae Iorga la 150 de ani de la naștere,…
Vezi articolul

Menţinerea şcolilor deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mie, necesară, dar insuficientă, spune Consiliul Național al Elevilor: Azi se anunță ceva diferit de ieri, mâine nu se știe cum va mai fi

Consiliul Național al Elevilor consideră că măsura anunțată de Sorin Cîmpeanu de a menține școlile deschise în localitățile cu incidență a infectărilor sub 3 la mia de locuitori este necesară,…
Vezi articolul

Doar copiii înscriși la creșă, grădiniță, elevii de clasa pregătitoare și din clasa a IX-a au nevoie de avizele medicale la începutul anului școlar, transmite Ministerul Sănătății

Adeverinţa medicală de înscriere în colectivitate, aviz epidemiologic şi fişă de vaccinări se eliberează de medicul de familie numai la înscrierea într-un nou ciclu de învăţământ, adică creşă, grădiniţă, clasa…
Vezi articolul