La testele PISA 2021 vor fi și subiecte de informatică, anunță OECD. Model de test

5.380 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Pentru prima dat în istoria de 20 de ani a testelor PISA acestea vor conține și itemi de informatică, potrivit anunțului făcut de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Decizia vine după ce organizatorii testului internațional aplicat în 72 de state și teritorii au constatat că predarea informaticii în școli e tot mai des întâlnită.

Elementele de „gândire computațională” vor fi incluse în testul PISA 2021 la Matematică. Evaluarea va include întrebări care testează gândirea computațională – abordarea logică sau de rezolvare a problemelor care devin coloana vertebrală conceptuală a tehnologiilor digitale. Există și un exemplu de asemenea test care ar putea fi inclus în PISA 2021.

 

„În ultimii ani, am observat o mișcare în creștere pentru a preda informatica în școli. Pe de o parte, acest lucru are sens. Roboții, inteligența artificială și automatizarea sunt pregătiți să schimbe practic toate aspectele muncii și vieții; cu siguranță, educația publică trebuie să reacționeze și să predea curricula viitorului. Pe de altă parte, sistemele școlare sunt deja supraîncărcate și încă se luptă pentru a învăța fundamentele cheie, cum ar fi limba sau matematica. Are sens să înveți o abilitate vocațională precum codificarea?”, se întreabă Andreas Schleicher, directorului departamentului pentru educație al OECD.

Specialiștii admit că școlile ar trebui să învețe conceptele esențiale ale gândirii computationale și tehnologiei digitale. Pentru că, spun ei, gândirea algoritmică este o competență pentru viitor.

Motivele pentru care au introdus programarea și informatica în PISA țin de actualitatea domeniului și de utilitatea conceptelor pe care un elev le învață odată cu ele. ”Programarea calculatoarelor (codare), proiectarea algoritmilor, știința datelor, securitatea cibernetică, rețeale, învățarea automată și robotica, toate aceste sub-câmpuri se bazează pe o înțelegere conceptuală profundă a gândirii computationale”, explică specialiștii.

Ce alte noutăți mai aduce PISA 2021

Pe lângă testarea gândirii computationale, evaluarea PISA din 2021 le va oferi elevilor posibilitatea de a-și auto-raporta cunoștințele proprii despre concepte și abilități de informatică mai largi. Deși nu este obligatoriu, „Chestionarul TIC” inclus în PISA 2021 îi va pune la încercare pe studenți cu privire la abilitățile lor de a crea un program de calculator, să identifice sursa unei erori într-un software după ce iau în considerare o listă de cauze potențiale sau să descompună o problemă și să găsească o soluție ca o serie de pași logici, cum ar fi un algoritm. Școlilor li se va cere să spună dacă pentru ele informatica este o prioritate și cum s-a schimbat participarea sau prezența elevilor la cursuri prin această nouă prioritate. Acest sondaj îi va ajuta pe cei care iau decizii la nivel global să evalueze dacă următoarea generație de studenți este pregătită în mod adecvat pentru locurile de muncă din ce în ce mai digitalizate.

FOTO: pexels.com


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital” – soluții propuse de senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie, după ce elevii care au făcut peste 159 de zile de „școală online”, „au pierdut un an școlar și pierderile nu mai pot fi recuperate”

Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital”, propune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie într-un text publicat pe pagina sa de Facebook. Pălărie…
Vezi articolul

O profesoară de biologie care a refuzat să treacă notele în catalogul electronic și să încheie medii a fost dată afară de la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța / Profesoara predă în continuare la un alt liceu din oraș, unde a fost cercetată și sancționată pentru abateri similare în anii trecuți

Comisia disciplinară a Colegiului Tehnic Energetic din Constanța care a verificat acuzațiile aduse în iunie anul acesta, unei profesoarei de biologie, a decis să-i întrerupă contractul de muncă, după ce…
Vezi articolul

BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Vezi articolul