Laboratoarele școlare nu mai pot cumpăra substanțe cu ajutorul cărora să facă o serie de experimente esențiale pentru înțelegerea fenomenelor studiate din cauza reglementărilor actuale, atrage atenția profesoara de Chimie Gabriela Cîrstea

5.294 de vizualizări
Foto: © Tatyana Vychegzhanina | Dreamstime.com https://www.dreamstime.com/excited-schoolgirl-fume-chemical-experiment-scool-lab-excited-schoolgirl-fume-chemical-experiment-image170302925
La chimie nu ne mai dă voie legislația să lucrăm cu substanțele așa-zis periculoase, susține Gabriela Cîrstea, cadru didactic la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, într-un material publicat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Organizația desfășoară proiecte pentru promovarea predării fizicii și chimiei prin descoperire. Aceasta spune că „este nemulțumirea tuturor profesorilor de chimie”.

Gabriela Cîrstea, profesoară de chimie la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima” din Pitești, a văzut că elevii de astăzi sunt atrași mai mult de activități practice și acceptă mai greu decât generațiile anterioare să scrie de pe tablă, scriu cei de la CEAE.

„Partea proastă este că ne este mai greu să facem experimente, pentru că la chimie nu ne mai dă voie legislația să lucrăm cu substanțele așa-zis periculoase. Pot să-l pun pe elev să facă o soluție de sare cu apă sau zahăr, dar multe dintre experimentele pe care le făceam înainte le putem face doar digital”, subliniază ea.

Este nemulțumirea tuturor profesorilor de chimie, aceea că laboratoarele școlare nu mai pot cumpăra substanțe cu ajutorul cărora să facă o serie de experimente esențiale pentru înțelegerea fenomenelor studiate, explică autorii materialului.

Reamintim că recent, profesorul Viforel Dorobanțu, directorul Școlii Gimnaziale Curcani, județul Călărași, semnala într-un interviu pentru Edupedu.ro același tip de probleme după ce școala sa a fost dotată cu un laboator de științe complet echipat printr-un proiect al unei organizații nonguvermanentale. În plus, eliminarea reziduurilor după folosirea kiturilor de substanțe primite era una care punea probleme deosebite.

Prin PNRR autoritățile derulează în acest an un program de dotare, inclusiv pentru laboratoarele de științe.

Foto: © Tatyana Vychegzhanina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Experimentele reale din laboratoarele școlare și universitare au format adevărații specialiști în fizică și chimie de azi. Dar cum „țara te vrea prost”, se inventează legi care mai de care mai pe calapodul doctoranzilor „copy/paste” … ăștia au mers pe calea ușoară, cumpărând diplome, pe ceilalți, pe fraierii care au preferat sa învețe, dă-i dreaq, să se descurce… La ce vă așteptați când prin votul vostru trimiteți să facă legi pe toți hoții ăștia care nici măcar posesori ilegali de creier nu se pot numi?

  2. Eu am terminat speciala de chimie in liceu, a urmat facultatea de inginerie chimica. Cum se poate invata chimia fara laborator si experiente ?? Si care substante periculoase ?? oare responsabilii au dat vreo tura pe la sectorul detergenti de la orice supermarket , sa vada cate substante periculoase se vand la liber?? ca sa nu mai vorbim de ingrasaminte, ingrediente constructii etc. Orice poate fi periculos daca e folosit in acest scop, dupa cum orice obiect poate deveni o arma, daca e folosit ca atare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clădirea în care se află sediul Ministerului Educației va intra în reabilitare prin Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat / 15 școli au fost incluse pe aceeași listă aprobată pentru finanțare de Ministerul Dezvoltării

Sediul Ministerului Educației din str. General Berthelot nr. 26-30 a fost inclus luni, de Ministerul Dezvoltării, pe lista clădirilor care vor fi consolidate și reabilitate prin Programul Naţional de consolidare…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre laserul de la Măgurele care a atins azi puterea maximă cu tot echipamentul: „Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş”

„Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței”, a declarat Daniel Funeriu pentru Edupedu.ro. „Mai departe depinde de noi dacă vom frunctifica acest…
Vezi articolul

UPDATE Inspectoratul Școlar al Municipiului București refuză să spună ce școli și grădinițe au avut activitatea perturbată și cursuri suspendate după alegerile de duminică

Alegerile locale și cele pentru Parlamentul European au produs probleme serioase după închiderea secțiilor de votare la București, secții organizate preponderent în unități de învățământ. În aceste condiții, Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre școlile verificate în Bihor nu au încă autorizații de funcționare. Principalele motive: acoperişuri degradate, fisuri pe partea exterioară a clădirilor, curţi neîmprejmuite sau lipsa frigiderelor pentru a depozita alimentele pentru elevi

Dintre cele 136 de şcoli şi grădiniţe verificate în august în județul Bihor, de o comisie mixtă, prin ordin al prefectului, nu au obţinut încă autorizaţiile de funcţionare, anunță Prefectura,…
Vezi articolul