Laborator în domeniul semiconductorilor, inaugurat la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București

2.206 vizualizări
Foto: Politehnica București – Facebook.com
Un laborator dotat cu tehnologie de ultimă generaţie în domeniul microprocesoarelor şi microcontrolerelor dedicate pieţelor auto, industriale şi Internetului a fost inaugurat miercuri la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UNSTPB), scrie Agerpres.

Laboratorul este destinat tuturor studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi include echipamente care reflectă ultimele tendinţe şi inovaţii din industrie. Investiţia totală se ridică la aproximativ 105.000 de euro.

În cadrul laboratorului, cadrele didactice vor susţine cursuri de aprofundare şi aplicare practică a cunoştinţelor teoretice în domeniul Sisteme de Operare.

Deficitul forţei de muncă în România a fost estimat la 145.000 de persoane în 2022 şi este prognozat să ajungă la 224.000 de persoane în 2026 dacă nu acţionăm rapid şi concertat. Impactul economic al acestui deficit este momentan estimat la 4,4 miliarde de euro sau echivalentul a 10% din creşterea PIB-ului nominal de anul trecut. (…)

Domeniul microprocesoarelor şi microcontrolerelor, în spectrul mai amplu al semiconductoarelor, este, în acest moment, o prioritate strategică la nivelul Uniunii Europene. În măsura în care dorim să recuperăm deficitul profund de pe piaţa forţei de muncă şi să oferim tinerilor capacitatea de a achiziţiona competenţe relevante pe tot parcursul vieţii, este extrem de important să dezvoltăm parteneriate cu companii„, a declarat rectorul universităţii, Mihnea Costoiu, conform Agerpres.

Laboratorul, dotat şi amenajat de NXP Romania, este configurat cu două spaţii de lucru: unul dedicat activităţilor didactice de zi cu zi, iar cel de-al doilea dedicat studenţilor care desfăşoară activităţi de pregătire a proiectului de diplomă şi de disertaţie în domeniul hardware. 

Experţii NXP vor susţine prezentări, workshop-uri şi diverse proiecte aplicative pe diferite teme de interes pentru industrie, mai informează Agerpres.


1 comment
  1. ignoranța e mama tuturor relelor (Socrate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planurile Ministerului Educației pentru finanțarea cercetării în universități: “100 de milioane de lei, cel puțin”, alocați pe baza performanței / Premii pentru universități cu domenii în topurile internaționale

„Pentru prima dată, din bugetul Ministerului Educaţiei, vom acorda o componentă pentru finanţarea instituţională a cercetării ştiinţifice din universităţile româneşti. Ne dorim să reuşim să construim în interiorul lui, bugetul…
Vezi articolul

Clasa pregătitoare 2025. Au fost publicate listele cu elevii repartizați în ultima etapă / Părinții trebuie să depună dosarul la școala la care au fost repartizați în perioada 3-4 septembrie, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Părinții care și-au înscris copiii la clasa pregătitoare în ultima etapă, cea din septembrie, au aflat marți, 2 septembrie la ce școală au fost repartizați. Listele au fost publicate de…
Vezi articolul