Profesoara pentru învățământ primar Andreea Luiza Potoșcă critică public modelul oficial de răspuns publicat de Ministerul Educației pentru Evaluarea Națională de la clasa a IV-a la Limba și comunicare, în caietul profesorului care funcționează ca barem de evaluare. Cadrul didactic scrie pe pagina sa de Facebook că exemplul oferit copiilor este „rece, artificial” și prea departe de limbajul real al unui elev de 10 ani.
Andreea Luiza Potoșcă a publicat pe Facebook un mesaj în care spune că nu cerința de examen este problema, ci modelul de răspuns inclus în caietul cadrului didactic, din care publică fragmentul cu pricina. Subiectele primite de elevi sunt aici.
„Am citit modelul de corectare pentru subiectul de la Evaluarea Națională la clasa a IV-a, la Limba și comunicare, și recunosc că m-a durut. Nu ca profesor care analizează un barem, ci ca om care stă zilnic printre copii.
Nu cerința m-a șocat. Cerința este accesibilă și potrivită vârstei. M-a șocat modelul de răspuns oferit copiilor drept reper. Un text rece, artificial, încărcat de formulări pe care mulți copii de 10 ani nici nu le folosesc, nici nu le simt, nici nu le înțeleg cu adevărat.”
Profesoara spune că astfel de exemple oficiale riscă să transmită copiilor ideea că exprimarea firească și autentică nu este suficientă pentru a fi considerată bună.
„Pentru că, fără să vrem, le transmitem copiilor un mesaj foarte periculos: că nu este suficient să fii autentic. Că nu este suficient să gândești frumos. Că trebuie să suni ca un adult ca să fii considerat „bun”.”
Critica vine după ce ieri, 19 mai, a avut loc proba de Limba și comunicare de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a IV-a 2026.
Elevii au avut ca cerință să scrie un text de șase-opt enunțuri despre încrederea în propriile forțe, iar în caietul cadrului didactic, considerat baremul de corectare și evaluare în cazul acestor evaluări naționale, apare următorul exemplu de răspuns considerat valid:
„Fiecare dintre noi este valoros într-un context, de aceea este bine să ne păstrăm stima de sine. Trebuie să avem încredere în forțele proprii pentru că: suntem unici, complecși, relevanți și le devenim necesari celor din jur datorită calităților pe care le avem.
Atunci când ne aflăm în situații incerte, este important să fim echilibrați și să nu luăm decizii pripite. Dacă suntem nesiguri, ne rezervăm dreptul de a ne informa. Dacă devenim vulnerabili dintr-un anumit motiv, putem să ne reevaluăm opțiunile.
Este important să rămânem activi, nu să abandonăm proiectele.”
Profesoara susține că formulările din exemplul oficial sunt prea abstracte pentru nivelul de vârstă evaluat.
„Un copil de clasa a IV-a nu trebuie să scrie sofisticat. Trebuie să fie lăsat să fie copil. Să gândească firesc. Să scrie cu emoție. Să aibă curaj să încerce fără frica permanentă că „nu e suficient”,” precizează cadrul didactic.
Redăm comentariul profesoarei:
„Am citit modelul de corectare pentru subiectul de la Evaluarea Națională la clasa a IV-a, la Limba și comunicare, și recunosc că m-a durut.
Nu ca profesor care analizează un barem, ci ca om care stă zilnic printre copii.
Nu cerința m-a șocat. Cerința este accesibilă și potrivită vârstei. M-a șocat modelul de răspuns oferit copiilor drept reper. Un text rece, artificial, încărcat de formulări pe care mulți copii de 10 ani nici nu le folosesc, nici nu le simt, nici nu le înțeleg cu adevărat.
Și, citindu-l, mi-au venit imediat în minte elevii mei.
Copiii care își șterg de trei ori propoziția ca „să iasă mai frumos”.
Copiii care mă întreabă cu voce timidă: „Doamna, e bine ce am scris?”
Copiii care încă învață să creadă că ideile lor merită spuse.
Noi, cei care suntem la clasă zi de zi, știm cât curaj îi trebuie unui copil să scrie liber. Știm câtă muncă există în spatele unor idei simple, dar sincere. Știm cât de fragilă este încrederea unui copil de 10 ani.
De aceea doare atât de tare când modelele oficiale par scrise de oameni care au uitat complet cum vorbește un copil. Cum gândește. Cum simte.
Pentru că, fără să vrem, le transmitem copiilor un mesaj foarte periculos: că nu este suficient să fii autentic.
Că nu este suficient să gândești frumos.
Că trebuie să suni ca un adult ca să fii considerat „bun”.
Și nu pot să accept asta.
Un copil de clasa a IV-a nu trebuie să scrie sofisticat.
Trebuie să fie lăsat să fie copil.
Să gândească firesc.
Să scrie cu emoție.
Să aibă curaj să încerce fără frica permanentă că „nu e suficient”.
Poate că înainte să mai construim modele pentru copii, ar trebui să ne întoarcem puțin în bănci.
Printre caiete șterse cu radiera.
Printre emoții.
Printre mâini ridicate timid.
Printre copii adevărați.
Pentru că, dincolo de subiecte, punctaje și bareme, în fața noastră nu sunt simple lucrări.
Sunt copii care învață, puțin câte puțin, să creadă în ei.”
