Lectorul Alexandru Toader, acuzat că a hărțuit sexual două studente, nu mai predă până la clarificarea cazului, a decis Facultatea de Drept din Iași

1.083 de vizualizări
Sursa: Facebook.com
Conducerea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a decis ca lectorul Alexandru Toader, acuzat că a hărţuit sexual două studente, să nu mai desfăşoare activităţi didactice până la clarificarea acestui caz, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.

Consiliul Facultăţii de Drept s-a întrunit luni după-amiază şi a decis, în unanimitate, ca lectorul universitar Alexandru Toader să nu mai desfăşoare activităţi didactice şi de evaluare până la clarificarea situaţiei.

„În şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 24.11.2025, ora 14:30, în unanimitate de voturi a fost adoptată recomandarea ca dl. lector univ. dr. Alexandru lonuţ Toader să se abţină, în condiţiile prevăzute de lege, de la efectuarea oricăror activităţi didactice şi de evaluare a studenţilor până la clarificarea situaţiei semnalată în mass-media”, arată conducerea Facultăţii de Drept din Iaşi.

Totodată, conducerea facultăţii face un apel la studenţi să sesizeze orice abatere de la etica universitară, inclusiv eventuale abateri legate de hărţuirea sexuală sau acţiuni asociate acestui domeniu.

Tot luni, Comisia de Etică din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a autosesizat şi va ancheta cazul lectorului Alexandru Toader de la Facultatea de Drept, acuzat că a hărţuit sexual două studente.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


2 comments
  1. da , taica su a modifica legea învățământului ( vă dați seama cine i ta su?!) și din asistent perioada determinata postul sa treacă automat în nedeterminata. apoi nu știu cum a ajuns lector că a luat cursul altei profesoare de drept international parca și s a facut brusc lector . ce vine de haram , de haram se duce . dar nu va speriați , comiția de etică e făcut a din unii care și au modificat h-indexul in mod fraudulos , deci e pe mâini bune băiețelul lui tata. Nicu de mai sus poate sa confirme că văd că știe destule , daca e ceva inexact îl rog sa mă corecteze.

  2. După ce a întrat pe post în mod nemeritat, cu scandal, fiind susținut de TT care era rector, mai face și alte grozăvii. Mult rău a făcut TT românilor, dar și UAIC. Trebuie făcută anchetă (,,ievaluare”) și dat afară mizerabilul din UAIC. TT nu mai are influență, doar la cabinetul lui notarial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion, după ce peste 92% din elevii de la seral din județul Timiș nu erau prezenți la ore: Poate că e momentul să facem niște reglaje în procesul educațional pentru elevii de la seral

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru știrile ProTV, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că „poate că e momentul să facem niște reglaje…
Vezi articolul

Calendar an universitar 2024-2025 în 20 cele mai mari universități după numărul de studenți – Politehnica, Medicina, Universitatea din București, UBB Cluj-Napoca și alte universități din Iași, Brașov, Craiova, Oradea, Timișoara, Sibiu, Galați, Suceava

Structura anului universitar 2024-2025 a fost publicată de mai multe universități din țară. Edupedu.ro prezintă calendarele de la primele 20 universități după numărul de studenți. Majoritatea încep cursurile pe 30…
Vezi articolul