Liceele agricole vor putea construi corpuri noi de clădiri și vor putea fi dotate cu mobilier nou și echipamente digitale – apel PNRR de 43 de milioane de euro. Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică

507 vizualizări
Foto: Educatieagricola.ro
Liceele tehnologice cu profil agricol vor putea construi corpuri noi de clădiri, să le eficientizeze din punct de vedere energetic pe cele existente și să își înnoiască infrastructura școlară prin mobilier nou și echipamente digitale, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după cum se arată în ghidul solicitantului pus în dezbatere de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție în subordinea Ministerului Agriculturii, în parteneriat pe bază de acord cu Ministerul Educației.

„Unitățile de învățământ liceal tehnologic eligibile, cu profil agricol, vor putea beneficia de sprijin pentru lucrări de construcții noi sau de modernizarea infrastructurii, respectiv de eficientizare energetică a celor deja existente. Toate lucrările de construcții vor fi realizate conform standardelor de siguranță și calitate în construcții”, se arată în ghidul solicitantului în versiunea actuală, la pagina 9, document pe care îl puteți descărca de mai jos din articol.

„Cel puțin 57 de licee agricole pot primi finanțare pentru pregătirea viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților în domeniile agriculturii și a celor conexe acesteia”, a transmis Ministerul Educației. În prezent există până în 60 de licee în țară cu profil agricol, iar lista lor din iunie 2022 poate fi consultată aici.

  • Perioada aferentă consultării publice pentru ghidul solicitantului pentru „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil preponderent agricol” și anexele aferente este de 15 zile de la data publicării, începând cu data de 10.08.2023, mai scrie pe site-ul AFIR.

Valoarea maximă eligibilă a bugetului unui proiect este echivalentul în lei al sumei de 500.000 EURO, fără TVA, potrivit ghidului solicitantului. Sunt trei componente vizate de apel – detalii mai jos, pe fiecare în parte. Fiecare liceu agricol aplicant ar urma să aibă câte un laborator de informatică în mod obligatoriu, conform ghidului.

  • 10% din valoarea totală a bugetului proiectului trebuie să fie dedicată investițiilor pentru digitalizarea liceelor agricole, echipamente, softuri etc.
  • 90% din valoarea totală a cheltuielilor pentru renovare/ modernizare/ reabilitare/ construcție clădiri noi va fi dedicată obligatoriu pentru cheltuielile de creștere a performanței energetice a clădirilor, conform documentului.

Agricultura la nivel global se confruntă cu impactul schimbărilor climatice asupra biodiversității, calității solului și a apei și cu cerințele pieței. De aceea, politica agricolă a UE s-a schimbat considerabil în ultimele decenii pentru a ajuta fermierii să facă față acestor provocări și să răspundă atitudinilor și așteptărilor în schimbare. Tinerii din mediul rural sunt viitorul securității alimentare, deși, în mare măsură, aceștia sunt rezervați în a-și proiecta un viitor în agricultură sau în zonele rurale, confruntându-se cu multe obstacole, cum ar fi, de exemplu, lipsa cunoștiințelor (sic!) teoretice și practice sau fiind atrași de viața urbană care nu este întotdeauna cea mai bună alegere.

Majoritatea alimentelor din lume sunt produse de micii fermieri mai în vârstă, care nu sunt interesați în adoptarea noilor tehnologii necesare pentru creșterea durabilă a agriculturii. Astfel, este necesară reangajarea tinerilor în agricultură. Principalele cauze ale declinului învățământului liceal agricol sunt reprezentate de subfinanțarea investițiilor în infrastructura acestora, cum ar fi, de exemplu, investiții în infrastructura la nivel de liceu aferentă educației specifice agriculturii și ramurilor conexe acesteia, inadecvarea curriculei cu realitățile socio-economice din agricultura modernă, precum și lipsa posibilității realizării stagiilor de practică în cadrul unor ferme didactice”, motivează autorii ghidului în introducerea din ghid.

Activități eligibile în cadrul Componentei I – Construcții noi:

„a. extinderea, prin lucrări de execuție construcții noi, a spațiilor care au ca destinație desfășurarea activităților didactice teoretice și/sau practice;
b. extinderea, prin lucrări de execuție construcții noi, a spațiilor care au destinația de microferme didactice cu profil vegetal, zootehnic sau de mică industrie alimentară;
c. extinderea, prin lucrări de execuție construcții noi, a spațiilor care au ca destinație funcționarea laboratorului de informatică (câte un laborator de informatică pentru fiecare liceu agricol);
d. extinderea, prin lucrări de execuție construcții noi, a spațiilor destinate cantinelor, precum și a spațiilor de cazare (cămine școlare), în vederea asigurării condițiilor necesare de masă și cazare, cu scopul atragerii unui număr mai mare de elevi în învățământul agricol”, conform ghidului.

Componenta II – Intervenții la construcții existente prin reabilitarea/renovarea infrastructurii liceelor, în special pentru asigurarea creșterii performanței energetice:

„a. executarea de lucrări de intervenții la construcții existente prin reabilitare/renovare pentru spații care au ca destinație desfășurarea activităților didactice teoretice și/sau practice;
b. executarea de lucrări de intervenții la construcții existente prin reabilitare/renovare pentru spații care au destinația de microferme didactice cu profil vegetal, zootehnic sau de mică industrie alimentară;
c. executarea de lucrări de intervenții la construcții existente prin reabilitare/renovare pentru spații care au ca destinație funcționarea laboratorului de informatică (câte un laborator de informatică pentru fiecare liceu agricol);
d. executarea de lucrări de intervenții la construcții existente prin reabilitare/renovare cu destinația de spații pentru cantine și spații de cazare (cămine școlare), în vederea asigurării condițiilor necesare de masă și cazare, cu scopul atragerii unui număr mai mare de elevi în învățământul agricol”, scrie în ghid.

Componenta III – Dotarea cu materiale, mobilier, echipamente digitale specifice activității didactice și practice ale liceelor agricole (obligatoriu minim 10% cheltuieli de digitalizare din valoarea totală a bugetului solicitat):

a. digitalizarea activității didactice și practicii școlare în cadrul liceelor agricole, prin dotarea cu echipamente TIC a sălilor de clasă, laboratoarelor, atelierelor de practică și a laboratoarelor informatice, simulatoare și softuri necesare activităților teoretice și practice de predare/învățare, conform OME nr. 3497/2022 pentru aprobarea standardelor de echipare a unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente tehnologice;
b. achiziția de animale și materiale biologice, în scop didactic, în funcție de profilul fiecărui liceu;
c. achiziția de utilaje agricole și echipamente pentru liceele tehnologice, cu profil agricol, care dispun de o suprafață agricolă de peste 10 ha în proprietate sau în administrare, în vederea creării deprinderilor elevilor de a folosi utilajele pentru efectuarea lucrărilor agricole;

d. alte echipamente centrale termice etc.;
e. echipamente și software pentru dotarea claselor și a altor spații educaționale (de exemplu: table interactive, stații mobile pentru încărcare inteligentă, tablete, routere wireless, multifuncționale, imprimante, computere, laptopuri, camere video, software aferent etc.) și alte bunuri/echipamente necesare realizării activităților proiectului;
f. servicii de transport de echipamente, servicii de asigurare, instalare, exploatare și mentenanță pe perioada de garanție, instruire asociată și întreținere inițială a tehnologiei achiziționate;

g. resurse educaționale în format digital, cărți, reviste, publicații, licențe educaționale, cărți în format digital, audiobookuri, abonamente internet, kituri științifice;
h. servicii internet, taxe sau abonamente la platforme educaționale, abonamente pentru resurse educaționale și publicații ONLINE etc.

Achiziția de echipamente va include și serviciile aferente precum: asigurare, servicii de instalare, punere în funcțiune, instruirea aferentă și mentenanță pe perioada garanției”, potrivit documentului.

Proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home, cu respectarea termenului limită de depunere menționat în Secțiunea 7. Informații și indicații cu privire la utilizarea platformei electronice dedicată PNRR pot fi obținute aici: https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home.

DOCUMENT Ghidul solicitantului publicat de AFIR pe 10.08.2023:

Descarcă documentele cu care liceele agricole pot aplica pentru fonduri

Documentele pe care liceele care doresc să primească fondurile trebuie să le completeze și să le încarce pe platformă au fost și ele puse în consultare publică și vor putea suferi modificări până la forma finală a modului de aplicare pentru acest apel. Deocamdată, sunt trei documente publicate într-o arhivă pe site-ul AFIR, mai exact anexele 11, 14 și 15, deși în ghid este vorba de peste 15 anexe.

Le puteți descărca de aici sub formă de arhivă .rar.

Anul acesta, peste 80% dintre locurile la liceele agricole au fost ocupate după prima etapă a admiterii în clasa a IX-a, potrivit unui comunicat de presă semnat de World Vision și Creștem Prin Educație Agricolă. Datele sunt similare cu cele de anul trecut, când rata de ocupare era 84%. ONG-urile subliniază că deși numărul elevilor care se înscriu la aceste licee este în creștere, tinerii nu sunt suficient de motivați să aleagă această specializare, iar “mediile mici de admitere reprezintă o provocare majoră” – detalii aici.


1 comment
  1. N-am chef și timp să citesc maculatură (nu sunt fonduri, oricât s-ar preface ME că atrage bani din proiectele europene) – pentru SERE și TERENURI agricole, pentru practică, au prevăzut ceva? Pentru utilaje agricole? Nu? Atunci bună ziua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor, despre structura anului școlar 2021-2022: O fragmentare extremă și dezechilibru semnificativ între semestre / Ce variantă propusese organizația, care se plânge de lipsa consultărilor

“Ministerul [Educației] își asumă, practic, o fragmentare extremă a anului școlar și un dezechilibru semnificativ între semestre. Atragem atenția faptul că o astfel de măsură a fost aprobată și în…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Definitivat 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă documentele pentru peste 100 discipline școlare / Proba scrisă are loc pe 24 iulie 2024

Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare.…
Vezi articolul