Liceele tehnologice în care elevii vor susține examenul de certificare sunt stabilite până pe 31 ianuarie / Elevii cu deficiențe pot beneficia de mărirea cu 15 minute a timpului destinat susținerii proiectului, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

749 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Unitățile de învățământ în care absolvenții învățământului liceal, filiera tehnologică, vor susține examenul de certificare a calificării, sunt stabilite până cel târziu la data de 31 ianuarie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. O altă noutate se referă la faptul că elevii cu deficiențe vor beneficia de adaptarea procedurilor de examinare la particularitățile individuale și la cele specifice deficienței respective.

Este vorba despre ordinul 6.419 din 15 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal, filiera tehnologică, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.434/2014.

Concret, cele care decid centrele de examen sunt comisiile județene/Comisia municipiului București de evaluare și certificare (CJEC/CMBEC). 

La articolul 11, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: „d) decid structura centrelor de examen, până cel târziu la data de 31 ianuarie, stabilind centrele de examen, unitățile de învățământ arondate fiecărui centru de examen, calificările pentru care fiecare centru de examen organizează examene de certificare și locul de desfășurare în care se vor desfășura probele de examen, și iau măsuri pentru organizarea centrelor de examen în vederea desfășurării probelor de examen, respectând standardul de pregătire profesională al fiecărei calificări profesionale”.

În ce constă examenul de certificare

Examenul de certificare are atât o probă practică, cât și o probă orală. Pentru proba practică, absolvenții vor face un proiect pe durata a cel puțin 12 săptămâni de cursuri. Proiectul va fi prezentat și susținut în cadrul probei orale. Înainte de această modificare, proiectul era realizat pe durata ultimului semestru de pregătire.

Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 19. — Examenul de certificare a absolvenților învățământului liceal, filiera tehnologică, constă într-o probă practică — realizarea unui proiect pe durata a cel puțin 12 săptămâni de cursuri aferente anului de studiu terminal — și o probă orală — prezentarea și susținerea proiectului”.

Lista temelor de proiect

Lista temelor de proiect se definitivează și se face publică la nivelul unității de învățământ până la data de 15 ianuarie, în anul școlar în care se organizează examenul de certificare, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial.

Ce trebuie să facă elevii după ce este publicată lista

Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

“Art. 22. — (1) Candidații consultă tematica afișată și optează pentru una dintre teme. Opțiunea candidatului se face, în scris, la secretariatul unității de învățământ, până la data de 31 ianuarie, în anul școlar în care se organizează examenul de certificare. Validarea opțiunilor pentru temele de proiect necesită acceptul îndrumătorului proiectului și pe cel al responsabilului ariei curriculare «Tehnologii», pentru fiecare candidat în parte.

(2) Aprobarea opțiunilor pentru temele proiectelor, precum și a îndrumătorilor acestora se face de către consiliul de administrație al unității de învățământ până cel târziu la data de 15 februarie.”

„Art. 25. — (1) Realizarea proiectului pentru examenul de certificare se face individual sau în echipă. Pentru proiectul realizat în echipă sunt precizate clar sarcini precise pentru fiecare candidat. Proiectul se realizează sub îndrumarea persoanelor desemnate, pe durata prevăzută la art. 19 a claselor terminale ale liceului tehnologic.”

Elevii cu deficiențe

Elevii cu deficiențe vor avea asigurate condiții de egalizare a șanselor, potrivit ordinului citat mai sus. Un exemplu de adaptare poate fi mărirea cu 15 minute a timpului pentru susținerea proiectului.

Acești elevi pot beneficia de cele scrise anterior în baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a unei adeverințe medicale eliberate de comisia medicală județeană/a municipiului București de orientare școlar-profesională, conform sursei citate.

„După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:

„Art. 37^1. — La organizarea și desfășurarea examenului de certificare pentru elevii cu deficiențe se fac următoarele precizări speciale:

1. Comisiile de examinare vor asigura condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de examinare la particularitățile individuale și la cele specifice deficienței respective.

2. Exemple de asemenea adaptări sunt:

  • a) mărirea cu 15 minute a timpului alocat susținerii proiectului;
  • b) susținerea proiectului, în cadrul probei orale, cu ajutorul facilităților video interactive ale tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, cu utilizarea limbajului mimico-gestual, inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat la elevii cu deficiențe de auz;

3. Candidații cu deficiențe din unitățile/instituțiile de învățământ de masă pot beneficia, după caz, de prevederile punctului anterior, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a unei adeverințe medicale eliberate de comisia medicală județeană/a municipiului București de orientare școlar-profesională. Acolo unde nu se pot realiza condiții de egalizare a șanselor, candidații vor fi orientați spre o unitate de învățământ special.

4. CNEC (Comisia Națională de Evaluare și Certificare – n. red.) poate aproba și alte proceduri pentru candidații cu deficiențe/handicap, la propunerea CJEC/CMBEC.”

Foto: Captură Monitorul Oficial

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Lista națională a temelor pentru proba practică a examenului susținut de absolvenții școlilor profesionale va fi publicată de Ministerul Educației până pe 15 ianuarie / Centrele de examen sunt stabilite până la sfârșitul lunii ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like