Liderul sindicatului USLIP Iași: Dacă în Monitorul Oficial nu apar astăzi cele două modificări în Ordonanța de Urgență privind salariul profesorului debutant și creșterea salariilor cu 50% de la 1 ianuarie, greva continuă

4.192 de vizualizări
Foto: © Inews77 | Dreamstime.com
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, a explicat că „nu s-a încheiat greva, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele adăugiri făcute de către primul ministru, referitoare la salariul debutantului și ca majorarea de 50% de la 1 ianuarie să fie introdusă în textul ordonanței de urgență”.

Președintele USLIP Iași, Laviniu Lăcustă a declarat în cadrul grupului de jurnaliști atașați la USLIP Iași că deocamdată greva se suspendă, iar încheierea grevei este condiționată de publicarea în Monitorul Oficial a celor două ordonanțe de urgență promise de Guvern.

„Din punctul nostru de vedere, greva nu s-a încheiat, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi, repet, astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele, să spun, adăugiri făcute de către primul ministru și mă refer aici la introducerea în ordonanța de urgență a salariului brut pe economie, care să fie salariul debutantului în viitoarea lege a salarizării. Iar al 2-lea angajament pe care și l-au luat este acela ca la 1 ianuarie majorarea să fie de 50% de această dată au introdus-o direct în ordonanța de urgență, ceea ce, evident, care are efect juridic. În urma discuțiilor pe care le-am avut la nivel central, la nivelul celor două federații, dar și la nivel local, s-a hotărât că această grevă să fie doar suspendată, dar repet, suspendată condiționat de apariția în Monitorul Oficial a acestor prevederi.

Dacă în Monitorul Oficial nu va apărea ordonanța de urgență exact cu acești termeni se consideră că greva va continua”, a spus Lăcustă.

Președintele USLIP a mai spus și că „există și acest risc ca Guvernul să-și depună mandatul. Am luat în calcul și această posibilitate. Prin urmare, în acest moment așteptăm, așa cum vă spuneam, ordonanța Guvernului. Dacă ea va apărea în termenii respectivi, vom vorbi doar de o suspendare și nu de o încetare a grevei, pentru că până în luna septembrie Guvernul are la dispoziție două luni să vină cu acel proiect al legii salarizării unitare în care va trebui să regăsim ceea ce au promis acum prin ordonanță de urgență”, spune Laviniu Lăcustă.

Amintim, comunicatul comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” precizează că se suspendă greva, condiționat de publicarea celor două ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial.

Greva se suspendă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

–   acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.”

Foto: © Inews77 | Dreamstime.com

Citește și:
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024


7 comments
  1. Bravo! Doar daca adopta si publica in Monitorul Oficial proiectul de OUG, decideti daca continuati sau nu greva si protestele! Va sustin!

  2. NU E LOGIC SĂ SUSPENDĂM, până ce nu apare ordonanța modificată. Că Ciucă promite, Ciolacu zice pas și noi am fost (vom fi) FRAIERIȚI!
    Proverbul spune: Printre multe (2) moașe, pruncul rămâne cu buricul netăiat.

  3. Orice s-ar întâmpla, cei 3 boșorogi lideri au trădat masiv încă de la început. Lista cu cei 7 itemi pentru care am semnat de greva presupune cu totul altceva. Nu doar 2 tâmpenii printr-o ordonanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciolacu: Este revoltătoare ipocrizia preşedintelui Iohannis de a vorbi despre drepturile copiilor, când atât el, cât şi Guvernul său ţin şcolile închise, când peste 1 milion de copii nu au acces la educaţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ”este revoltătoare ipocrizia preşedintelui Klaus Iohannis” de a vorbi despre drepturile copiilor în timp ce şeful statului şi Guvernul ţin şcolile închise, iar…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8.50 la 9.50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi” / Amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei

„Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult…
Vezi articolul

Neconcordanță între regulamentul de organizare a olimpiadelor școlare 2026 și regulamentul specific pentru Olimpiada națională de Limba și literatura română de anul trecut, neactualizat cu o lună înainte de etapa județeană: Punctajul maxim de 100 de puncte nu include cele 10 puncte din oficiu, prevăzute pentru toate disciplinele

Regulamentele specifice de organizare a Olimpiadei naționale de Limba și literatura română, pentru gimnaziu și liceu, aflate în vigoare din anul 2025, stabilesc că punctajul maxim care poate fi obținut…
Vezi articolul

OFICIAL Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor

Legea 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de…
Vezi articolul