Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni: Nu a fost o tergiversare. Întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește

33.646 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ministrul Educației susține că Guvernul nu a tergiversat acordarea unei oferte. Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Dumitrașcu, de la TVR Info, oficialul a pus întârzierea guvernului de a acorda o soluție revendicărilor, precum și minciunile publice despre cum nu se poate include în ordonanța de urgență cererea sindicatelor pentru viitoarea grilă de salarizare sau că nu sunt bani pentru majorările cu 25% ale salariilor din Învățământ, pe seama unei „evoluții” și a unei „căutări continue a resurselor financiare”.

Într-un comunicat comun, liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu au anunțat profesorii și angajații din școli ce au obținut și care a fost cronologia grevei generale 2023.

Redăm declarațiile ministrului Educației:

Anul viitor, aceste creșteri despre care vorbim acum rămân în vigoare, nu rămân în vigoare?

„Ne așteptăm ca anul viitor să vedem în vigoare noua lege a salarizării. Așa cum știți, Ministerul Educației împreună cu federațiile sindicale au lucrat împreună la grilele actualizate, propunerea de grile pe care am transmis-o Ministerului Muncii. Acolo, creșterea prevăzută este, pe medie, de cam 60% față de salariile anterioare. Urmează negocierile pe legea salarizării, unde, pe baza ordonanței adoptate astăzi. Plecăm de la salariul minim în învățământ, egal cu salariul mediu brut pe economie folosit în realizarea bugetului asigurărilor sociale. Practic, asta înseamnă că un debutant sau un asistent universitar, pleacă de la acest salariu mediu brut, care înseamnă că toată grila se mișcă în sus semnificativ. O primă tranșă a acestei creșteri se va acorda tot conform ordonanței de astăzi, la 01/01/2024 și constă în 50% din creșterea estimată.

Cealaltă tranșă, de 50% va fi una singură, vor fi mai multe până când vor fi acordate?

Această discuție a rămas să fie tranșată în negocierea pe care federațiile sindicale o vor avea cu Ministerul Muncii în contextul finalizării legii salarizării. Sigur că vom fi alături de dascăli, pentru că Ministerul Educației este invitat la aceste discuții și, așa cum spuneam, lucrăm pe niște grile pe care le-am lucrat împreună, adică le-am elaborat împreună în lunile decembrie și ianuarie, la indicațiile domnului prim-ministru Nicolae Ciucă.

Aceste grile de anul viitor din legea salarizării, dacă ele sunt deja lucrate, practic, nu cuprind aceste creșteri, nu, pe care noi le vedem acum?

Aceste creșteri sunt o parte din măririle pe care oamenii le vor resimți. Dacă acum vorbim despre măriri pe medie de 25% grilele ar însemna o creștere de 60% deci, practic, dacă mă pot exprima așa, în urma protestelor vedem un avans, da, o devansare a creșterilor salariale pe care sectorul de învățământ ar fi urmat să, de care ar fi urmat să beneficieze în urma noii legi a salarizării.

Nu putem ocoli întrebarea de zilele acestea, care frământă pe toată lumea. De ce, dacă acum s-a putut să se facă această ofertă, ea nu a fost făcută încă de la început? Dacă până la urmă am ajuns fix de unde am plecat, de la cei 25%?

Au fost diferite etape ale negocieri. A fost o lungă perioadă în care am vorbit despre majorări cu rata inflației. Au fost discuții vizavi de aceste prime pentru carieră didactică și pentru cariera profesională, care pe care le vedem și astăzi, reflectate în cea de-a doua ordonanță de urgență. În timpul protestelor s-a discutat din nou că este nevoie despre o creștere mai amplă, pentru că în urma inflației au crescut prețurile și profesorii trebuie să poată să ducă o viață decentă. Deci au existat eforturi de ambele părți, au existat estimări bugetare. În mod firesc, acest dialog, care s-a soldat cu diferite acte normative. Prima dată ordonanța care a însemnat că tot personalul din învățământ a ajuns pe grila din 2022, deci toți cei care erau pe anexa o, personalul nedidactic, asta a fost prima.

O a doua ordonanță care a dat primele creșteri salariale, care au pe medie de 20% această ordonanță, care practic a și închis protestul, a venit să dea creșterea pe medie de 25% și garantarea nivelului minimal pe noua lege a salarizării, care era un lucru foarte important pentru reprezentanții cadrelor didactice. Nu a fost vorba despre o tergiversare, a fost vorba despre o evoluție și despre o căutare continuă a resurselor financiare, pentru că negocierea nu s-a purtat între Ministerul Educației și sindicate, s-a purtat între reprezentanții întregului Guvern și ai coaliției și sindicate, pentru că, în esență, bugetul pentru a putea acorda aceste măriri poate fi, știu eu, acordat în urma unor calcule foarte complicate care țin de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Fondurilor ș.a.m.d. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Încă o întrebare pe acest subiect, după care trecem la alte subiecte. Există totuși declarații publice care spun foarte clar din partea mai multor oficiali din Guvern că nu sunt bani pentru aceste măriri și ulterior am găsit acești bani pentru măririle acestea. Pare de și mai multă neîncredere în sistem, în ofertele care s-au făcut și de aici poate întreaga nemulțumire și întreaga neîncredere?

În esență, cred că întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește. E clar că în momentul în care am început discuțiile pe calculele pe care le aveau în față Ministerul Finanțelor și primul ministru, revenicările inițiale erau foarte greu de onorat. Ulterior, având în vedere și importanța pe care sectorul educațional o are și căutările, să fim sinceri, pe care le-au realizat în interiorul bugetelor existente, recalculările, reestimările vizavi de capacitatea de colectare au dus la o posibilitate de a actualiza ceea ce Guvernul a putut să ofere cadrelor didactice, tocmai în ideea de a le-a arăta că sunt respectați, că există o demnitate a profesiei și că societatea își dorește ca prioritatea să fie într-adevăr educația și pe noua lege a salarizării.

Pentru mine este foarte important acest pas și în ideea în care noul an școlar va începe pe noile legi ale educației. Și atunci, pentru a putea să facem reformele necesare, avem nevoie de oamenii din sistem. Avem nevoie de cadrele didactice, de personalul din școli, de directori, de inspectori, de toată lumea care pune în practică, pune în operă ceea ce legile, la nivel ideatic aduc. E un moment foarte bun și am spus asta și în brifingul de presă, pentru că, pe lângă legislație nouă, avem și creșteri salariale. Sigur că nu au fost obținute ușor. Este cel mai mare sistem public, vorbim de peste 300.000 de oameni. Orice creștere are un impact bugetar semnificativ, însă merită investiția, merită.

V-ați fi așteptat ca astăzi anunțul sindicatelor să fie că renunță la grevă, nu că o suspendă?

Mi-aș fi dorit, sigur că da, însă înțeleg nevoia de a vedea respectate angajamentele pe care Guvernul le-a luat în diferite forme legislative, că a fost vorba de adoptarea unei declarații de principiu, angajamentelor politice, a ordonanțelor de urgență înțeleg nevoia lor de a vedea că ceea ce li s-a promis se respectă. Din punctul meu de vedere și din partea mea vor continua să aibă același respect și vom reuși să stăm umăr la umăr pentru a face ca educația și cadrele didactice să aibă ceea ce merită”.


22 comments
  1. Nu va intrebati de ce se pune numai cretini si analfabeti la conducerea ministerelor? Pentru ca acestia sunt usor de manipulat si nu i intereseaza decat de bunastarea lor,imputitii si imputitele. Cei care se pricep si vor sa faca ceva bun sunt inlaturati pentru ca le e frica analfabetilor,care sunt foarte multi, ca le ia locul. Uitati va cine ne conduce,plagiatori si cei care au facut facultate dupa 30 ani sau in strainatate la scoli fantoma,pentri ca din aceasta cauza auntem sclavii tuturor,numai sa rana ei in functii.Daca nu ne desteptam o sa ne injure cel putin doua generatii pe care le a indatorat aceati nemernici in folosul lor.

  2. cu titularizări făcute pe genunchi….cu supărați că deh….capra vecinului nu are inspecție ..capra mea a avut … va creste cu siguranță calitatea actului pedagogic…..”divide et impera” a reușit și de data aceasta sa fie instrumentul cel mai eficace al conducătorilor….. nasol….

  3. sunt curios daca, la alegeri, electoratul va tine minte aceasta criza ca fiind cauzata de incompetenta / reaua vointa / lacomia / nesimtirea PNL – ului, a PSD – ului, a liderilor sindicali sau a profesorilor.
    sa vedem cum vor vota oile.

    1. Dv. care v-ati ales apelativul “cristoase,”

      Atentie:
      Profesorii nu s-au lacomit, ci doar si-au cerut dreptul si …se pare ca nu au primit nici acum ce au cerut.

      Profesorii, in majoritatea lor, nu sunt decat simpli alegatori, in alegeri, ca marea majoritate a societatii.

    2. Nu ti face iluzii ca bravul popor roman are mintea scurta si sunt usor de pacalit,asa ca tot cu javrele voteaza. Exemplu e base si dulapul cate doua mandate,adica 20 ani pierduti.

      1. De la băse încoace sts veghează. Revendicările se amână mereu , învățământ, sănătate, legislative etc nu se poate .. la anu’.

  4. Nu a fost nimic sub presiune,dacă ne gândim că sindicatele au început să ceară încă de la începutul anului,când stimata doamnă care trebuie sa demisioneze,a acceptat buget cu doar 2,1 la sută din PIB… Așadar,fără scuze,că cine se scuză se și acuză…

  5. Deci,
    în democrație nu se obține ceva mai bun fără “presiunea populară”. Dacă cei care cer revendicări și guvernul le acceptă până la urmă, să li se considere perioada grevei populare, fără salariu guvernanților!! Vor spune că nu este cadrul legal. În 30 de ani parlamentarii ar fi putut să o facă dar nu vor. Tot năpăstuitul plătește! O să spună că așa e în lumea civilizată. Atunci hai să facem legile că în lumea civilizată și executorii!

  6. Asta habar nu are de sistemul de învățământ și pe ce lume trăiește, un fel de Vasilica! Mafie tată, nu glumă, o țară din lumea a treia analfabetă. Într-un oraș aproape de București, inspectorul general scolar, pus în funcție, politic, fără experiență, fără vechime și fără omenie. Mai, mai să ajungă senator la alegerile trecute. Doar asta vrea. Proști de bubuie, marionete! Dar, ăștia(cică) ne conduc! Vai mama ei de nație! Persoane multe, puțini oameni!

  7. Da sursa de finantare este tot din salariul nostru . Luna mai fara plata 8 zile , luna iunie fara 6 zile , iar lunile iulie si august cancediu care se calculeaza in functie de venitul pe ultimile 6 luni .In septembrie avem parte de marire daca nu se razgandeste guvernul .

  8. un lucru vreau sa spun…fugiți cat mai puteți din aceasta țară și traiti-va viața frumos și liniștiți….lasati-i pe ei sa se spele pe cap în următorii 5 ani fatali…să fiți sanatosi

    1. De ce? Pentru ca se folosesc de banii pe care i-au tăiat în mai, ca să spună că au mărit cu 700ron. Un profesor a pierdut între 1500-2000 ron. Sunt bineveniți la buget!

    2. N ar fi mai bine sa i dam pe ei afara sin tara ai sa nu i mai voteze romanii? Dar e greu ca romanul mai are.mult pana se desteapta.

  9. Pealte canale d-na asta pozeaza in eroina care a facut sa inceteze greva.Din pacate educatia -cu exc.d-lui Micle-a avut parte numai de min.incompetenti .Iar dna asta e cel mai “bun” exemplu.

  10. ooo daaaa cata dreptate ai aCID ….praf suntem la tot ce inseamna moralitate constiinta personalitate …etc…ce pacat…ce pacat…

  11. Daca se doreste performanta in sistem, trebuie scos politicul. Inspectorii sa fii testati, postul de inspector sa fie prin concurs nu pe ochi frumosi.
    Nu se poate ca cineva inferior profesorului sa fie inspector!
    Un inspector sa aiba gradul 1 nu incepator, invatstor sau educator

  12. Tanti Deca, “marș la catedră!”, că se pare că nu știi cu ce se mănâncă o pâine câștigată cu mintea făcută praf și cu permanenta grijă a zilei de mâine! Nu mă refer doar la meseria de profesor, ci la aproape toate categoriile sociale! Asta am ajuns cu toții: sclavi, umili și obidiți!

  13. 🤣🤣🤣 în ultimul hal am ajuns, noi ca națiune, nu doar profii, dacă ajunge hăbăuca asta să se peeshe pe noi cu boltă fără să aibă curtoazia să zică că plouă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Asociației Școlilor Particulare, singurul prezent la dezbatere care nu a propus modificarea proiectului de hotărâre a organizării și funcționării ARACIP, prin care organizația sa primește un loc cu drept de vot în Consiliu / Christian Comșa: Problema mare nu este componența ARACIP, problema mare este ce evaluează și ce face în momentul în care merge în instituțiile de învățământ

„Experții ARACIP care realizează evaluările externe în prezent, au fost selectați acum peste 10 ani de zile. (…) Există obligația legală ca o dată la cinci ani să se realizeze…
Vezi articolul

Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, iar el le-a spus să “învețe bine că merită”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor

Un cor de copii din Brașov i-a cântat președintelui Klaus Iohannis “o lume minunată”, în timpul unei vizite a acestuia într-o comună din județul Sibiu, în ziua când, la București,…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Orientarea școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în funcție de 4 niveluri de sprijin, CJRAE și unitățile de învățământ special ar urma să asigure educația acestora în toate grădinițele, școlile și liceele, de masă sau speciale – proiectul legii Deca

Există mai multe modificări care privesc copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) în proiectul legii învățământului preuniversitar: 4 niveluri de sprijin, adaptarea curriculumului și servicii complementare în funcție de cele…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu, mesaj pentru Deca: Să preluaţi propunerile OCDE privind salarizarea pe bază de performanţă în învăţământ şi să le discutăm rapid cu sindicatele. Trebuie să îndeplinim această cerinţă legitimă

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să preia propunerile OCDE privind salarizarea pe bază de performanţă în învăţământ şi să le discute „rapid” cu sindicatele, având în…
Vezi articolul