LISTĂ Încă 17 milioane de lei pentru transformarea latrinelor din școli în toalete, aprobate de Guvern. Cîmpeanu: În România mai sunt 404 unități de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare neconforme

801 de vizualizări
Foto: captură – Digi24.ro
Guvernul a aprobat, miercuri, Hotărârea pentru modernizarea toaletelor în școlile care au în continuare latrina în curte, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Proiectul de HG a fost introdus încă din septembrie, când Edupedu.ro a semnalat că banii sunt alocați pentru lucrări în peste 200 de școli, cu un total de 29 de mii de elevi care merg încă la WC în curte.

Potrivit ministrului, este alocată o sumă de 10,3 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor începute în 2019-2020 la unitățile de învățământ, iar aproape 7,4 milioane de lei pentru lucrări noi.

Declarația ministrului Sorin Cimpeanu:

“Conform raportării inspectoratelor școlare, in România mai sunt 404 unități de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare neconforme. 

În anul 2021 sunt cuprinse în bugetul ministerului Educației fonduri în sumă totală de 17.742 mii lei cu destinația conformare grupuri sanitare scoli.

Astfel, ministerul Educației a inițiat un proiect de hotărâre de guvern prin care se alocă fonduri pentru continuarea lucrărilor de conformare a grupurilor sanitare pentru 149 de unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și începerea lucrărilor in 56 de unități de învățământ (lucrați noi).

Menționăm că 199 de unități de învățământ preuniversitar de stat, care au grupuri sanitare neconforme și nu au fost cuprinse încă în finanțare, funcționează cu efective reduse de elevi, sub 100 de elevi, iar 75 dintre acestea chiar cu efective foarte reduse, respectiv sub 25 de elevi. Cea mai mare parte a acestor clădiri școlare au probleme complexe. Este în curs de analiză viabilitatea acestor clădiri școlare și, în funcție de rezultat, se vor adopta urgent deciziile care se impun.

Suma de 10.364.000 lei este alocată pentru continuarea lucrărilor la unitățile de învățământ începute în perioada 2019-2020, iar 7.378.000 lei pentru lucrări noi.”

Edupedu.ro a semnalat în septembrie că, deși 2021 este al treilea an în care Ministerul vrea să aloce bani pentru repararea, modernizarea sau construcția toaletelor moderne în școli și grădinițe care nu au așa ceva, instituția a cerut abia în această vară lista școlilor cu latrine.

  • Banii fiind alocați acum, lucrările trebuie programate în timpul cursurilor, în loc să fi fost făcute mai devreme, așa încât lucrările să se desfășoare pe perioada verii.

Daca vor avea loc lucrări în școală, școala poate decide să treacă în sistem online cursurile, potrivit ordinului comun cu regulile în pandemie.

Lista școlilor unde încep lucrări:
Lista școlilor unde trebuie să continue lucrările:
Citește și: Aproape 29 de mii de elevi încă merg la latrină, în loc de toaletă, în peste 200 de școli, potrivit Ministerului Educației. Autoritățile se pregătesc să aloce 10,3 milioane lei pentru modernizarea WC-urilor, după ce elevii au început cursurile


1 comment
  1. Vorbe goale, suntem sătui de atâtea minciuni și lipsa de înțelegere din partea politicului fata de oamenii de jos. Voi sunteți sus în vârful piramidei și nu vedeți nimic,doar ce va convine vouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Liceele militare și cele de poliție nu aplică scenariile ca pentru restul școlilor. Redeschiderea sau închiderea lor se face de către ministerele de care aparțin, prevede Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență

Liceele militare și cele de poliție nu aplică scenariile ca pentru restul școlilor, potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Organismul recomandă ca redeschiderea sau închiderea acestor școli militare…
Vezi articolul

Zeci de profesori au fost corupți de fostul inspector școlar general din Mureș, Sabin Pășcan, în 2023, în cea mai amplă schemă de fraudare a Bacalaureatului documentată de procurori – subiectele erau rezolvate de profesori de la 8 la 9 și date pe ciorne / Câteva dosare în care oamenii au recunoscut că i-au dat șpăgi lui Pășcan au ajuns în instanță

Sabin Pășcan, inspector general școlar Mureș în 2023, a coordonat o întreagă rețea de profesori care le strecurau rezolvările subiectelor unor candidați care au dat șpagă mii de euro ca…
Vezi articolul

Salarii mascate în burse speciale la ASE București? Studenții pot primi 900 lei pe lună dacă fac „voluntariat” la secretariat, la cantină sau la cămin / Rectorul Nicolae Istudor: Studenții prestează muncă bună, pe bani mai puțini. Pot să dau orice bursă din venituri proprii

Studenții de la Academia de Studii Economice (ASE) București pot primi „burse speciale” de 900 lei pe lună pentru activități în secretariatul facultății la care învață, cantină sau cămine. Asta…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: O grevă a profesorilor în septembrie nu poate aduce nimic pe termen de o jumătate de an, un an, în schimbările care sunt luate acuma / Nu vreau să demotivez sindicatele

O eventuală grevă a profesorilor în septembrie nu va putea modifica pachetul de măsuri impus deja de guvern, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un interviu acordat pe 25…
Vezi articolul