Lista localităților în care se vor construi 47 de creșe, plus 91 pentru care se depun încă documente, anunțată de Ministerul Dezvoltării. Cseke Atilla: Încurajez autoritățile locale să depună cereri

3.473 de vizualizări
Harta cu locațiile creșelor noi / Foto: MDLAP
Până acum au fost aprobate 47 de cereri pentru construcția de creșe în localități municipiu, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Dezvoltării. În total se vor construi 138 de creșe, precizează instituția, dar pentru 91 încă sunt în curs de completare documentațiile necesare.

În Alba, la Aiud și Blaj, În Argeș, la Câmpulung, iar în Bihor, la Salonta, Beiuș și Marghita sunt aprobate deja construcții de noi creșe. Lista tuturor orașelor, cu tipul de creșă – mică, medie sau mare – este mai jos, în articol.

„Conform ordinului de ministru, în fiecare municipiu din fiecare județ poate fi construită o creșă. Urmează să fie aprobate și alte cereri, astfel se vor putea construi creșe și în orașele mai mici și, unde se justifică, și în mediul rural”, a declarat Ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a precizat: există doar 386 de creșe acum, în România. “Nevoia de a construi creșe noi este evidentă, de aceea, în prima fază, a fost aprobată construirea unei creșe în fiecare municipiu din țară și a două clădiri de creșe în municipiile care au peste 100.000 de locuitori”.

”În total există 47 de cereri aprobate, cu documentația completă depusă. Dintre acestea, sunt patru județe (Covasna, Galați, Satu-Mare și Sibiu) unde fiecare municipiu a depus cerere și a adus documentația necesară. Urmează ca, pentru celelalte 91 de finanțări aprobate, autoritățile locale să trimită, în termen de 60 de zile, documentația necesară pentru a putea fi demarată procedura de construcție a creșelor”, a subliniat Cseke Attila.

Ordinul de ministru permite construcția unor creșe noi în 102 municipii din toată țara și cele 6 sectoare ale Capitalei, dacă autoritățile locale depun, și pentru cele 91 de proiecte aprobate, cerere completă în acest sens, incluzând terenul disponibil pentru construcție și justificarea numărului de copii pe baza indicilor de natalitate. ”Dezvoltarea rețelei de creșe trebuie să fie demarată unitar, în toată țara, de aceea am aprobat una sau două creșe construite pentru fiecare municipiu, în funcție de numărul locuitorilor. În urma ordinului emis astăzi, poate fi demarată procedura, acolo unde autoritățile locale sunt partenere în acest proiect”, a spus ministrul.

Urmează să se finanțeze alte 110 creșe eficiente energetic prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul a evidențiat că autoritățile locale pot depune în continuare cereri: ”Încurajez autoritățile locale să depună cereri și să completeze cererile depuse cu documentația necesară pentru a putea fi construite creșele necesare în toată țara”, a spus Cseke Attila.

Pe baza ordinului de ministru se vor putea semna, la începutul anului viitor, primele contracte cu constructorii. Astfel, se va putea începe construcția primelor creșe din Programul Național de construire de creșe al Ministerului Dezvoltării.

Foto: Captură MDLAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, iar ghiozdanul nu depășește 10% din greutatea copilului, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății publicat vineri în Monitorul…
Vezi articolul