LISTA Peste 16.800 de profesori, educatori și învățători, declarați admiși la proba borderoului de Consiliul Național pentru Politici și Evaluare în Educație. Când încep cursurile de formare pentru a deveni evaluatori

12.020 de vizualizări
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
Rezultatelele probei de borderou pentru cadrele didactice care au participat la selecția în corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN) au fost publicate pe site-ul Consiliului Național pentru Politici și Evaluare în Educație.

Instituția anunță că în următoarele două luni urmează cursurile de formare pentru cei admiși.

„În perioada 04.12.2020-26.02.2021 toate cadrele didactice care au fost selectate (admise) pentru parcurgerea Programului de formare a Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, aprobat prin OMEC nr. 6081/2020, vor fi informate, prin intermediul emailului, de către echipele de formatori, cu privire la perioada în care vor fi programate pentru participarea la cursuri”, potrivit rocnee.eu.

Perioada cuprinsă în anunțul CNPEE este diferită de cea din calendarul oficial aprobat prin Ordinul de ministru 4.979 – acolo perioada era 02 decembrie 2020 – 15 martie 2021.

Listele cu rezultatele sunt anonimizate, iar în ele apar 16.870 de persoane admise și 1.258 de persoane respinse.

Descărcați listele anonimizate cu rezultatele în urma evaluării borderourilor.

Reamintim că înscrierea pentru acest apel a generat un număr uriaș de plângeri din partea profesorilor după ce 10 mii de cadre didactice au fost respinse, adică peste 35% din participanții la concursul de dosare.

Profesorii au fost de vină, au replicat reprezentanții CNPEE într-un răspuns pentru Edupedu.ro: Cererea nu a avut număr de înregistrare de la inspectorat, cererea nu a respectat formatul, cererea de înregistrare nu era semnată de candidat, acestea sunt doar trei dintre „neregulile” care au dus la eliminarea a peste 10 mii de profesori care au solicitat la începutul lunii să se înscrie în Corpul național al profesorilor evaluatori.

Foto: OECD


3 comments
  1. Mulți profesori nu s-au înscris din doua motive :
    1.Dosarul stufos și care trebuia fabricat peste noapte, era un indemn la pierdere de vreme, în timp ce preocuparea de baza a profesorilor era implicarea maxima în desfășurarea lecțiilor online.
    2.Astfel de… cursuri au mai avut loc cu vreo 8-10 ani în urma,curs finalizat cu prezentarea unei lucrări. Deosebirea a fost însă ca cei ce nu au efectuat cursurile se puteau înscrie liber la examene, ca și cum acele cursuri au fost doar o pacaleala pentru profesori, scopul fiind doar sa justifice existenta Casei Corpului Didactic.

  2. Să înțeleg că până acuma profesorii nu știau să evalueze corect lucrările sau că mai apar niște pile care se vor preface că vor instrui profesorii, pe bani grei, așa cum este așa zisul CRED?
    Poate se comunică lefele banane pe care le-au și le încasează pilele de la CRED care bat câmpii.
    La adresa educație ar trebui să comenteze cei care au făcut cursuri, au dat examene și predau la catedră, nu toți frustrații care au avut probleme cu școala pentru că nu erau prea dotați intelectuali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sunt 7 criterii de departajare pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, în procedura oficială, deși nu erau în proiect: vechimea cea mai mare în școală, gradul didactic I sau titlul științific de doctor

Au fost introduse 7 criterii de departajare pentru încadrarea profesorilor în școli pentru anul 2025-2026, în procedura oficială de constituire a normelor didactice, deși nu erau în proiect, precum vechimea…
Vezi articolul

Toate concursurile din Învățământ continuă, inclusiv Titularizarea 2023, potrivit unei circulare a Ministerului Educației. Guvernul urmează să aprobe un memorandum pentru concursurile care nu sunt încă în desfășurare

Toate concursurile din sistemul de Învățământ care se află în desfășurare vor continua, inclusiv Titularizarea 2023, cu respectarea calendarului oficial, potrivit unui document al Ministerului Educației. Pentru concursurile care nu…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC: Noile planuri-cadru dau putere profesorilor să propună ore pentru performanță sau remediale / Încercăm să nu mai încorsetăm profesorul într-o programă unică, care uneori nu este adaptată nivelului elevilor

Profesorii vor avea mai multă libertate în adaptarea materiei și în organizarea orelor pentru elevii cu performanțe deosebite sau pentru cei care au nevoie de ore remediale, afirmă, luni, șeful…
Vezi articolul