LISTĂ Programele de master didactic și alte masterate în domeniul Științele educației propuse de universitățile publice românești în anul universitar 2024-2025

13.335 de vizualizări
Foto © Kasto80 | Dreamstime.com
Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Al. I. Cuza din Iași și Universitatea de Vest, dar și Politehnica București, după fuziunea cu Universitatea din Pitești, au cele mai multe programe de master didactic și/sau alte masterate în domeniul Științelor educației, propuse pentru următorul an universitar. Un proiect de hotărâre privind programele de master acreditate pentru 2024-2025, pus în dezbatere de Ministerul Educației, arată, totodată, că o serie de alte universități medii și mici au, de asemenea, diverse programe de acest tip.

Situația programelor de masterat în domeniul didactic/educațional este similară, ca număr, celei din anul universitar în curs.

La nivelul studiilor de master în general, la nivelul tuturor programelor propuse de universitățile românești, Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre arată că, la nivel național, capacitatea de școlarizare la nivel de master scade cu 440 de locuri aferente unui număr de opt domenii de studii (4 din structura unor universități de stat și 4 în structura unor universități particulare).

  • Totodată, un număr de 106 programe de master sunt încadrate în categoria de master profesional.
  • 18 programe de studii din cadrul a 7 domenii intră în lichidare

În ceea ce privește masteratul didactic, amintim că noua Lege a învățământului superior arată (Art. 102) că „formarea inițială pentru ocuparea funcțiilor didactice în învățământul preuniversitar se realizează în instituțiile de învățământ superior, prin următoarele tipuri de programe”, fiecare cu un număr de credite specific: 

  • Programul universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul preuniversitar de 30 de credite de studii transferabile ECTS/SECT;
  • Programul de studii universitare de licență în specializarea Educație timpurie, respectiv în specializarea Pedagogia învățământului primar;
  • Programul de studii universitare de masterat didactic de 60 de credite de studii transferabile ECTS/SECT;
  • Programul de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare;
  • Programul de studii postuniversitare de conversie profesională pentru cadre didactice;
  • Programul de studii universitare de masterat didactic integrat de 90 de credite de studii transferabile ECTS/SECT;
  • Programul de studii universitare de masterat de psihopedagogie specială, respectiv programe de studii universitare de masterat în consiliere școlară și în carieră. 

Potrivit aceluiași articol din Legea 199/2023, „(10) Absolvirea programelor de studii universitare de licență cu dublă specializare, a programului de formare psihopedagogică și a programului de studii universitare de masterat didactic permite accesul absolvenților, potrivit prevederilor legale, la o carieră didactică în învățământul preuniversitar pentru discipline din specializarea/specializările urmate.”

Programele de master didactic și alte masterate în științele educației, propuse de universitățile publice românești pentru 2024-2025
Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București:

Domeniul Matematică: Programul Matematică didactică (Pitești)

Științe ale educației – programele: 

  • Management educațional (Pitești, Slatina)
  • Managementul organizațiilor educaționale (București)
  • Educaţie timpurie (Alexandria, Râmnicu Vâlcea)
  • Master didactic în Inginerie mecanică (București)
  • Master didactic în Inginerie și management (București)
  • Consiliere educațională (Pitești)
  • Consiliere și leadership în educație și formare profesională (București)
Universitatea Tehnică de Construcții București:

Științele educației:

  • Management educațional
  • Management și consiliere educațională
  • Tehnologii didactice asistate de calculator (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie civilă și instalații)
Universitatea din București:

Domeniul Matematică – programul Matematică didactică

Științele Educației:

  • Management educațional (București, Buzău, Focșani)
  • Științțele educației: Masterat didactic în Biologie
  • Masterat didactic în Chimie
  • Masterat didactic în Istorie
  • Masterat didactic în Geografie
  • Masterat didactic în Fizică
  • Consiliere școlară și în carieră
  • Didactici inovative în învățământul primar
  • Educaţie timpurie (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie)
  • Formarea formatorilor
  • Învățare, inovare și coaching în educație
  • Managementul şi evaluarea organizaţiilor şi programelor educaţionale*
  • Mentoratul în educație*
  • Pedagogii alternative şi arta teatrală în educaţie (interdisciplinar cu domeniul: Teatru şi artele spectacolului)*
  • Psihopedagogia şcolii incluzive*
  • Tehnologii informatice şi de comunicaţii în educaţie (interdisciplinar cu domeniul: Calculatoare şi tehnologia informaţiei)* Terapia logopedică în procesele de comunicare*
  • Masterat didactic în Limbă și literatură (limba română, franceză, germană)
  • Masterat didactic în Filozofie

Filologie: Didactici ale disciplinelor fillologice

ASE București:

Științe ale educației:

  • Master didactic în Economie
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad:

Științe ale educației:

  • Pdihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici
  • Pedagogie interactivă
  • Politici şi strategii ale formării competenţelor pentru cariera didactică

Filologie – Lingvistică aplicată – Perspective moderne în didactica limbii engleze / Applied Linguistics – Modern Perspectives in ELT (engleză)

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Științe ale educației:

  • Management Educațional (Reșița, Cluj-Napoca)
  • Consiliere şcolară şi asistenţă psihopedagogică
  • Designer instrucțional
  • Didactica limbii şi literaturii germane, cultura şi civilizatia germană a Europei Centrale şi de Sud-Est
  • Management curricular
  • Management, consiliere şi asistenţă psihopedagogică în instituţiile incluzive* Metode şi practici alternative în învăţământul primar şi preşcolar
  • Strategii de învățare eficientă
  • Terapia limbajului şi audiologie educaţională
  • Masterat didactic în Biologie (maghiară, română)
  • Masterat didactic în Chimie (maghiară, română)
  • Masterat didactic în Informatică (maghiară, română)
  • Masterat didactic în Economie (germană, maghiară, română)
  • Masterat didactic în Matematică (maghiară)
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia:

Științe ale educației:

  • Management educațional*
  • Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici
Universitatea „Ovidius” din Constanța:

Științe ale educației:

  • Management educațional*
  • Masterat didactic în Biologie
  • Masterat didactic în Științe inginerești aplicate
  • Masterat didactic în Psihologie
  • Masterat didactic în Administrarea afacerilor
  • Consiliere și intervenție psihopedagogică în școala incluzivă
Universitatea din Craiova:

Științe ale educației:

  • Management educațional
  • Masterat didactic în Biologie
  • Masterat didactic în Chimie
  • Masterat didactic în Informatică
  • Masterat didactic în Calculatoare și Tehnologia Informației
  • Consiliere educațională și dezvoltarea carierei
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași   

Științe ale educației:

  • Diagnoză și intervenție la persoanele cu cerințe speciale
  • Didactici aplicate pentru învățământul primar
  • Educație timpurie
  • Politici și management în educație
  • Masterat didactic în Biologie
  • Masterat didactic în Geografie
  • Masterat didactic în Teologie (Teologie ortodoxă)
  • Masterat didactic în Fizică
  • Masterat didactic în Educație fizică și sport
Universitatea din Oradea:

Științe ale educației:

  • Educație incluzivă
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
  • Științe ale educației – Consiliere şcolară şi dezvoltarea carierei
  • Management educaţional şi integrare europeană
Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu

Științe ale educației

  • Management educațional
  • Intervenții educaționale în școala incluzivă
Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

Științe ale educației:

  • Strategii inovative în educație
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Științe ale educației:

  • Reziliență în educație/ Resilience in Education (engleză)
  • Comunicare didactică
  • Consiliere școlară și educație emoțională
  • Managementul instituţiilor educaţionale
Universitatea Transilvania din Brașov

Științe ale educației:

  • Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici
  • Formarea și managementul resurselor umane în educație
  • Educație și consiliere în context intercultural
Universitatea Valahia din Târgoviște

Științe ale educației:

  • Management educațional și dezvoltare curriculară
  • Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Științe ale educației:

  • Management educațional
  • Știința sportului și educației fizice: Știința motricității în activități didactice și de timp liber
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Științe ale educației:

  • Management educațional
  • Consiliere școlară si incluziunea persoanelor cu cerințe educaționale speciale
Universitatea de Vest din Timișoara:

Științe ale educației:

  • Masterat didactic în Biologie
  • Masterat didactic în Chimie
  • Masterat didactic în Geografie
  • Masterat didactic în Fizică
  • Masterat didactic în Educație fizică și sport
  • Consiliere și integrare educațională
  •  Management educaţional şi dezvoltare curriculară
  • Terapii specifice ale limbajului și comunicării
Lista completă a programelor de master propuse pentru anul 2024-2025 – proiect HG:

Foto © Kasto80 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. sa nu ne amăgim…nu cred că după absolvirea unor astfel de mastere,va creste calitatea actului educațional.Apoi,ce motivație are un cadru didactic să aibă și serviciu și să urmeze și un master,în condițiile în care masterul nu se ia în calcul la pensie in condițiile în care ai fost angajat în perioada cat ii urmai cursurile..Aici mai trebuie umblat la lege…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„O lume minunată” cântă profesorii adunați la protest în Craiova / Melodia i-a fost cântată președintelui Iohannis de un grup de copii adus pentru vizita lui în Sibiu, în ziua marelui marș al cadrelor didactice

Câteva sute de profesori participă, vineri, la un protest la Craiova, organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) filiala Dolj, scrie G4Media.ro. În timpul protestului profesorii au cântat melodia…
Vezi articolul

Un elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, învață singur în actuala școală / Părinții elevilor protestează și refuză să își aducă la școală copiii de câteva zile

Cazul unui elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală,…
Vezi articolul