Lista școlilor deschise și online de luni, 22 noiembrie, în fiecare județ și în București, plus ratele de vaccinare din fiecare grădiniță și școală

107.017 vizualizări
Foto: captură – listă mod de funcționare școli
De luni, 22 noiembrie 2021, 16.120 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri arondate vor fi deschise pentru elevi cu prezență fizică, iar 1.792 de școli și grădinițe vor avea activitate online, potrivit datelor publicate vineri noaptea de Ministerul Educației.

În total sunt 17.912 de școli în care se desfășoară proces didactic, mai anunță ministerul.

Numărul total de elevi și copii de grădiniță din școlile deschise cu prezență fizică este de peste 2.600.000, estimează Ministerul Educației.

Publicăm lista școlilor și grădinițelor, cu scenariul de prezență valabil din 22 noiembrie 2021, pe fiecare județ. Sursa datelor este Ministerul Educației.

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Alba:

Lista școlilor deschise sau online din județul Arad

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Argeș

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din București

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Bacău

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Bihor

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Bistrița-Năsăud

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Brăila

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Botoșani

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Brașov

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Buzău

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Cluj

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Călărași

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Caraș-Severin

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Constanța

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Covasna

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Dâmbovița

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Dolj

Lista școlilor deschise sau online din județul Gorj

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Galați

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Giurgiu

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Hunedoara

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Harghita

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Ilfov

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Ialomița

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Iași

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Mehedinți

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Maramureș

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Mureș

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Neamț

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Olt

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Prahova

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Sibiu

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Sălaj

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Satu Mare

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Suceava

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Tulcea

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Timiș

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Teleorman

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Vâlcea

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Vrancea

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

Lista școlilor deschise sau online din județul Vaslui

Interpretarea tabelului: Prima coloană reprezintă județul, coloana 2 – denumirea unității de învățământ, coloana 3 – localitate, coloana 4 mediul urban sau rural, coloana 5 – rata de vaccinare a personalului din acea unitate, coloana 6 numărul de elevi și/sau preșcolari și ultima coloană, 7, este cu modul de funcționare, online sau fizic.

1 comment
  1. Se mai publica pe undeva numarul de elevi/profesori infectati in fiecare scoala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația juridică, alegerile, democrația pot fi incluse ca unități de învățare la disciplina „Consiliere și orientare”, dar trebuie gândit un „curriculum național pentru educație juridică” împreună cu judecătorii, procurorii, avocații, spune ministrul Daniel David

Competențele legate de cetățenie democratică, de alegeri, de educație juridică pot fi abordate la nivel liceal, conform noilor planuri-cadru, precum și la nivel primar și gimnazial în disciplina obligatorie „Consiliere…
Vezi articolul

Învățământul dual, în Vaslui. Din 2023 n-au mai fost solicitări din partea agenților economici pentru clase duale, spune inspectorul școlar Maria Ciulei

​În județul Vaslui, învățământul dual „este în formă foarte redusă”, iar agenții economici nu își manifestă interesul pentru acest tip de educație, a afirmat recent reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…
Vezi articolul

Peste 1.300 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 75 din București trec la școala online după doar două zile de cursuri față în față. Un caz de COVID-19 în rândul îngrijitoarelor suspendă toată activitatea școlii

Toți elevii din clasele aflate într-un corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 75 din Sectorul 3 al Capitalei au trecut de miercuri, 15 septembrie, la școala online, potrivit Ministerului…
Vezi articolul

George Purcaru, FSLI, despre creșterea normei didactice: Vreau să subliniez foarte clar că cel puțin 12.000 de profesori, astăzi, în România, vor „beneficia” de 4 ore în plus. Profesorii vor munci mai mult / Aceste pachete de măsuri sunt un atentat la dreptul la muncă pentru cadrele didactice

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat că cel puțin 12.000 de profesori o să aibă în plus 4 ore la norma didactică de predare-învățare-evaluare. Este vorba…
Vezi articolul