Ajutor de Crăciun: Lista UNICEF a jucăriilor esențiale pentru copii, de la naștere până la școală

5.283 de vizualizări
Foto: Freepick.com
Pentru copii joaca este cel mai bun lucru pe care-l pot face și cel mai plăcut. Jocul înseamnă deprinderi şi cunoştinţe noi, descărcarea tensiunilor, a emoțiilor. Dar care sunt jucăriile potrivite fiecărei vârste? Aici autoarele ghidului UNICEF, Carmen Anghelescu și Luminița Costache, dau o mână de ajutor tuturor părinților și bunicilor, mai ales în perioada aceasta a sărbătorilor, când cu toții se gândesc ce să pună sub brad și să fie util(ă) nu doar un joc sau o jucărie din plastic, cu lumini și sunete.

Ghidul ”Copilul meu este o persoană importantă” prezintă, pentru fiecare an din viața unui copil, nevoile fiecărei vârste, cu informații prețioase pentru fiecare etapă de dezvoltare.

Orice jucărie alegeți, trebuie să vă jucați și voi cu ea, nu numai copilul

Copilul nu ştie să se joace singur. Atât copilul, cât şi părinţii trebuie să înveţe să se joace împreună. Un copil de trei ani nu ştie să folosească şi cuburile pentru a construi o cetate, şi nici să colaboreze cu alt copil într-un joc comun. De multe ori copiii învaţă mult mai repede să se joace… decât părinţii lor. Aceştia vor reuşi să înveţe să se joace dacă vor depăşi statutul lor de adulţi, îşi vor reaminti de propria lor copilărie şi vor coborî la nivelul copilului. Vor accepta ideile spontane de joc propuse de copil, îi vor spune poveşti, vor cânta împreună cântecele”, scriu autorii ghidului UNICEF.

Unul din primele lucruri pe care trebuie să-l înveţe părinţii pentru a se juca cu copiii este de a şti să cumpere jucării.

”Magazinele oferă tot felul de jucării. Este nevoie ca părinţii să cunoască, să cumpere jucăriile ţinând seama de mai multe aspecte. Un prim aspect ar fi să cumpere jucăria adecvată pentru vârsta copilului. Un
părinte a cumpărat pentru copilul lui de trei ani un joc de construcţie tip “Mecano”. Copilul nu avea nici îndemânarea, la această vârstă şi nici interesul pentru acest fel de joc. Când copilul avea patru ani, acelaşi părinte i-a adus copilului un joc de construcţie care se face prin îmbinarea unor piese din material plastic. Acesta era un joc adecvat vârstei copilului, dar după experienţa cu Mecano, acesta l-a abandonat şi nu s-a arătat deloc interesat de darul respectiv.

Greşit este şi să cumpărăm nenumărate jucării electrice şi  mecanice, cum ar fi căţelul care după ce-i pui bateria, se plimbă pe duşumea mişcând în acelaşi timp coada. Aceste jucării îi amuză pe părinţi, dar o  jucărie bună este aceea care în joc oferă 10% din conţinutul jocului, iar restul de 90% vine de la copil. Jucăria de mai sus are 90% în conţinutul ei şi oferă numai 10% pentru activitatea copilului.

O jucărie care menţine procentajul dorit este jocul cu cuburi. Cuburile dau posibilitatea copilului să desfăşoare o activitate, să-şi manifeste propria lui ingeniozitate, stimulând gândirea sub toate aspectele.

O jucărie bună păstrează o anume durabilitate atât ca rezistenţă cât şi în conţinutul ei.

O altă calitate pe care trebuie s-o aibă jucăria este de-a avea darul să amuze. Trebuie făcută distincţia între reacţia de amuzament imediat, de scurtă durată, cu care copilul va privi jucăria distrându-se două sau trei ore, de exemplu căţelul cu baterie şi o jucărie bună, care corespunde cerinţelor de joc ale copilului.

Revenim la condiţia esenţială a jucăriei, cea de-a fi adaptată la nivelul de dezvoltare pe care îl are copilul şi caracteristicilor specifice individualităţii copilului. În general, trebuie ştiut că jucăriile robuste, de dimensiuni mai mari sunt adecvate copilului mic până în trei ani. Toate jucăriile, dar mai ales cele pentru copilul mic, trebuie să confere securitate, să fie solide, să nu se facă bucăţi care pot fi înghiţite, să nu se spargă, să nu aibă muchii ascuţite sau tăioase.

Când cumpărăm o jucărie, ne ghidăm desigur şi după preţ. Unele jucării sunt mai scumpe. Este recomandabil să cumpărăm o jucărie adecvată şi durabilă, decât să dăm mai puţini bani pe jucării care se deteriorează uşor şi nu satisfac cerinţele de joc ale copilului. Amintim numeroasele maşinuţe din material plastic, cărora le cad rotiţele şi celelalte accesorii. Aceste maşinuţe sunt total contraindicate, mai les pentru antepreşcolar.

O mămică cumpără aproape zilnic băieţelului ei de doi ani astfel de maşinuţe, şi de cum ajunge cu ele acasă, prima grijă este să-i scoată roţile, ca să nu fie înghiţite de copil.

Mai trebuie să avem în vedere să nu aglomerăm copilul cu jucării. Copilul trebuie să aibă jucării suficiente şi diverse, în aşa fel încât să-i fie satisfăcute toate posibilităţile lui de cunoaştere. Un număr exagerat de jucării îl va face să nu fie suficient de curios pentru a explora şi exploata toate calităţile jucăriilor şi nici nu se va învăţa cu păstrarea şi îngrijirea lor.

Bineînţeles că o jucărie după un un timp se degradează: prin această deteriorare, ea şi-a realizat scopul pentru care a fost făcută. Măsurile de precauţie de-a păstra o jucărie, punând-o pe dulap sau în bibliotecă, duc ca respectiva jucărie să-şi piardă calitatea de jucărie şi să fie transformată în obiect decorativ pentru locuinţă”, arată ghidul UNICEF.

Trebuie să avem mereu viu în minte că jucăriile sunt uneltele şi manualele prin care copilul învaţă.

Lista de jucării pentru copii mai mici de un an, sugari și bebeluși (de la naştere până la iniţierea primilor paşi).

Este vârsta jucăriilor senzoriale. Primul an de viaţă este perioada în care sugarul explorează calităţile senzoriale ale mediului în care trăieşte. În tot acest interval, atâta timp cât este treaz, el este interesat să vadă, să audă, să guste, să atingă şi să pipăie. Prin manipularea diferitelor obiecte, descoperă formele, asprimea sau duritatea şi mirosul, gustul obiectelor. Îşi schiţează primele imagini mentale ale lumii înconjurătoare. Pentru a-i favoriza această primă cunoaştere, îi sunt necesare:

  1. Joc mobil suspendat deasupra pătuţului;
  2. Jucării sunătoare;
  3. Oglindă fixată lângă pat sau lângă masa de înfăşat;
  4. Jucării din material plastic care produc sunete cand sunt apăsate;
  5. Jucării plutitoare pentru baie;
  6. Mingiuţe din diferite materiale;
  7. Jucării muzicale;
  8. Cutii colorate din material plastic.

Lista de jucării pentru copiii de 2 ani (etapa primilor paşi)

Perioada explorărilor active, copilul poate acum să circule şi este dornic să se deplaseze prin toate spaţiile din jur cu o curiozitate de nestăvilit; de asemenea, este etapa în care încep să se formeze abilităţile manuale, toate contribuind la structurarea încrederii în sine.

Jucării de exterior (care permit dezvoltarea musculaturii)

  1. Jucării de tras şi împins
  2. Minge
  3. Jucării pentru joc în nisip (găletuşă, sită, forme, lopăţică)

Jucării de interior

  1. Două – trei rafturi sau o lădiţă de ţinut jucării
  2. Cutii de carton de diferite dimensiuni
  3. Ciocan muzical
  4. Cuburi de lemn
  5. Lego
  6. Animale din material plastic şi de pluş
  7. Păpuşi
  8. Jucării din lemn pentru dezvoltarea îndemânării manuale
  9. Mingi de mărimea mingiilor de ping-pong şi tenis de câmp
  10. Baloane
  11. Maşini de dimensiuni mai mari, preferabil din lemn
  12. Bile de înşirat pe sârmă
  13. Cal-balansoar
  14. Piramide din material plastic sau carton
  15. Jucării plutitoare pentru joc în apă

Cărţi

  1. Pliante din material plastic sau carton cu imagini de animale şi păsări domestice, cu imagini de obiecte uzuale
  2. Piramida cu povesti
  3. Toate cărţile cu imagini mari care dau posibilitatea să denumească, să eticheteze

Lista de jucării pentru copiii de 3 ani

Jucării de exterior

  1. Tricicleta
  2. Se poate juca cu diferite instalaţii de joc amenajate special în parcuri (tobogan, leagăn, balansoare, etc) unele din acestea pot fi amenajate în curţi.
  3. Se pot folosi de asemenea majoritatea jucăriilor indicate pentru al doilea an de viaţă.

Jucării de interior

  1. Tăbliţa neagră şi crete colorate.
  2. Măsuţă şi scaunel, la care să stea să deseneze, să picteze, să modeleze plastilină.
  3. Creioane colorate cu vârf de fetru (carioca), acuarele.
  4. Casete cu cuburi din lemn.
  5. Jocuri de asamblaj din material plastic.
  6. Jocuri care au specificat această vârstă pe cutie, de exemplu: Jocul umbrelor; Din jumătăţi, întreg.
  7. Loto cu imagini.
  8. Jocuri de asamblare a imaginilor (puzzle).
  9. Păpuşi şi figurine care reprezintă profesii specifice.
  10. Mobile şi alte miniaturi care pot constitui o casă a păpuşilor.

Cărţi

  1. Cărți cu poveşti şi poezii scurte.
  2. Discuri cu poveşti şi cântece pentru copii
  3. Diascop și multe din jucăriile etapelor anterioare, pe care la această vârstă a afirmării individualităţii şi contrariilor le va folosi într-un mod nou, original.

Lista de jocuri și jucării pentru copii de 4-5 ani

Începe perioada jocului prin cooperare cu alţi copii, este perioada de acumulări intelectuale, a formării abilităţilor manuale, a gândirii concret-logice, a imaginaţiei şi fanteziei. Pe lângă jocurile şi jucăriile din comerţ, copilul este capabil să înveţe singur şi cu ajutorul adulţilor nenumărate jocuri şi jucării cu totul şi cu
totul originale, pentru care nu trebuie să faceţi altceva decât să-i daţi cutii, flacoane, resturi de materiale textile şi alte materiale ce nu vă mai sunt necesare. Pentru această vârstă jucăriile oferite trebuie:

Să dezvolte imaginaţia şi gândirea creatoare

  1. Hârtie de desen, hârtii colorate
  2. Reviste
  3. Creioane colorate, acuarele
  4. Lipici
  5. Păpuşi de mânuit
  6. Cuburi şi toate jocurile de construcţie pentru preşcolari
  7. Jocuri Lego

Dezvoltarea gândirii logice şi a cunoaşterii în general

  1. Loto
  2. Domino
  3. Jocuri adecvate vârstei pe computer
  4. Mozaic
  5.  Jocuri matematice pentru preşcolari
  6. Cărţi cu basme şi poveşti şi poezii din literatura clasică şi contemporană, ca şi povestirile pentru copii din literatura universală.
  7. Emisiunile de la televizor pentru copii (desene animate, etc.)
  8. Jocuri în aer liber și multă mișcare.

Lista de jucării, dar și multe alte sfaturi sau chiar instrucțiuni extrem de utile pot fi găsite în ghidul UNICEF, pe care-l puteți descărca gratuit de aici.

FOTO: Designed by Kues1


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Guvernul a aprobat joi proiectul de hotărâre prin care Ministerul Educației primește peste 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă, pentru a putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale

Proiectul de hotărâre prin care Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023, pentru a putea putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale și pentru cheltuieli de personal…
Vezi articolul

Ultimul atac cibernetic cu ransomware în Spania foloseşte inteligenţa artificială/ Virusul a rămas în stare latentă o lună în sistemele informatice infestate timp în care a studiat cele mai valoroase informații și abia ulterior le-a criptat

Compania Smart Hc, expertă în securitate și tehnologii înalte, a lucrat timp de 36 de ore pentru recuperarea datelor furate de la companiile infectate de cele mai recente programe malware.…
Vezi articolul

VIDEO Parlamentarii USR anunță că au depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației / Ștefan Pălărie: Proiectele actuale ale legilor PSD-PNL nu fac altceva decât să lase sistemul așa cum este

Grupul parlamentar al USR anunță că a depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației, potrivit unei declarații făcute de Ștefan Pălărie, senator, într-o conferință de presă. Anunțul are…
Vezi articolul