Lucian Bode, despre acuzația USR că doctoratul său e plagiat din Wikipedia: Raportul UBB și CNADTCU din 2018 a recomandat publicarea tezei

407 vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Lucian Bode, ministrul de Interne, a respins luni în Parlament acuzațiile USR că și-a plagiat teza de doctorat de pe Wikipedia și a spus că ”teza mea nu e contestată de nicio voce academică”, scrie G4Media.ro.
  • USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: “Teza de doctorat este doar un punct final al procesului academic“, a declarat astăzi deputatul Cristian Ghinea.
  • Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode. Experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja, spune rectorul UBB Daniel David, pentru EduPedu.ro.

Lucian Bode a precizat, într-un discurs susținut la Parlament, în ziua dezbaterii moțiunii simple depuse de USR împotriva sa, că ”teza mea a parcurs toate etapele, raportul de similitudine UBB și CNADTCU din 2018 arată foarte clar că lucrarea nu conține preluări neautorizate și a recomandat publicarea. Habar nu aveți de proceduri și cadrul legal aplicabil când aruncați cu noroi”.

Amintim, USR susține, într-un comunicat de presă, că a terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode, iar verificarea lucrării arată că ministrul de Interne a tradus și copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia, fără să indice surse.

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor europene, inițiatorul demersului de transcriere a tezei ministrului, a spus că “sunt introduceri de titluri academice introduse pe Google. Cine a scris această teză nici măcar nu a intrat în articolul propriu-zis. Vorbim doar de introduceri disponibile gratuit, deci nu ai nevoie de abonament la reviste academice și sunt puse pur și simplu în teza de doctorat. Evident e nevoie de o cercetare mai amplă, e nevoie de o comparație a cărților originale citate acolo în teză pentru că ce am făcut noi a fost doar să punem cele mai flagrante exemple găsite din surse deschise. Noi credem că este o rușine pe obrazul Guvernului ca și a mediului academic. Vorbim de Universitatea Babeș-Bolyai care acordat un doctorat pe această bază“.

Citește și:
Mircea Dumitru: CNATDCU nu a primit nici o sesizare până acum pentru analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode / Dacă analiza stabilește că este un plagiat, ministrul Educației decide retragerea titlului de doctor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Constantin Cioinică, despre ordinul care reglementează temele pentru acasă: Ajungem să transformăm școala într-un fel de târg. Cerința ca diriginții să monitorizeze dacă profesorii dau prea multe teme este o utopie. Vor apărea și disensiuni între colegi

Constantin Cioinică, profesor de chimie la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu (județul Vâlcea), a vorbit, pentru Edupedu.ro, despre ce efecte ar putea să aibă ordinul care reglementează temele elevilor. „Ajungem…
Vezi articolul

VIDEO Protest cu porci „zburători” la Ministerul Educației, față de lipsa tabletelor promise în școli: Toate măsurile au avut un puternic iz electoral / E o pasare a responsabilității de la o instituție la alta

Nemulțumiți față de promisiunile neonorate ale guvernanților, circa 10 tineri din Consiliul Național al Elevilor și din comunitatea Declic protestează în fața Ministerului Educației. Aceștia au adus ca recuzită mai…
Vezi articolul

Nicoleta, educatoare debutantă, mesaj pentru ministrul David: În loc să ne bage bețe în roate ar trebui să ne ajute și să regândească restructurarea. Ar trebui să avem cât mai mult sprijin pentru că noi creăm generațiile viitoare

„Acesta este primul an când am intrat în învățământ. Nu mă așteptam să fiu «primită» așa, mi-aș fi dorit să stau acum cu copiii”, a spus Nicoleta, educatoare din București…
Vezi articolul