Lucrările candidaților de la Titularizare și Definitivat 2024 ar putea fi corectate digitalizat, potrivit secretarului de stat Sorin Ion

4.526 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Lucrările candidaților care participă la Titularizare și Definitivat 2024 ar putea să fie corectate digitalizat, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „În perspectivă, probabil, anul viitor (2024 – n. red.) vrem să organizăm titularizarea și definitivatul în același fel”, adică lucrările să fie corectate digitalizat.

Elevii din Dâmbovița au avut lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională 2022, iar cei din Călărași, la Bacalaureat 2022. Ei au dat examenele în scris, în formatul clasic, dar la final au fost scanate de profesorii din comisie. Prin acest program pilot, ministerul a vrut să elimine subiectivitatea în corectarea lucrărilor.

În 2022, la titularizare au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, conform comunicatului de presă de la minister. – detalii aici

În privința examenului de definitivat 2022, „după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați”, conform informării Ministerului Educației.

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Ce este concursul de definitivat?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Titularizare 2023 – proba scrisă are loc pe 12 iulie. Calendarul concursului a fost publicat în Monitorul Oficial
OFICIAL Calendarul pentru Definitivat 2023 a fost publicat. Înscrierea se face până pe 14 octombrie. Proba scrisă are loc pe 19 iulie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor / Există un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat – surse

La discuțiile de la Ministerul Educației pe prima de carieră didactică s-au stabilit abia acum, în timp ce cardurile sunt distribuite în țară, angajaților din sistemul de învățământ, ce ar…
Vezi articolul

LIVE VIDEO FOTO Protestul profesorilor, cu peste 20.000 de participanți, se apropie de sfârșit / La Cotroceni, protestatarii au strigat „Nu cedăm” și „Grevă, grevă!”, după anunțul liderilor de sindicat / “O lume minunată, România educată, sticlă”, „Ligia Decât atât s-a putut” – printre mesajele manifestanților care cer guvernanților creșterea salariilor și finanțarea Educației

Angajații din sistemul de Învățământ protestează marți, 30 mai, în Capitală, pentru majorarea salariilor. Profesorii au început deja să se adune la mitingul programat să înceapă la ora 11:00, în…
Vezi articolul

BREAKING Titularizare 2025 – subiectele și baremele pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de MEC / Eseu de 900 de cuvinte despre poeziile lui Marin Sorescu la Limba și literatura română

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de discipline de la gimnaziu și liceu au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).…
Vezi articolul

OFICIAL Conversia profesională se face doar cu definitivatul, iar practica pedagogică ocupă cel puțin un sfert din formare, potrivit noilor reguli valabile pentru profesorii care vor să predea și alte discipline

Ministerul Educației a aprobat noi norme pentru organizarea programelor postuniversitare de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, actualizând regulamentele aprobate în 2012. Documentul normează accesul, structura și finalizarea…
Vezi articolul

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro

Atelierele Școala din Viitor pentru profesorii de gimnaziu – aplicații practice și conținut multimedia pentru o multitudine de discipline / VIDEO

Conferința națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România, organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

BREAKING Salariile profesorilor nu vor creşte anul acesta, „deoarece sunt o serie de alte priorităţi”, anunță Cîmpeanu / Legea prevede majorarea cu 16% de la 1 septembrie, creștere amânată și anul trecut

Salariile profesorilor nu vor putea creşte după rectificarea bugetară, deoarece sunt o serie de alte priorităţi în sistemul de învăţământ care necesită finanţare, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după…
Vezi articolul