Lucrările candidaților de la Titularizare și Definitivat 2024 ar putea fi corectate digitalizat, potrivit secretarului de stat Sorin Ion

4.527 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Lucrările candidaților care participă la Titularizare și Definitivat 2024 ar putea să fie corectate digitalizat, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „În perspectivă, probabil, anul viitor (2024 – n. red.) vrem să organizăm titularizarea și definitivatul în același fel”, adică lucrările să fie corectate digitalizat.

Elevii din Dâmbovița au avut lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională 2022, iar cei din Călărași, la Bacalaureat 2022. Ei au dat examenele în scris, în formatul clasic, dar la final au fost scanate de profesorii din comisie. Prin acest program pilot, ministerul a vrut să elimine subiectivitatea în corectarea lucrărilor.

În 2022, la titularizare au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, conform comunicatului de presă de la minister. – detalii aici

În privința examenului de definitivat 2022, „după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați”, conform informării Ministerului Educației.

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Ce este concursul de definitivat?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Titularizare 2023 – proba scrisă are loc pe 12 iulie. Calendarul concursului a fost publicat în Monitorul Oficial
OFICIAL Calendarul pentru Definitivat 2023 a fost publicat. Înscrierea se face până pe 14 octombrie. Proba scrisă are loc pe 19 iulie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După ce „a uitat” că promisese sindicatelor un acord pentru revendicările salariale, premierul Ciucă anunță că va chema marți federațiile la discuții. Vorbește acum despre un acord de parteneriat cu Ministerul Educației și nu cu Guvernul, cum era inițial

Concluzia întâlnirii de la Guvern pe proiectul România Educată, dintre premierul Ciucă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este chemarea sindicatelor la noi negocieri pe un acord de parteneriat. Anunțul vine…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Lecție de Matematică Algebră la clasa a VI-a, cu plan de lecție oferit profesorilor, în sistem clasă inversată, cu ajutorul tablei interactive / Profesoara Larisa Dediu: Sunt atâtea platforme care ne ajută încât avem nevoie să ni se dea aceste exemple, să ni se arate cum să le folosim eficient la clasă

Larisa Dediu, profesor de Matematică la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău a fost de acord să le arate tuturor profesorilor interesați, elevilor și părinților, felul în care tehnologia…
Vezi articolul

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul