Lucrurile pe care nu trebuie să le împartă elevii la școală, enumerate în materialele informative trimise școlilor de Ministerul Educației, în contextul creșterii numărului de cazuri / Cum pot deosebi părinții gripa de o banală răceală

3.522 de vizualizări
Foto: captură – ghid
Materiale informative despre cum se pot proteja elevii împotriva gripei au fost transmise școlilor de către Ministerul Educației, după cum a anunțat secretarul de stat Sorin Ion, într-o intervenție la Euronews. Joi, 5 ianuarie, a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă. Vezi mai jos, în articol, ce informații conțin materialele realizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

„Am transmis deja și niște materiale informative realizate de către Institutul Național de Sănătate Publică adresate unităților de învățământ, elevilor și familiilor acestora, distinct, cu ținte diferite”, a declarat secretarul de stat.

Ministerul Educației a organizat vineri, 6 ianuarie, o ședință cu reprezentanții inspectoratelor școlare, pentru a stabili detaliile ce vizează deschiderea școlilor după vacanța de sărbători. Citește aici ce decizii și ce obligații au fost luate în cadrul ședinței.

Iată ce informații cuprind materialele primite de școli:

Igiena mâinilor

„Nu uita să te speli pe mâini timp de 20 de secunde cu apă și săpun: înainte și după masă, înainte și după manipularea alimentelor, după folosirea toaletei, după ce te joci în aer liber, după atingerea animalelor, după ce-ți sufli nasul, înainte și după ce ai fost în preajma unei persoane bolnave.”

Igiena tusei și a strănutului

„Virusul gripal, dar și alte tipuri de virusuri se răspândesc cu ușurință în aerul pe care îl respiram de la un simplu strănut sau tuse. Protejează-i pe cei din jur punând pliul cotului la gură sau strănutând/tușind într-un șervețel, urmat de realizarea igienei mâinilor.”

Poartă masca de protecție sanitară

„Pentru a te proteja împotriva bolilor cu transmitere respiratorie, este recomandat portul măștii în spațiile aglomerate și/sau neventilate.”

Ce nu împarți cu prietenii

„Ai fost învățat de mic că este bine să împarți jucăriile, dar unele lucruri nu se împart! De exemplu: sticla cu apă, prosopul personal, balsamul de buze, batista, etc. Bacteriile și virusurile se pot transmite prin intermediul acestor obiecte de uz personal.”

Dacă te simți rău

„Se poate întâmpla ca starea ta de sănătate să se modifice pe parcursul zilei. Dacă tușești, strănuți, îți curge nasul sau respiri greu, anunță imediat profesorii sau părinții”

Măsuri în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirilor prin gripă și alte infecții virale respiratorii:

  • realizați triajul zilnic în colectivitățile școlare;
  • utilizați materiale de dezinfecție a mâinilor și suprafețelor, puse la dispoziție;
  • respectați eticheta tusei și strănutului, utilizați batistele de unică folosință;
  • mențineți o igienă adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • aerisiți zilnic încăperile în care desfășurați activități.
Ce este gripa

Gripa debuteză brusc, cu febră, rareori celui bolnav îi curge nasul sau îi apare răgușeala, în schimb durerea de cap este frecventă, spre deosebire de răceală, unde e rară.

Conform documentului realizat de INSP, „gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii (viroze respiratorii) care au simptome asemănătoare gripei.”

Cum poate fi recunoscută o viroză respiratorie

Puteți recunoaște o viroză respiratorie alta decât gripa, după debutul mai lent al bolii (începe ușor cu usturimi în gat, nas înfundat, dureri de cap) cât și după evoluția mai ușoară a bolii. Gripa sezoniera este cauzată de virusurile gripale umane care infectează căile respiratorii (nas, gât, bronhii și uneori plămâni)”, potrivit INSP.

Foto: Captură INSP
Citește și:
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, despre ce trebuie să facă învățătorii și profesorii la prima oră, pentru triajul elevilor: Nu vorbim despre un act medical pentru a ne asuma niște răspunderi
DOCUMENT Obligațiile școlilor, după vacanța de iarnă, transmise de ministerul Educației
UPDATE Deciziile pentru începerea școlii, de la ședința cu inspectorii de la Ministerul Educației
Instrucțiune a Ministerului Sănătății: Aerisirea periodică a sălilor de clasă și recomandarea utilizării măștii de protecție de către profesori și, eventual, de către elevi și studenți, printre măsuri. Joi a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date ale altor instituții, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate joi de Guvern. Cîmpeanu: „Vom putea să avem pentru prima oară informații despre viitorul absolvenților universităților românești”

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la alte instituții, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate joi de Guvern. Măsura a fost luată…
Vezi articolul

Ministerul Educației eludează problema alegerilor programate în unele universități pe vechea lege a educației, contrar cerințelor din legea nouă / Instituția înșiruie prevederi legale în loc să spună dacă a fost respectată legea

Ministerul Educației evită, în răspunsuri transmise Edupedu.ro la o lună după ce primit întrebări pe această temă, să spună clar în ce măsură au fost legale deciziile unor universități de…
Vezi articolul

Ministerul Educației duce cu zăhărelul elevii și profesorii. Noul ROFUIP nu este gata nici la sfârșitul lunii mai, deși ar fi trebuit aprobat de aproape o lună

Ministerul Educației nu a aprobat încă regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și încalcă propriul calendar oficial. Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea Regulamentului-cadru de…
Vezi articolul

Marius Nistor, lider sindical, după semnarea contractului colectiv de muncă: În momentul de față se poate declanșa grevă generală în Educație, în condițiile în care discutăm de o politică economică și socială a Guvernului României / Săptămâna viitoare vom picheta sediile Guvernului sau Parlamentului

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret”, a spus că semnarea contractului de muncă nu afectează dreptul la grevă „în condițiile în care discutăm de o politică economică…
Vezi articolul