VIDEO Ludovic Orban: Avem o variantă în care se pot finaliza toate cursurile pe online și chiar examenul să se dea pe online/Luăm în calcul deschiderea graduală a școlilor sau împărțirea elevilor ca să nu mai fie clase pline

13.249 de vizualizări
FOTO: gov.ro
Anul școlar și anul universitar se vor finaliza, iar examenele vor fi susținute, la fel și admiterea, anunță premierul Ludovic Orban, potrivit digi24.ro. Șeful Executivului a declarat că există mai multe variante luate în calcul, iar una este finalizarea predării materiei în online și „chiar examenul să se dea pe online”, a declarat premierul.

Orban a mai anunțat că ministerul mai lucrează la un scenariu în care școlile vor fi deschise gradual, iar elevii „împărțiți”. În plus, șeful Guvernului a spus că nu există o dată stabilită de acum la care școlile vor fi deschise, aceasta putând fi în intervalul 15 mai-1 iunie.

Redăm declarațiile făcute de Ludovic Orban:

Moderator: ”Ați spus că după 15 mai este posibil să redeschidem școlile.

Ludovic Orban: După 15 mai, este extact ceea ce am spus. Depinde de evoluția epidemiei. Am fost foarte atent la ceea ce am spus – după 15 mai.

Moderator: După 15 mai e posibil să redeschidem școlile, sau…?

Ludovic Orban: După 15 mai este posibil să le redeschidem școlile… pe 20 mai, pe 25 mai, pe 1 iunie. Când ne va permite, pe baza analizelor pe care le avem, contextul epidemiologic.

Moderator: De ce depinde decizia de redeschidere a școlilor?

Ludovic Orban: De cum evoluează dinamica infectărilor și de reducerea la maximum a oricărui risc pentru elevi și studeni de infectare cu virusul.

Moderator: În Uniunea Europeană sunt opțiuni diferite. Sunt țări care le deschid pe grădinițe și pe școlile geerale acum, imediat, în câteva săptămâni. Și sunt țări care, cum ar fi Italia, de exemplu, care anunță regiunile că pot decide amânarea deschiderii școlilor până în septembrie. Mai există câteva opțiuni în unele țări din Uniunea Europeană în legătură cu examenele, examelele naționale, Bacalaureat. În unele țări nu se mai țin aceste examene…

Ludovic Orban: Niciodată nu am luat în calcul amânarea anului școlar, sau neorganizarea examenelor, examenlul de capacitate, examenul de Bacalaureat.

Obiectivul nostru este ca toți elevii să finalizeze acest an școlar. Atingerea acestui obiectiv și modalitățile în care se vor organiza examenele, a modalităților în care vor fi pregătite toate aceste examene, sigur că va depinde, din nou vă spun, de contextul epidemiologic.

E o variantă în care se pot finaliza toate cursurile și toate orele pe online și chiar examenul să se dea pe online, e posibil să se dea examenul în alte condiții.

Sunt și variante intermediare, de redeschidere graduală a școlilor, fără clase pline. La noi sunt  mulți elevi într-o clasă, spre deosebire de alte țări europene și luăm în calcul inclusiv un scenariu posibil privitor la deschiderea graduală sau la împărțirea elevilor.

Aici, ministrul educației împreună cu specialiștii lucrează la diferite variante și vom fi pregătiți pentru orice situație.

Dar, repet, obiectivul nostru clar este ca toți elevii și toți studenții să încheie anul școlar, să poată să dea examenele și mai ales să poată să se înscrie în formele ulterioare de învățământ: cei care dau examenul de capacitate sa se poată înscrie la licee, cei care dau examenul de Bacalaureat să poată să se înscrie la facultăți. ”

Ministerul Educației a anunțat până acum că redeschiderea școlilor va avea loc după data de 15 mai, când se va încheia actuala stare de urgență. Examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională ar putea fi organizate în luna iulie, a mai anunțat instituția.

FOTO: gov.ro


9 comments
    1. Pentru doamna Ela
      Da! Tot așa aș gândi pentru că aș ști de unde provin banii de la bugetul statului și pentru că am avut bunici învățători pe care îi interesa viitorul copiilor. Lucrez in mediul privat (sunt asociată într-o firmă mică de producție) și banii se câștigă greu. Se fac mari eforturi pentru a plăti salariile care nu sunt la fel de mari ca la buget. Toți facem ceea ce trebuie pentu ca treaba să meargă bine. Nu contează că am două facultăți. Īntr-o zi sunt contabilă în alta ingineră sau secretară. Așa se câștigă banii in mediul privat. Dacă nu se încasează banii pentu produsele vândute nu putem să plătim impozitele și taxele la stat din care vă sunt platite dvs. salariile.
      Nu am nimic cu cei angajați la stat. Avem nevoie de medici, profesori și de alții pe care nu îi mai amintesc acum.
      Mă așteptam să înțelegeți că este o situație excepțională și se impun măsuri excepționale.

  1. Daca se pot da examenele “chiar si online”, cu siguranta este mult mai ieftin si mai simplu sa se dea direct “din burta” notele fara nici un examen. Este si asta o varianta. Revenind la discutia serioasa, cine crede ca este posibila sustinerea unui astfel de examen in conditii corecte, fara copiat si inspiratie, fara blocari de dispozitive, fenomen care se poate intampla. Iar cu impartirea elevilor pe grupe mai mici pentru a nu aglomera clasele, se ridica intrebarea daca pot fi obligati profesorii sa tina de doua ori orele cu acelasi salariu. Pentru ca atunci cand se fac catedrele, fiecare ora este minutios calculata. Asa este corect sa se tina seama si de orele dublate. Nu vad o solutie.

    1. Domnule Liviu, poate vă gândiți și la faptul că cel puțin două luni profesorii vor sta acasă și vor primi salariul întreg. Nu cred că trebuie să îi oblige cineva pe profesori să facă ore duble. Dragostea, care spun că o au pentru copii și pentru profesie, îi va ajuta să facă un efort fără a se mai gândi la bani.

      1. Nu vedeti ca magistratii nici acum nu vor sa renunte la pensii speciale, pt care nu mai depun niciun efort. Ba mai mult, sunt ajutati in plata facturilor. Vi se pare atunci normal sa ceri profesorilor sa lucreze de 2 ori pt acelasi salariu? Si nu, nu se plateste salariul integral nici pe perioada concediilor, nici in aceasta faimoasa perioada de criza. Mai informati-va!

      2. Profesorii nu se duc la scoala din dragoste, ci pentru a castiga existenta. Dragostea nu este o categorie la angajare sau la titularizare!! Asa, ca mai lasa ne cu sloganele secolului trecut!

  2. Complet nerelevant si fara argument! delirant sa afirmi cu tarie cea ce nimeni nu stie! delir in direct la TV doar de dragul politicianist de a pluti la suprafata apelor tulburi de pe scena politica. NU ADUCE NICIUN ARGUMENT SI NU DA NICI UN EXEMPLU PENTRU CA NU ARE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciucă, despre școlile din programul “masa caldă”: Să fie alese dintre cele care au cu adevărat nevoie și să aibă o repartizare unitară și echilibrată la nivelul întregii țări / Peste 63% din cele nou adăugate anul acesta inițial sunt din localități cu primari PNL

Au fost aprobate, în ședința de Guvern, normele metodologice pentru aplicarea programului Masă caldă în școli, care s-a extins acum la 350 de școli. Premierul Nicolae Ciucă a sfătuit ministerul…
Vezi articolul

Ministrul Educației susține că a ridicat în Guvern problema facturilor mari ale școlilor, care pot pune în pericol procesul de învățământ și citează din premierul Franței: „Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”

„Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, citându-l pe premierul Franței, Jean Castex, în legătură cu problema facturilor mari la utilități…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, mesaj de tip pașopt în 2020: Legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională – o împlinire a proniei cerești/ În 89, valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte

„Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de ‘preoţi cu crucea-n mână’, ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte.…
Vezi articolul

Biblioteca virtuală școlară, pe ultima sută de metri să nu piardă finanțarea de 40 de milioane de euro. Ministerul Educației prin ARNIEC mai are până pe 15 decembrie să anunțe câștigătorul, altfel licitația se anulează. Epopeea întârzierilor fără precedent a unui proiect vital pentru educația copiilor în timpul școlii online

ARNIEC mai are până pe 15 decembrie să anunțe oficial câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, altfel licitația se va anula și trebuie luată de la capăt, au precizat pentru…
Vezi articolul