Mai multe asociații de elevi “condamnă” declarațiile Ecaterinei Andronescu referitoare la uniforma școlară: E foarte grav că problema siguranței în școli nu este înțeleasă

5.583 de vizualizări
Foto: Pexels.com
“Asociațiile de elevi din România condamnă recentele declarații ale ministrului educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obligatorii. Considerăm ca fiind foarte  grav faptul că problema siguranței în școli nu este înțeleasă de către reprezentanții autorității, fiind propuse măsuri fără un impact real în soluționarea acesteia”, se arată într-un comunicat semnat de 6 asociații de elevi, printre care Asociația Elevilor din Constanța (AEC).

Elevii spun că “introducerea uniformelor școlare este o măsură pur demagogică, deoarece ea nu substituie prezența unor agenți de securitate special instruiți în sensul asigurării siguranței persoanelor din instituții publice, acestea fiind doar un alt mod de identificare a elevilor, fapt ce se poate realiza și pe baza carnetului de elev“.

Totodată, conceptul de ‘uniformă obligatorie’ este unul vag, accesul elevilor în școală neputând fi interzis pe motivul nepurtării uniformei, conform art. 14, lit. c) din Statutul Elevului, aprobat prin OM 4742/2016“, atrag atenția elevii.

Conform art. 4, alin. (1) din Legea 35/2007, autoritățile locale au obligația de a lua măsuri pentru creșterea siguranței unităților de învățământ. Totodată, art. 2, alin. (1) al Legii 333/2003 prevede obligația autorităților de a asigura paza clădirilor ce se află în posesia acestora, unitățile de învățământ aflându-se în domeniul public al consiliilor locale. Considerăm că singura măsură viabilă pentru asigurarea securității în școli o reprezintă asigurarea pazei umane“, se arată în comunicatul semnat de cele șase asociații.

Solicităm, pe această cale, Ministerului Educației Naționale să întreprindă demersuri pentru ca fiecare școală din România să beneficieze de pază asigurată de către autoritățile locale“, în loc să inițieze “propuneri care atentează la principiul învățământului gratuit și al echității, prevăzute de Legea educației, precum introducerea uniformei obligatorii“, spun elevii.

Asociațiile semnatare sunt Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Călărași și Asociația Elevilor din Maramureș.

Ce a declarat ministrul Educației, cu privire la uniformele școlare:

Declarația integrală făcută de Ecaterina Andronescu în emisiunea Imperativ:

Ecaterina Andronescu / Foto: Ministerul Educației

”Ecaterina Andronescu: Nu cred că paza este singura soluție pentru că aș vrea să dau exemplul școlii din Ploiești. Erau doi paznici, profesorul de serviciu, elevii toți aveau card de intrare, prin fața școlii patrulau doi sau trei jandarmi care l-au și prins pe rău-făcătorul respectiv. Cu toate acestea… deci practic ne-am fi încadrat în standardele unei asigurări corecte a pazei școlii, iată ce s-a întâmplat. Deci eu cred ca mai trebuie sa găsim și măsuri suplimentare. De exemplu, eu văd că acel… acea uniformă școlară – poate că nu este cea mai potrivită sintagma și de aceea lumea o refuză, dar școala găsește o formulă pentru ca toți copiii să se îmbrace la fel și în felul acesta să fie ușor de distins un copil al școlii de cineva care e un intrus, din afara școlii. Adică mai trebuie să luăm asemenea măsuri, care nu sunt exagerate.

– Laviniu Lăcustă (USLIP Iași): Doamna ministru, nu credem că uniformizarea va asigura și protecția elevilor și a cadrelor didactice. Ar fi foarte simplu dacă ar fi așa…

– Ecaterina Andronescu: Nu uniformizarea, n-am vorbit de uniformizare. Eu am vorbit de… Vedeți că toate școlile celebre din lume au uniforma lor pe care o poartă cu mândrie, pentru ca sunt elevii acelei școli. Și noi suntem… am putea să încercăm să generăm această bucurie a copilului că aparține școlii x sau y.

– Genoveva Farcaș, Inspector general Iași: Este un pachet de identitate instituțională dacă vreți…

– Ecaterina Andronescu: Exact!

– Genoveva Farcaș, Inspector general Iași:…care se practică în mai toate țările europene cu școli de tradiție. Elevii nu cred că aici ar dezaproba. E adevărat că dacă punem problema de uniformizare, inducem ideea de respingere, însa nu e obligatoriu să fie o uniforma întreagă, e suficient să fie un element distinctiv pentru școala respectivă.

FOTO: Colegiul Național Costache Negruzzi, Iași

– Ecaterina Andronescu: Nu, poate sa fie o eșarfă, de exemplu, sau altceva.

– Cristian Ungureanu, moderator: Sau, de ce nu, chiar o ținută completă pe care o adoptă școala. Și aș veni cu două exemple concrete care văd că persistă de ani buni, cel puțin în Iași. Colegiul Național Costache Negruzzi (foto dreapta) și Colegiul Național Mihai Eminescu care au acele uniforme absolut distincte și când vezi un elev sau o elevă pe stradă cu acea ținută știi clar de unde aparține, de unde provine.

– Ecaterina Andronescu: Absolut! Orice elev poartă cu mândrie acea ținută pentru că el aparține comunității de la Negruzzi sau de la Colegiul Național, de la Eminescu. E o mândrie să fii elev în școlile acestea extraordinare ale Iașiului. N-avem cum să nu spunem lucrurile acestea și să susținem aceste idei.

– Laviniu Lăcustă (USLIP Ia?i): Sigur că da, în măsura în care elevii și cadrele didactice achiesează la un astfel de sistem nu este niciun fel de problemă, eu mă refeream la un lucru impus, doamna ministru.

– Ecaterina Andronescu: Pai nu este, știți ce se întâmplă, nu vreau să o luați ca pe o chestiune impusă. Școala împreună cu parinții, ei aleg ce ținuta poartă elevii. Nu vreau să fie aceeași ținută peste tot în școlile din România. Să dea identitate și prin ținuta școlii respective.”

Declarația ministrului Andronescu a fost făcută în contextul în care Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, condusă de Simion Hăncescu, a cerut public conducerii Senatului “să introducă urgent în circuitul de avizare și aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecție a personalului didactic”, care prevede că profesorii beneficiază de “de protecția acordată similar funcțiilor de autoritate publică”.

Citește și:

 

 


4 comments
  1. Vai! Uniforma ii streseaza psihic! Profesorii ,, indraznesc”sa ridice glasul la ei, sa i puna sa invete ! Ce oameni si profesorii !Sa vezi si sa nu crezi! Nu stii care i elevul si care i profesorul, gresec,?
    Si cine sa te pazeasca si de cine? De neputinta de a si vedea fiecare de treaba lui: elevul sa invete profesorul sa faca ora atractiva (aici le acord circumstante atenuante-elevii ar fi prea stresati)
    Fie mi iertat dar asa de prost a fost ,,adoptata” democratia, ca imi sa cred ca de cca. 20 de ani traiesc un cosmar.

  2. Transformarea școlilor în „închisori” de maximă securitate este cu adevărat o inepție, când de fapt răul este înăuntrul școlilor, nu în afara lor.

  3. Asociațiile de elevi au fost transformate în ceea ce s-a dorit. Armă politică.
    Orice obligație impusă elevilor e nedemocratică, absurdă, inutilă.
    Drepturile, cat mai multe, sunt binevenite.

    Să tot faci educație în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Greva profesorilor, invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților / Ministrul Boloș: Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor. Luni se vor încărca cardurile

Cei 55.000 de copii vor primi luni, 29 mai, tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a transmis pentru Edupedu.ro Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Luni se…
Vezi articolul

La Fizică, un singur candidat din Alba s-a înscris la Titularizare 2023 și a luat sub nota 3. Șeful inspectoratului școlar: Atât timp cât sunt oameni care sunt la pensie și vor să predea, vor preda aceia. Tinerii nu prea vin

În județul Alba, un singur candidat s-a înscris la Titularizare 2023 pentru a preda Fizica și a luat sub nota 3, conform rezultatelor finale ale concursului național. Situația a fost…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA Remus Pricopie – apel la responsabilitate în criza de guvern: Încrederea oamenilor nu poate fi păstrată dacă liderii politici acționează dincolo de lege, decență și civilitate

„Oamenii politici au obligația să colaboreze chiar și atunci când sunt competitori”, spune rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-un apel la responsabilitate în actuala…
Vezi articolul

Testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, elevilor și a profesorilor să se facă acasă, pentru că cei pozitivi ar rămâne izolați, iar la școală s-ar putea continua cursurile – scrisoare deschisă către miniștrii Educației și Sănătății a Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri

Testarea cu teste din salivă a preșcolarilor, elevilor și a personalului didactic poate fi utilă dacă se realizează la domiciliul acestora, înainte de a merge spre grădinițe/școli, scrie într-o scrisoare…
Vezi articolul