O grădiniţă pentru copiii refugiaţi din Ucraina a fost amenajată de câteva educatoare din Buzău în subsolul unei pensiuni: „Am amenajat totul noi” / „Mobilier pe care la noi la grădiniţă l-am schimbat, dar ştiţi cum e românul, l-am mai păstrat şi pe cel vechi şi uite că a fost de folos”

1.560 de vizualizări
Gradinița din Buzău amenajată de educatoare pentru copiii ucraineni refugiați / Foto: Captura News.ro
Mai multe educatoare din Buzău au amenajat, într-o sala situată la subsolul unei pensiuni în care sunt cazaţi refugiaţi ucraineni, o grădiniţă pentru copiii fugiţi din calea războiului. Amenajarea s-a făcut cu materiale provenite din unităţile şcolare la care acestea îşi desfăşoară activitatea în mod regulat, iar educatoarele desfăşoară activităţi, ca voluntari, cu copiii refugiaţi.

„Am amenajat totul noi, din materiale pe care le aveam în grădiniţele unde ne desfăşurăm activitatea. Aici nu era nimic, pereţii erau goi şi luni am amenajat cu covoare, mobilier pe care la noi la grădiniţă l-am schimbat, dar ştiţi cum e românul, l-am mai păstrat şi pe cel vechi şi uite că a fost de folos, scăunele, materiale didactice, jocuri, jucării. Am venit aici luni cu maşinile pline”, a declarat Gabriela Popa, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit nr 3 din Buzău.

În grădiniţa proaspăt amenajată la subsolul unităţii hoteliere care cazează refugiaţi ucraineni vin aproximativ 20 de copii, singuri sau însoţiţi de părinţi. Alături de ei, conform unui grafic alcătuit ad-hoc, se află în fiecare zi câte două educatoare care au ales să facă voluntariat pentru a-i ajuta pe copii să depăşească drama prin care trec.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olivia Steer l-a ironizat pe Mircea Cărtărescu pentru o presupusă greșeală gramaticală, supărată că a îndemnat la vaccinare/ Ulterior și-a șters postarea / Răspunsul exemplar al scriitorului

Olivia Steer, cunoscută pentru poziţia sa antivaccinare, îl ceartă pe Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi făcut o greşeală gramaticală. Scriitorul român a reacţionat şi i-a explicat fostei prezentatoare…
Vezi articolul

Petiție online a directorilor de școli împotriva schimbărilor din proiectul legii Bolojan: 14 ore de predare se traduc în „3,5 zile pe săptămână” de activități didactice, ce rămâne pentru management e „ireal” / Modificarea contractului de management „nu e unilaterală”, eventualele presiuni pentru modificarea lui ar fi „o ilegalitate și un abuz” 

O petiție online a directorilor de școli, inițiată duminică și care până luni dimineață avea peste 750 de semnături, cere premierului Ilie Bolojan și ministrului Educației și Cercetării, Daniel David,…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România

Educația digitală din perspectiva antreprenorilor digitali: Mihaela Nabăr – World Vision România, Angela Galeța – Fundația Vodafone România, Maria Metz – NTT DATA Romania, Ionuț Stanimir – BCR, Marilena Ionașcu – Microsoft Romania, Raluca Negulescu-Balaci – UiPath Foundation

Educația digitală din școala românească a fost susținută în ultimul an prin intervenții făcute punctual de tineri antreprenori, companii și ONG-uri. Care sunt măsurile urgente de implementat la nivel național,…
Vezi articolul

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, mesaj pentru studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică din București: La vârsta voastră, pare că timpul este infinit. Însă e ultima oară în viață când aveți timp exclusiv pentru voi și ar fi păcat să-l risipiți

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, le-a transmis studenților din primul an de licență de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) să profite de această perioadă…
Vezi articolul

G4Media.ro: Cum se vinde presa – știri fără marcaj publicitar despre realizările primarului Robert Negoiță, multe legate de școli sau de premierea unor elevi de top / Ofertele mai multor redacții către primăria Sectorului 3 / Dan Marinescu, redactor-șef Adevărul: ”Ne faultăm între noi!?”

G4Media.ro publică, în exclusivitate, mai multe oferte făcute în luna iulie de către redacții mari către Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, din care rezultă că unele redacții sunt…
Vezi articolul