O grădiniţă pentru copiii refugiaţi din Ucraina a fost amenajată de câteva educatoare din Buzău în subsolul unei pensiuni: „Am amenajat totul noi” / „Mobilier pe care la noi la grădiniţă l-am schimbat, dar ştiţi cum e românul, l-am mai păstrat şi pe cel vechi şi uite că a fost de folos”

1.560 de vizualizări
Gradinița din Buzău amenajată de educatoare pentru copiii ucraineni refugiați / Foto: Captura News.ro
Mai multe educatoare din Buzău au amenajat, într-o sala situată la subsolul unei pensiuni în care sunt cazaţi refugiaţi ucraineni, o grădiniţă pentru copiii fugiţi din calea războiului. Amenajarea s-a făcut cu materiale provenite din unităţile şcolare la care acestea îşi desfăşoară activitatea în mod regulat, iar educatoarele desfăşoară activităţi, ca voluntari, cu copiii refugiaţi.

„Am amenajat totul noi, din materiale pe care le aveam în grădiniţele unde ne desfăşurăm activitatea. Aici nu era nimic, pereţii erau goi şi luni am amenajat cu covoare, mobilier pe care la noi la grădiniţă l-am schimbat, dar ştiţi cum e românul, l-am mai păstrat şi pe cel vechi şi uite că a fost de folos, scăunele, materiale didactice, jocuri, jucării. Am venit aici luni cu maşinile pline”, a declarat Gabriela Popa, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit nr 3 din Buzău.

În grădiniţa proaspăt amenajată la subsolul unităţii hoteliere care cazează refugiaţi ucraineni vin aproximativ 20 de copii, singuri sau însoţiţi de părinţi. Alături de ei, conform unui grafic alcătuit ad-hoc, se află în fiecare zi câte două educatoare care au ales să facă voluntariat pentru a-i ajuta pe copii să depăşească drama prin care trec.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Se poate afirma că accesul universal la învățământul religios ar afecta libertatea acestuia?” – sociologul Mircea Kivu reacționează la adresa Universității din București pe tema admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă, reclamată de el pentru discriminare

Sociologul Mircea Kivu a reacționat, duminică, la adresa poziției transmise de Universitatea din București pe tema reclamației adresate de el Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în legătură cu o…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

BREAKING Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți. Nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau BAC – document

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima săptămână petrecute…
Vezi articolul

Guvernul României nu mai susține excelența în educație prin sistemul de burse școlare, confirmă Ministerul Educației și Cercetării, care spune că elevii olimpici pot în schimb să fie admiși în continuare la liceu sau facultate fără concurs

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) confirmă oficial, într-un răspuns transmis Parlamentului, că statul român nu mai susține excelența în educație prin burse școlare. În documentul semnat de secretarul de stat…
Vezi articolul

Din anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare pentru profesorii de gimnaziu și liceu este de 20 de ore / Crește norma cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I și care au activități de mentorat – proiect de modificare a Legii învățământului 198/2023

Din toamnă, profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus, potrivit unui…
Vezi articolul

„Dacă vrei să studiezi într-o universitate românească eu, stat, nu te sprijin cu nimic, dar dacă vrei să studiezi afară îți pun la dispoziție toate suma necesară. E o discriminare”, spune ministrul Educației, despre proiectul consilierei Mara Mareș și al LSRS

„Dacă vrei să studiezi într-o universitate românească eu, stat, nu te sprijin cu nimic, dar dacă vrei să studiezi afară îți pun la dispoziție toate suma necesară. E o discriminare”,…
Vezi articolul