Barometrul Opiniilor despre Societatea Civilă 2025, un studiu realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), arată că aproape jumătate dintre români au oarecare sau foarte multă încredere în ONG-uri. În ceea ce privește sindicatele, încrederea în acestea a scăzut în ultimii doi ani, ajungând la puțin peste o treime.
- Studiul este constituit pe baza a patru sondaje de opinie realizate la cererea FDSC în anii 2010, 2016, 2023 și 2025. Sondajele din anii 2010, 2016 și 2023, realizate pe eșantioane reprezentative de 1.196, 1.000 și 1.0001 persoane, au fost realizate prin interviuri domiciliare față-în-față. În 2025, eșantionul reprezentativ, format din 1.017 persoane, a fost selectat prin metoda Random Digit Dialing (RDD), adică prin generarea aleatorie a numerelor de telefon.
Aproximativ 40% dintre români au oarecare încredere în organizațiile neguvernamentale, iar în jur de 8% au foarte multă încredere. Procentul cumulat rămâne apropiat de cel înregistrat în anul 2023, de 50%.
În ceea ce privește sindicatele, 31% dintre cetățeni au oarecare încredere în acestea și 4% se încred foarte mult în ele. Se înregistrează o ușoară scădere comparativ cu anul 2023, când 40% dintre români aveau oarecare și foarte multă încredere în sindicate.
Românii au cea mai mare încredere în Biserică: 32% dintre ei au oarecare încredere, iar 50% au foarte multă încredere în această instituție.
La finalul clasamentului în ceea ce privește încrederea manifestată de români se află partidele politice. 16% dintre ei au oarecare încredere, în timp ce doar 3% se încred foarte mult în acestea.

Încrederea românilor în ONG-uri a crescut semnificativ în ultimii 15 ani, arată studiul. În anul 2015, procentul celor care aveau oarecare și foarte multă încredere în acestea nu ajunsese la o treime din populație (32%). Până în 2025, rata încrederii a crescut cu 16 puncte procentuale.

În același timp, a crescut numărul românilor care nu au deloc încredere în organizațiile neguvernamentale. Procentul celor care au declarat că nu au deloc încredere în acestea s-a dublat între 2016 și 2025, ajungând de la 14% la 27%.

În plus, în societatea română s-au accentuat opinii negative referitoare la ONG-uri. 56% dintre români – cu patru puncte procentuale mai mult decât în 2023 – consideră că aceste organizații urmăresc mai mult scopurile propriilor membri decât obiective de interes general.
A crescut și ponderea celor care consideră că majoritatea organizațiilor de acest fel au fost create pentru a evita plata unor taxe. 54% dintre români aveau aceste convingeri anul trecut, comparativ cu 50% în urmă cu doi ani.

Cel mai ridicat nivel de încredere în ONG-uri se manifestă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, al femeilor, al absolvenților de învățământ superior, al locuitorilor din orașele mari.
