Mai sunt 70 de școli în țară cu toalete în curte, anunță ministra Educației, Ligia Deca, după ce în aprilie erau peste 220. Vor primi bani pentru modernizare 50 de școli, celelalte sunt pe terenuri private sau deja în alte programe

335 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro/ Ștefan Lefter
Mai sunt 70 de școli în țară cu toalete în curte, anunță ministra Educației, Ligia Deca, în conferința de presă de după ședința de Guvern, miercuri. 50 dintre școli vor fi cuprinse într-o hotărâre de Guvern pentru finanțare, celelalte sunt pe terenuri private sau deja în alte programe, a precizat oficialul.

„În ceea ce privește școlile cu grupuri sanitare neconforme, ultima actualizare arată că am scăzut la 70 de unități de învățământ cu grup sanitar neconform, care nu sunt cuprinse în momentul de față la finanțare. Pentru a rezolva această problemă, continuăm până când nicio școală nu va mai avea o toaletă neconformă”, a precizat Ligia Deca.

Iar ministra a mai precizat: „Dintre cele 70 de grupuri sanitare neconforme, 50 vor fi cuprinse într-o hotărâre de Guvern pentru finanțare, pe care Ministerul Educației o va iniția chiar de anul acesta. Cele 20 rămase prezintă caracteristici care nu permit finanțare actuală, fie sunt pe terenuri private, fie deja sunt prinse în alte programe de finanțare”.

Anul școlar trecut, înainte de începerea cursurilor, erau 189 de școli cu toaletă în curte, anunța ministra Ligia Deca, într-o confuzie a numerelor: ea prezenta că, din 180 de școli cu toalete în curte cât erau în 2022 la începutul anului școlar, pentru 62 de școli s-au făcut lucrări ca să rămână fără latrină și rămăseseră, în septembrie 2023, 189 de școli cu toaletă în curte.

  • Întrebată de jurnaliști care este numărul de școli cu toaletă în curte cu două zile înainte ca elevii din țară să înceapă cursurile, Deca a spus pe 8 septembrie 2023 că în ultimul an au fost rezolvate de pe listă 62 de școli, rămânând „la acest moment 189 de unități de învățământ cu grupuri sanitare neconforme”. Însă, cu un an în urmă, tot înainte să înceapă școala, erau 180 de școli în această situație, după cum declara purtătorul de cuvânt al PNL, partid în care s-a înscris Ligia Deca.
  • Cifra anunțată era similară celei declarate de fostul ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, în septembrie 2022: aproximativ în aceeași perioadă, pe 31 august, ministrul Sorin Cîmpeanu declara că erau 306 școli cu toalete neconforme și că, după investiții pentru 126 de școli, mai rămân 180.

În aprilie 2024, se arăta că numărul unităților de învățământ cu toaletă în curte a crescut cu 20% de la începutul anului școlar, reieșea din datele furnizate de autorități. Astfel, un proiect de hotărâre de guvern prevede transferul unor fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare conforme în, de fapt, 227 de școli care nu au astfel de toalete.

Citește și:
Aritmetica ministrului Ligia Deca, în cazul toaletelor din curtea școlilor. Anul trecut erau 180 de școli cu latrină, anul acesta mai sunt 189, după ce în ultimul an pentru 62 de școli au fost construite WC-uri în interior. Explicația: „Școlile mai fuzionează sau se mai despart în funcție de nevoile locale”
Crește numărul școlilor cu toalete în curte, arată un proiect de HG / În 2024 sunt cu 20% mai multe școli cu latrină decât declara ministra Deca la începutul anului școlar
Nicio școală cu toaletă în curte nu a fost modernizată în ultimul an, sub ministrul Deca: PNL anunță cifre similare cu cele declarate de fostul ministru Cîmpeanu în septembrie 2022 / Actualul premier Ciolacu declara atunci că toaletele din fundul curții trebuie să dispară din “România educată”
La o săptămână după ce a început școala, Guvernul alocă bani pentru ca 159 de școli să aibă toalete în școală / Banii trebuie folosiți până la finalul anului, iar autoritățile locale trebuie să plătească din bugetul propriu pentru cheltuieli legate de branșamente
LISTĂ 159 de școli vor primi bani ca să-și facă toalete. 97 dintre ele au grupuri sanitare în curte, fără apă curentă și canalizare – proiect de Hotărâre de Guvern


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025. Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii, potrivit unei adrese a Ministerului Educației / Rezultatele finale se publică până pe 4 octombrie

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei…
Vezi articolul

VIDEO A patra zi de proteste pro-europene în Piața Universității. Peste 1.500 de studenți și tineri au fost în stradă și au scandat: „România e iubire, nu fascism și amăgire” / „Apa este H2O” / „Putin, jos labele de pe România”

Peste 1.500 de tineri și studenți au fost în stradă în Piața Universității din București, joi seară, pentru a patra zi consecutiv. De luni, mii de tineri din mai multe…
Vezi articolul

Editura Booklet anunță că se retrage de la Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2023, și acuză „mai multe probleme organizatorice privind alocarea spațiului de expunere“ / „Se pare că și alte edituri educaționale și-au anunțat neparticiparea“

„Booklet nu va fi prezentă în acest an la Gaudeamus. Decizia este definitivă și a fost cauzată de mai multe probleme organizatorice privind alocarea spațiului de expunere“, anunță editura într-un…
Vezi articolul

Elevii și studenții care lucrează în timpul studiilor nu vor mai fi taxați cu CASS, iar povara fiscală pe muncă va scădea cu până la 5 puncte procentuale în cazul familiilor cu copii – prevederi în programul de guvernare

Programul de Guvernare a devenit lege odată cu acordarea votului de încredere Guvernului Ciolacu 2, de către Parlamentul României. Documentul a fost publicat recent pe site-ul Guvernului, iar printre măsurile…
Vezi articolul