Manuale din alte țări vor fi folosite ca referință pentru pregătirea viitoarelor manuale din România, în baza noilor planuri-cadru pentru liceu, spune Daniel David / Despre pregătirea pentru predare: „Un profesor bun de obicei știe ce trebuie să facă”, dar „alții, care au fost la zeci de cursuri, predau tot prost”

2.039 de vizualizări
Foto: © Joanne Harris | Dreamstime.com
România urmează să ia în calcul exemple manuale din alte țări „la care noi ne raportăm”, atunci când va elabora propriile manuale – „nu să le copiem, dar să le facem la același nivel”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o ediție Rethink România difuzată de TVR Info pe 8 martie. El a arătat că, dacă viitoarele planuri-cadru pentru liceu „sper o vreme să rămână”, manualele „trebuie făcute și actualizate mereu pe baza conținutului”.
  • Pe lângă acestea, este nevoie de pregătirea mai bună a metodelor de predare, în universități, a spus ministrul în aceeași ediție. El a spus că „și cursurile trebuie făcute bine”, dar se fac simțite diferențe majore între activitățile profesorilor: „un profesor bun de obicei știe ce trebuie să facă. Unii au efectiv talentul, fără să meargă la nu știu câte cursuri de predare, au efectiv talentul de a fi profesori. Alții, care au fost la zeci de cursuri, predau tot prost.”

Dincolo de pregătirea profesorilor, componenta „cea mai dinamică” este cea legată de conținuturi, a apreciat ministrul. În ceea ce privește manualele, el a spus că ar putea fi avute în vedere, exemple din diverse țări – „poate una din zona latină, una din zona germană, una din zona nordică sau britanică”. Intenția este „nu să le copiem, dar să le facem la același nivel de detaliere, relevanță, atractivitate, ca prezentare”.

Și a dat exemplul manualelor de psihologie de acum, în baza cărora el, deși este expert în domeniu, nu știe dacă ar lua 10: „Eu sunt psiholog. Dacă mă uit peste manualul de psihologie și mi se dă un test din manualul ăla… Mi-ați spus că sunt printre primii 2%, așa este, sigur că nu o să pic, dar 10…. Cu greu. 9, așa… Adică lucrurile arată prost”.

Declarațiile ministrului, detaliat (min. 32 în înregistrarea emisiunii):

„(…) Va trebui să luăm programe și exemple de manuale din 2-3 țări la care noi ne raportăm și pe care le vedem ca repere când vorbim cum ar trebui să arate educația, poate una din zona latină, una din zona germană, una din zona nordică sau britanică și să facem și noi lucrurile – nu să le copiem, dar să le facem la același nivel de detaliere, relevanță, atractivitate, ca prezentare, în cazul manualelor.

Fiindcă altfel… Eu sunt psiholog. Dacă mă uit peste manualul de psihologie și mi se dă un test din manualul ăla… Mi-ați spus că sunt printre primii 2%, așa este, sigur că nu o să pic, dar 10…. Cu greu. 9, așa… Adică lucrurile arată prost. Avem foarte mult de lucru.

Dar cred că cea mai dinamică componentă la care trebuie să fiu mereu atent ține mai degrabă de conținuturi. Planurile-cadru sper că dacă le modificăm acum o vreme să rămână, manualele se leagă de conținuturi și ele trebuie făcute și actualizate mereu pe baza conținutului. Și sper că metodele de predare, odată ce învățăm să predăm bine și începem să-i pregătim bine în universități…

Bun, mai apar metode noi, spectaculoase, să spunem, mai poți face și acolo ceva. Dar nu lucruri majore. Un profesor bun de obicei știe ce trebuie să facă. Unii au efectiv talentul, fără să meargă la nu știu câte cursuri de predare, au efectiv talentul de a fi profesori. Alții, care au fost la zeci de cursuri, predau tot prost. E drept, și cursurile trebuie făcute bine.”

Citește și:
Problemele de predare din școli, relevate de testele internaționale, trebuie discutate și în universități, unde se formează profesorii din preuniversitar – ministrul Educației, Daniel David
Daniel David: Contează memorarea, dar nu în varianta în care o făceam noi. Când informația se află la un click de telefon, este o mare greșeală a memora lucruri pe care le memoram eu, de exemplu, când nu exista internetul sau nu exista telefonul mobil

Foto: © Joanne Harris | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. ..asadar, un minister intreg, plin de „experti”, nu e in stare sa studieze nevoile actuale ale invatamantului de la toate clasele, trebuie sa apeleze la manualele concepute de alte tari..
    cum e posibil? un profesor cu experienta cunoaste sau ar trebui sa cunoasca ce ar trebui sa contina manualele si sa il faca mai atragator pentru toti . In fiecare an se fac schimburi de experienta in strainatate..pentru cine? Nu suntem in stare sa retinem ce fac altii acolo?
    in ritmul asta, niciodata nu o sa refacem invatamantul la noi.
    Profesori fara talent? ce cauta in invatamant? nu stiu si ei ca nu sunt facuti pentru meseria asta?
    Ocupa locurile ani de zile si altii, care ar vrea sa intre in invatamant, care cred ca au ceva de spus, nu reusesc sa intre.
    examene, titularizari, grade…astea inseamna ca oamenii sunt experti in domeniul lor, cum de nu reusesc sa scoata ceva bun din cunostintele lor.
    e ceva in neregula aici…
    pacat.

  2. În sfârșit! Ce bine că aud cum e pus punctul pe „i” legat de reperele manualelor ce vor să fie.
    Vă rog, mai repede și spre gimnaziu și primar, acolo se pun bazele autonomiei in a studia, plus toate apucăturile ca toceala papagalicească după ce dictează profesori lipsiți de talent. Mulțumesc!

  3. Deci cei care fac manualele nu pot face un manual care sa fie bun adică sa poți preda cap-coadă dar profesorul trebuie sa facă treaba celui care a făcut manualul sub deviza”adaptam materia”.Jalnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspecția specială

Din toamnă, aproximativ 1,4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării / Sunt vizate peste 2.400 de cadre didactice titulare – calcul estimativ

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Amintim că,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu confirmă că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro pentru fiecare grădiniță privată olimpică

Grădinițele olimpice private cu ajutor de stat în valoare de câte 500.000 de euro de grădiniță, care vor primi gratuit doar maximum 8% dintre copii, ajung la decizia finală a…
Vezi articolul

DOCUMENT Rolul problemelor în predare și învățare, motivarea elevilor și dezvoltarea creativității gândirii – tematică pentru cercurile pedagogice ale profesorilor de Matematică din județul Dolj

Una dintre temele cercurilor pedagogice ale profesorilor de Matematică se referă la rolul problemelor în predare și învățare, potrivit unui note a Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Metodele pentru dezvoltarea creativității…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. Marian Moiceanu: Comportamentul său este incalificabil

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București cere Senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuire sexuală la…
Vezi articolul