Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

1.060 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare. O altă cerere a celor 5 universități este finanțarea instituțiilor de învățământ superior pe bază de competiție. Universitaria anunță și că “a început demersurile pentru includerea universităților din România în analizele și statisticile realizate de Asociația Universităților Europene (EUA)”.

Universitaria cere, astfel, ca instituțiile de învățământ superior din România să fie din nou analizate de forul european care a evaluat pentru prima dată universitățile românești în 2011. Evaluarea internațională este prevăzută de legea educației Miclea-Funeriu, iar fostul ministru al Educației Daniel Funeriu anunța în urmă cu 8 ani, la prezentarea rezultatelor clasificării EUA, că finanțarea universităților românești urma să fie realizată în funcție de rezultatele în această clasificare. Implementarea finanțării a fost anulată de Guvernul Ponta.

  • Consorțiul Universitaria este format din Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti și
    Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Solicitările au fost lansate la reuniunea Consorțiului Universitaria, care a avut loc la Iași, în perioada 21 – 23 iunie 2019.

Universitaria anunță, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că privește drept “esențială și necesară finanțarea pe bază de competiție din partea CNFIS (Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior). Aceasta trebuie făcută după criterii predictibile, care să nu se schimbe pentru cel puțin o perioadă de 6 ani și să fie în concordanță cu standardele din rankingurile internaționale”.

Reprezentanții Consorțiului solicită publicarea clasamentului universităților pe baza criteriilor CNFIS, o filă separată de buget pentru activitatea de cercetare, precum și demararea evaluării școlilor doctorale. În același timp, Universitățile membre ale Consorțiului doresc ca în cazul studiilor universitare de licență, acreditarea să se realizeze pe domenii și nu pe specializări, astfel încât universitățile să aibă posibilitatea de a decide cu privire la organizarea unor duble specializări din două domenii deja acreditate”, se arată în comunicat.

Marile universități precizează că, “în contextul inițiativei legislative de modificare a Legii Educației ce se află în acest moment în dezbaterea Senatului României, studenții din Consorțiul Universitaria propun asigurarea ponderii de 25% a opțiunii studenților în alegerea rectorilor universităților din România”.

Comunicatul integral al Consorțiului Universitaria

“În cadrul Reuniunii Consorţiului Universitaria, care a avut loc la Iași, în perioada 21 – 23 iunie 2019, reprezentanții Universității din Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au dezbătut starea actuală a învățământului superior românesc, nevoile și problemele cu care se confruntă acesta în vederea identificării unor posibile soluții comune.

Membrii fondatori au hotărât, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima întâlnire a grupului format din cele mai importante universități românești, înființarea Fundației „Consorțiul Universitaria” cu scopul de a dezvolta și de a susține proiecte comune vizând activitatea de cercetare, activitatea didactică și alte aspecte ale vieții academice.

După ce, în 2018, Universitatea de Stat din Moldova a primit statutul de membru asociat al Consorțiului, la lucrări a participat și Rectorul universității din Chișinău, domnul prof. univ. dr. Gheorghe CIOCANU, care a împărtășit participanților experiența dobândită în urma implementării unui important proiect în domeniul realității virtuale și augumentate. Totodată, acesta și-a exprimat dorința unei cooperări fructuoase care să ducă la identificarea și implementarea unor soluții comune la problemele similare cu care universitățile din România și Universitatea de Stat din Moldova se confruntă.

Consorțiul Universitaria a început demersurile pentru includerea universităților din România în analizele și statisticile realizate de Asociația Universităților Europene (EUA). Directorul pentru guvernanță, politici publice și finanțare al Asociației, domnul Thomas Estermann, prezent la lucrările din plen ale Consorțiului, și-a exprimat dorința în acest sens, vorbind despre provocările cu care se confruntă astăzi universitățile în contextul global imprevizibil și competitiv.

La reuniune au participat, cu rol de invitați, reprezentanți ai Grupului Russell, un consorțiu format din cele mai importante universități britanice, care au vorbit despre faptul că, indiferent de punerea sau nu în practică a Brexitului, colaborarea universităților din Marea Britanie cu universitățile de prestigiu din Uniunea Europeană trebuie să continue.

Universitățile din Consorțiu vor dezvolta, astfel, proiecte comune de cercetare – inovare cu partenerii din Grupul Russell. „Ne dorim ca această colaborare să se realizeze, pe cât posibil, începând de la firul ierbii – cu cercetători și colective de cercetare, iar noi să îi sprijinim sistemic, logistic și financiar”, a declarat domnul prof. Michael Arthur, președinte al University College London – Chair al Grupului Russell.

Prezent la lucrările Consorțiului, domnul Ionuț Stanimir, director executiv în Direcția de Marketing și Comunicare a Băncii Comerciale Române (BCR), partener principal al evenimentului, a propus realizarea unui nou „contract social” prin care România să atingă prosperitatea prin educație. În acest sens, BCR va oferi un grant pentru realizarea, de către fiecare dintre universitățile din Consorțiu, a unei cercetări ale cărei rezultate vor fi prezentate public la următoarea reuniune a Consorțiului Universitaria.

În cadrul lucrărilor, s-a propus înființarea unui consorțiu al muzeelor universitare, având în vedere necesitatea unui cadru legislativ adecvat pentru acestea și dorința introducerii unor linii de finanțare destinate acestor instituții.

Cele cinci universități au consimțit nevoia unui parteneriat solid cu Ministerul Educației Naționale, prin care să fie mai ușor identificate soluțiile optime la problemele cu care acestea se confruntă. Consorțiul Universitaria consideră esențială și necesară finanțarea pe bază de competiție din partea CNFIS. Aceasta trebuie făcută după criterii predictibile, care să nu se schimbe pentru cel puțin o perioadă de 6 ani și să fie în concordanță cu standardele din rankingurile internaționale. Reprezentanții Consorțiului solicită publicarea clasamentului universităților pe baza criteriilor CNFIS, o filă separată de buget pentru activitatea de
cercetare, precum și demararea evaluării școlilor doctorale.

În același timp, Universitățile membre ale Consorțiului doresc ca în cazul studiilor universitare de licență, acreditarea să se realizeze pe domenii și nu pe specializări, astfel încât universitățile să aibă posibilitatea de a decide cu privire la organizarea unor duble specializări din două domenii deja acreditate.

În contextul inițiativei legislative de modificare a Legii Educației ce se află în acest moment în dezbaterea Senatului României, studenții din Consorțiul Universitaria propun asigurarea ponderii de 25% a opțiunii studenților în alegerea rectorilor universităților din România.

La împlinirea unui deceniu de la înființarea sa, Consorțiul Universitaria și-a consolidat în reuniunea de la Iași statutul de voce esențială în dialogul public din societatea românească. Cele cinci universități de prestigiu care îl formează își propun ca, prin proiecte și atitudini comune, să reprezinte un pilon de bază în creșterea performanțelor învățământului superior românesc.”

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Webinar gratuit: Ce sunt știrile contrafăcute din mediul online și cum îi afectează acestea pe copii și adolescenți?

VIDEO Cum recunoaștem Fake News? Cum deosebim adevărul de fals? Răspunsuri pentru întrebările părinților

Accesul la internet deschide copiilor și adolescenților o lume infinită de lucruri interesante pentru descoperit și, cel puțin teoretic, îi ajută să înțeleagă mai bine cum funcționează lumea în care…
Vezi articolul

Galați, primul județ care anunță că inspectoratul școlar și școlile au semnat contracte pentru banii din programul de abandon școlar / Demararea activităților ar veni cu cel puțin 3 săptămâni întârziere

Școlile din județul Galați au semnat contractele cu inspectoratul școlar județean pentru a primi fondurile din Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), încât să înceapă activitățile pentru combaterea…
Vezi articolul

OFICIAL Ordinul de ministru privind pilotarea evaluării standardizate la limba română, matematică și istorie, până la finalul acestui an școlar pentru elevii din clasele I-XI, mai puțin pentru cei de a VIII-a, publicat în Monitorul Oficial / Protocolul de colaborare între minister și firma care va face evaluările este cu titlu gratuit, dar nu se menționează numele acesteia

Ordinul de ministru care prevede ca până la finalul acestui an școlar, 2021-2022, să aibă loc în 126 de școli, evaluări standardizate în cadrul unui proiect pilot, pentru toți elevii…
Vezi articolul