Marius Nistor, FSE: Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta / Va fi o nouă consultare în rândul colegilor noștri pentru noi actiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie

2.884 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Sindicatele din preuniversitar anunță noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală, anunțată deja. Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a declarat la Antena 3, marți seara, cu 5 zile înainte de debutul cursurilor anului școlar 2025-2026 că „Pe 8 septembrie nu avem ce să sărbătorim. Poate doar 35 de ani de austeritate în școala românească”.

„Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor.

Sindicatele din continuă protestele și în săptămâna dinaintea începerii cursurilor față de măsurilor din Legea Bolojan și a politicilor Guvernului.

„În momentul de față ne pregătim pentru acțiunile de protest care vor continua prin pichetarea sediului Guvernului și a Ministerului Educației începând de mâine (n.red. miercuri, 3 septembrie) până în data de 5. Iar pe 8 septembrie, așa cum am transmis în urma referendumului pe care l-am declanșat în rândul colegilor noștri, membrii de sindicat, categoric nu ne dorim să participăm la niște festivități lipsită de conținut. Nu avem ce să sărbătorim. Poate eventual să sărbătorim cei peste 35 de ani de austeritate în sistemul de învățământ preuniversitar”, a declarat Nistor.

Sindicalistul a acuzat clasa politică de indiferență față de educație:

„Aceasta este realitatea: 35 de ani politicienii din România au acordat sume derizorii pentru funcționarea învățământului preuniversitar, au încălcat de fiecare dată legile pe care tot ei le-au votat în Parlament și le-au prorogat când venea vorba de finanțare. Ce motive de sărbătoare avem? Să sărbătorim noi măsuri de austeritate? Să sărbătorim faptul că ministrul educației se laudă că este campion la aceste măsuri, pe care le-a acceptat fără opoziție?”

Nistor i-a criticat direct pe ministrul Educației Daniel David și pe premierul Bolojan.

„Este un dialog al surzilor. Am discutat și cu ministrul, și cu primul-ministru. Dau impresia că ascultă, dar de fapt nu vor să audă absolut nimic. Informațiile din școli sunt clare: nu se înghesuie nimeni să ia plata cu ora, discipline întregi nu sunt acoperite cu resursă umană, profesorii pensionari refuză să mai intre la clasă unde ar fi plătiți ca zilieri. Este o lipsă totală de respect,” a declarat Nistor.

Sindicalistul a transmis clasei politici, în special primarilor: „le-am recomandat primarilor și nu numai: pe 8 septembrie să se țină la distanță de școală, dacă vor să dea dovadă de respect. Nu avem nimic de inaugurat, poate doar începutul unui nou an școlar în condiții de austeritate.”

„Poate unii își imaginează că profesorii vor ceda pe parcurs și nu vor ajunge la grevă generală. Dar asta au crezut și în 2023, și s-au înșelat. Nici atunci nu credeau că profesorii vor protesta…” a mai spus Nistor.

Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, adică peste 5 zile, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, dar începutul acestui an este marcat de incertitudine: sindicatele profesorilor protestează deja de o lună în fața Ministerului Educației.

De miercuri protestează în fața Guvernului, iar în prima zi de școală, pe 8 septembrie, anunță boicotarea activităților. Asta înseamnă că în unele școli festivitățile de deschidere nu vor avea loc. În prima zi de școală nu se fac ore, sunt doar întâlnirile dintre educatori și copii, învățători și elevi/părinți, diriginți și elevi/părinți. Dar elevii ar putea să nu primească manualele în acea zi, așa cum era tradiția.

Tot pe 8 septembrie este anunțat un miting cu peste 30.000 de participanți, profesori și personal didactic auxiliar, plus administrativ, din școli. Acesta are loc la București, în Piața Victoriei, continuat cu un marș până la Palatul Cotroceni, asemănător cu cele 3 proteste uriașe din mai-iunie 2023, din timpul grevei generale din Educație.

Cursurile propriu-zise încep, în mod normal, pe data de 9 septembrie, dacă în urma protestelor nu este luată o altă decizie, pentru că există un referendum în derulare pentru boicotarea activităților de predare. În orice caz, nu există niciun demers oficial de declanșare a grevei generale, în acest moment.

Calendarul anului școlar 2025-2026 pentru fiecare județ poate fi descărcat de aici


2 comments
  1. Sindicatele sa ia atitudine. In unele judete la sedinta cu directorii s-a comunicat sa se tina festivitatea trecand peste referendumul profesorilor care au cerut boicot. Ce inseamna asta? Suntem in Coreea De Nord? Membrii de sindicat sunt ignorati?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională, iar cei din Călărași, la Bacalaureat. Sorin Ion: Vom folosi platforma privată Intuitext, pe bază de parteneriat / Dacă va fi diferență de peste un punct între primii doi profesori evaluatori, lucrarea merge automat la alți doi corectori

„Din momentul în care copilul predă lucrarea, circuitul se schimbă față de ce era până acum. Fiecare lucrare se va duce automat în același timp la doi profesori. În niciun…
Vezi articolul

Directorii și personalul administrativ din unitățile de învățământ pot reduce birocrația folosind Platforma VIVA / Eficiență și conformitate în managementul școlar modern: implementarea SCIM și realizarea documentelor CEAC, peste 360 de proceduri necesare unității, solicitate de controale și prevăzute de legislație (P)

Platforma VIVA este o soluție software complexă, concepută special pentru a răspunde nevoilor specifice ale unităților de învățământ din România. Aceasta integrează o serie de module și funcționalități menite să…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu mai are bani de salarii și obține fonduri pe bază de memorandumuri, iar peste 1.400 de școli nu au primit nici acum banii din PNRAS pentru toate cheltuielile din 2022 / Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu

Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu: „cel mai probabil vorbim de luna noiembrie.” Răspunsul a…
Vezi articolul

Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Raportul național cu rezultatele agregate la Română, Matematică și Istorie va fi publicat pe 15 iulie

Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Școlile participante vor primi rapoartele agregate până pe…
Vezi articolul