Medicamentul prezentat a fi pentru TSA (tulburări din spectrul autist) este de fapt pentru TBC, clarifică Guvernul, după ce mai mulți părinți au sesizat eroarea reprezentanților instituției

421 de vizualizări
Foto: Anna Shvets – Pexels.com
În urma briefingului de presă susținut de purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, după şedinţa de Guvern din 9 noiembrie, mai mulți părinți au sesizat că în cadrul prezentării Ordonanței de Urgență care modifică și completează Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, dar și Legea 151/2010, privind serviciile integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, se face referire la „distribuția unui medicament neautorizat, necesar tratamentului pacienților cu autism”.

Edupedu.ro a cerut clarificări purtătorului de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, care a declarat că „medicamentul este pentru pacienții cu TBC. A fost o eroare, rectificată din seara zilei de 9 noiembrie”.

Textul din proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 151/2010, pus pe ordinea de zi a Guvernului și aprobat pe 9 noiembrie:

“11. La articolul 703 după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2)1 cu următorul cuprins:

(21) Autoritatea Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România poate autoriza temporar distribuția unui medicament neautorizat, achiziționat de Ministerul Sănătății de la Global Drug Facility (GDF) cu finanțare de la Fondul Global, în vederea utilizării acestuia în cadrul Programelor naționale de sănătate publică, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.”

Textul din Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență:

“În vederea reglementării și asigurării medicamentelor destinate tratării cazurilor de tuberculoză se impune introducerea unui alineat nou, în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se completează după cum urmează:

1. La articolul 703 după alin. (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21) care va avea următorul cuprins:

(21) Autoritatea Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România poate autoriza temporar distribuția unui medicament neautorizat, achiziționat de Ministerul Sănătății de la Global Drug Facility (GDF) cu finanțare de la Fondul Global, în vederea utilizării acestuia în cadrul Programelor naționale de sănătate publică, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

Demiterea șefilor de Direcții de educație din Republica Moldova care nu au fost desemnați prin concurs, cerută de ministrul Dan Perciun: Două treimi din directorii organismelor locale de specialitate în învățământ trebuie demiși / Ministerul va desemna interimari, în cazul în care autoritățile locale refuză desfacerea contractelor

Ministerul Educației din Republica Moldova le-a cerut oficial autorităților locale să-i demită pe șefii Direcțiilor de educație (echivalentul Inspectoratelor Școlare Județene din România – N.Red.) care se află în funcție…
Vezi articolul