Meteorologul ANM Iris Răducanu, despre codul roșu de vreme rea: Ciclonul care determină aceste ploi torențiale și abundente este venit dinspre zona Mării Mediterane și, momentan, se află deasupra bazinului Mării Negre, unde se încarcă din nou cu umezeală

935 de vizualizări
Sursa: ANM
Ploile care afectează sud-estul țării sunt cauza de un ciclon mediteranean, ajuns deasupra bazinului Mării Negre, „unde se încarcă din nou cu umezeală”, a explicat Iris Răducanu, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
  • Prognoza ANM pentru următoarele 7 și 8 octombrie poate fi consultată mai jos în articol.

Probabilitatea ca ploile torențiale să aibă loc în „tot Municipiul București” este „destul de mare din ce ne indică modelele în acest moment”, a explicat Iris Răducanu, care a explicat că „ciclonul acesta care determină aceste ploi torentiale și abundente este venit dinspre zona Mării Mediterane și momentan se află deasupra bazinului Mării Negre, unde se încarcă din nou cu umezeală, motiv pentru care lasă în urmă astfel de cantități”.


Au mai existat astfel de cantități de ploaie acumulate într-un interval de 24 de ore „în Capitală în 2005, la Filaret, în septembrie”. „Ultimul cod roșu general de ploi abundente a fost în 2022, dar asta pentru nord-estul, nord-vestul Munteniei și nord-estul Olteniei”, a mai adăugat meteorologul.

În ceea ce privește ploile de săptămâna trecută, când a plouat „în două zile cât pentru o lună”, acestea au fost cauzate „tot de un ciclon mediteranean, dar acela s-a oprit cumva în zona de sud. Nu a mai afectat și sud-estul, nu a mai ajuns până în Marea Neagră să se reîncarce cu umezeală, pentru că și-a terminat ciclul de viață”, a mai explicat ea.

Întrebată care este prognoza pentru următoarele zile, aceasta a spus că „până mâine după-amiază vor fi ploi torențiale și abundente în sud-estul țări, inclusiv în municipiul București. Până la ora 23:00 mai rămân pe Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și al Olteniei cu ceva cantități mai însemnate, dar ceva mai mai puțin importante decât cele estimate până în ora 15:00. După aceea ușor, ușor, vremea asta ameliorează. Precipitațiile se restrâng ca arie, scad în intensitate”.

„Joi mai rămân niște intensificări ale vântului prin estul și sud-estul țării, iar de vineri vremea va fi în general frumoasă, mai ales în regiunile sudice. Vor mai apărea niște ploi, dar vor fi slabe cantitativ și asta doar prin nordul și centrul țării, eventual pe la munte. Și temperaturile încep să crească ușor, ușor, începând de joi, de vineri”, a completat Iris Răducanu.

DOCUMENT Prognoza specială pentru intervalul 7-9 octombrie 2025 – Municipiul București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fizicianul transformat în vlogger, pentru a le explica tinerilor de la atomii microscopici, la galaxiile nemărginite. Cristian Presură: Să ieșim din turnul nostru de fildeș

Cercetătorul Cristian Presură se transformă în vlogger, pentru a explica fizica pe înțelesul tuturor. Pasionat povestitor al științei, acesta a declarat pentru Edupedu.ro că picătura decisivă în lansarea canalului Youtube…
Vezi articolul