Mihaela Nabăr, director World Vision România: Avem o Românie a mai multor Românii. În mediul rural, accesul la educaţie nu este acelaşi ca în oraşe, iar abandonul şcolar este, în unele cazuri, de cinci ori mai mare comparativ cu mediul urban

195 de vizualizări
Principalii indicatori pentru Educația din România
Foto: World Vision România
Directorul World Vision România Mihaela Loredana Nabăr, care deţine şi funcţia de consilier onorific al ministrului Educaţiei, afirmă că echitatea în sistemul de învăţământ este o prioritate. Aceasta este de părere că „avem o Românie a mai multor Românii”, în condiţiile în care în mediul rural, accesul la educaţie nu este acelaşi ca în oraşe, iar abandonul şcolar în unele comunităţi de la sate este şi de cinci ori mai mare comparativ cu mediul urban, transmite News.ro, preluat de G4Media.ro.

„E nevoie să corelăm întotdeauna zona de formare cu zona de ocupare. Încă se fac eforturi în această direcţie. Ar trebui să ne uităm cum ne formăm copiii, cum ajung copiii noştri până la momentul de transfer din educaţie către piaţa muncii. Ar trebuie se vedem că România este România mai multor Românii. Avem date care ne spun foarte clar că indicatorii arată mult mai prost: în rural abandonul şcolar e mai mare decât în urban, de la 5% în medie, în urban, poate ajunge şi la 25% în anumite comunităţi”, a declarat, vineri, la Prima News, directorul executiv World Vision România, Mihaela Loredana Nabăr, care este şi consilier onorific al ministrului Educaţiei.

Conform acesteia, una dintre Româniile la care se referă este cea din mediul rural, unde în educaţie ceea ce funcţionează „funcţionează cu eforturi foarte mari”, mulţi dintre copiii care încep şcoala fiind „pierduţi pe drum”, iar acest fenomen se întâmplă în principal din cauza sărăciei, dar şi a faptului că, în lipsa banilor pentru meditaţii în privat, unii nu fac faţă. Una dintre cauzele abandonului la copiii cu vârste mai mari este faptul că aceştia vor să se angajeze.

Citește mai mult pe G4Media.ro


1 comment
  1. Așa a fost dintotdeauna….Câți din mediul rural intrau la liceu,sau la facultate?!Numai cei care au fost și au rămas semi-analfabeți,pretind că,vai, ce carte se făcea înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE VIDEO La Chișinău a început Marea dictare națională, de ziua Limbii române / Maia Sandu: Aproape 10 mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind învățarea limbii române. Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română

500 de elevi, studenți, profesori dar și alți oameni participă la Marea dictare națională anunțată de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, pe data de 31 august, când este…
Vezi articolul

Publicarea tezelor de doctorat se poate realiza de către Ministerul Educației fără „consimțământul” autorilor – anunță Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care se „delimitează” de afirmațiile Monicăi Anisie

Publicarea tezelor de doctorat se poate realiza de către Ministerul Educației, fără „consimțământul” autorilor, anunță Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care se „delimitează” de afirmațiile Monicăi…
Vezi articolul