Ministrul Educației Mihai Dimian a spus că nu se poate pronunța dacă legea Educației din 2023 are efecte. El a făcut declarația la conferința de presă organizată marți, 8 septembrie, în contextul rezultatelor PISA 2025, publicate recent și chiar în ziua în care Parlamentul a votat o majoră modificare asupra Legii Învățământului Preuniversitar: eliminarea dublului examen la liceu care s-ar fi aplicat din acest an școlar pentru elevii de clasa a VIII-a.
- Amintim, rezultatele arată că România a depășit pragul de 50% la analfabetism funcțional la Matematică, se apropie rapid de acest prag și la Citire, arată studiul global în rândul elevilor de 15 ani.
Ministrul Educației a spus după prezentarea rezultatelor PISA 2025 că nu poate să se pronunțe dacă aceste rezultate, „în scădere”, ale elevilor români sunt un efect al Legilor Educației adoptate și intrate în vigoare în 2023.
„În Educație trebuie să avem răbdare. Dacă tu faci o anumită schimbare, ce o crezi potrivită sistemului pentru a îmbunătăți, trebuie să ai răbdare ca ea să producă efecte”, a spus ministrul Educației.
De precizat, că legea Educației a fost amplu modificată în cei 3 ani de când e în vigoare, cele mai de impact efecte fiind după adoptarea legii 141 / 2025, legea Bolojan care a majorat norma didactică și a comasat școli.
La baza Legilor Educației a stat proiectul România Educată, proiect inițiat încă din 2018 de fostul președinte Klaus Iohannis.
Ministrul Dimian a mai subliniat că și legea anterioară a Educației, legea nr 1 / 2011 ar fi trebuit să producă efecte și nu a făcut-o din cauza modificărilor.
„Ce mă doare este de legea din 2011 trebuia să producă aceste efecte și s-a spus acest lucru, că facem toate aceste schimbări în 2011 și vom avea rezultate mai bune. Sigur o să spuneți că a fost modificată și că de aceea a dus la rezultate respective. Sunt de acord, dar n-aș vrea să ne referim, pentru că s-a făcut referire aici la legea din 2023 și poate că sunt acolo elemente de îmbunătățiri acestui sistem, dar pentru că nu avem răbdare, riscăm să le eliminăm„, mai spune ministrul.
Redăm declarația ministrului Educației referitoare la efectele legii Educației
Ministrul Educației, Mihai Dimian: Sigur, s-a menționat, cred că domnul senator, președinte al comisiei Senat, este o critică justificată într-o anumită măsură. Spunem: domnule, uite că au fost investiții, s-au mărit salariile în 2023, 2024, unde sunt rezultate la testele din stat din 2025. Uite, s-au făcut aceste investiții din PNRR, unde sunt rezultate de PISA la 2025. Vreau doar să menționez că în primul rând, investițiile din PNRR au fost finalizate în anul trecut, sunt cel mai multe în acest an, adică în momentul în care s-a testat acest lucru nici nu existau mare parte, nici nu exista mare cu cea mai mare parte acestor investiții, doi, s-a menționat aici faptul că în educație trebuie să avem răbdare. Dacă tu faci o anumită schimbare, ce o crezi potrivită sistemului pentru a îmbunătăți, trebuie să ai răbdare ca ea să producă efecte.
De aceea nu pot să spun în momentul de față dacă legea din 2023 a produs efectele pe care noi le-am măsurat în 2025, ce mă doare este de legea din 2011 trebuia să producă aceste efecte și s-a spus acest lucru, că facem toate aceste schimbări în 2011 și vom avea rezultate mai bune. Sigur o să spuneți că a fost modificată și că de aceea a dus la rezultate respective. Sunt de acord, dar n-aș vrea să ne referim, pentru că s-a făcut referire aici la legea din 2023 și poate că sunt acolo elemente de îmbunătățiri acestui sistem, dar pentru că nu avem răbdare, riscăm să le eliminăm. Sigur că unde sunt lucruri, de îmbunătățit și astăzi nu știu ce s-a întâmplat în Parlament, dacă s-a votat sau nu acea abordare a concursului de admitere. Sunt și alte elemente de îmbunătățit, dar din perspectiva concluziilor aș dori să menționez acest lucru”. (N. Red pe 8 septembrie, ulterior declarațiilor ministrului Parlamentul a votat modificarea Legii Educației și eliminarea dublului examen de admitere la liceu, prevăzută în Legea Educației)
Legea Educației nr 198/2023 scrise pe baza proiectului România Educată
Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior au fost publicate în Monitorul Oficial pe 5 iulie 2023 și au intrat în vigoare pe 31 august 2025.
Legile Educației au fost redactate după proiectul prezidențial România Educată care a stat mai mulți ani în dezbatere publică și a stârnit numeroase controverse. Actualul proiect a fost adoptat sub mandatul Ligiei Deca dar pe baza proiectului început de Sorin Cîmpeanu.
Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru în septembrie 2022 în urma unui scandal de plagiat, iar proiectele au fost preluate, modificate și dezbătute mai departe în Guvern și în Parlament de noul ministru, Ligia Deca.
Cele mai ample efecte în Educație s-au produs anul trecut după legea Bolojan, legea nr. 141/2025 care a modificat legea Învățământului Preuniversitar
În decurs de 3 ani Legea Învățământului Preuniversitar a suferit numeroase modificări, prin 16 inițiative legislative.
Cele mai multe modificări și care au produs și cele mai ample efecte au fost aduse prin legea 141/2025, așa numita Lege Bolojan, privind măsuri fiscale. Prin această lege a crescut norma didactică pentru prima oară din 1995, s-au comasat școli, a crescut numărul de elevi în clasă, au fost tăiate fonduri din burse și au fost regândite bursele elevilor și studenților.
Cea mai recentă vizează un subiect extrem de important și controversat pe care parlamentarii l-au tranșat rapid în primele zile de școală: dubla admitere la liceu.
Referitor la Legea Educației din 2011, multe prevederi, cum ar fi cea care prevede alocarea a 6% din PIB Educației sau prevederi legate chiar de examenul de liceu și predarea transdisciplinară au fost prorogate de Guvern ani la rândul și niciodată nu au fost aplicate.
1 comment
aici are dreptate omu”