Ministerul Educației, în cazul percheziționării elevilor din Școala Gimnazială Jilava: “Pe viitor, elevilor să li se explice cu calm rolul verificărilor și să beneficieze de un tratament prudent”

3.311 vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
“Ministerul Educației a primit sesizări, ieri, 30.10.2022 cât și astăzi, cu privire la articolele apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Pentru că imaginile de pe camera de supraveghere apărute în spațiul public arătau modul în care elevii dintr-o clasă au fost controlați în bagaje de polițiști, în timpul orei, iar mai mulți părinți s-au plâns de acest aspect, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Educației s-a întâlnit cu reprezentanți ai Inspectoratului școlar Ilfov și cu reprezentanți ai Ministerului de Interne după ce i-au fost semnalate articole apărute în presă cu privire la percheziția efectuată de polițiști în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Jilava. Potrivit comunicatului trimis de instituție, “în urma acțiunii preventive a polițiștilor privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ, mai mulți părinți au reclamat comportamentul pe care polițiștii l-au avut față de elevi”.

  • Amintim că imaginile video publicate de Fanatik.ro pe 30 octombrie arată acțiunea intimidantă la adresa elevilor. În imagini se aude tonul dominant și răstit al polițistului care conducea percheziția, la adresa elevilor. Nu le spune de ce a venit și le ordonă să scoată tot ce au din buzunare și din ghiozdane și să pună pe bănci. – detalii aici


“În urma celor semnalate, Ministerul Educației a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții MAI. Fiind conștienți de rolul acțiunilor preventive și de importanța intervențiilor poliției pentru asigurarea sănătății și a integrității elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, considerăm esențial ca toți elevii să fie tratați cu blândețe și cu tact pedagogic. Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenții urgente sau despre acțiuni de percheziționare derulate în baza legislației în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor și să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent, care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine“, precizează ministerul Educației.

Poliția Ilfov a anunțat că face o anchetă internă cu privire la modul în care s-a desfășurat controlul elevilor de la Școala Gimnazială nr.1 Jilava, după ce mama unui elev a făcut sesizare la poliție.

Inspectorul școlar Ilfov a declarat pentru Edupedu.ro că va deschide o anchetă pentru a verifica cele întâmplate. Potrivit publicației Fanatik.ro, directoarea școlii nu ar fi fost anunțată de controalele polițiștilor. Poliția Ilfov precizează însă contrariul, într-un comunicat de presă.

Edupedu.ro a încercat să obțină un punct de vedere al directoarei de la secretariatul școlii. Ni s-a spus să revenim după ce se termină ora, dar până la publicarea acestui articol nimeni nu a mai răspuns la telefon.

De menționat, poliția Ilfov precizează că nu este vorba despre percheziții, ci un control al bagajelor, pentru percheziții fiind necesar un mandat, iar în această situație nu era nevoie pentru că a fost o acțiune de prevenție.

Citește și:
VIDEO Elevii de la Școala Gimnazială Jilava, percheziționați ca la penitenciar de o patrulă de poliție, în timpul orelor. Polițiștii spun că ar fi căutat „obiecte ascuțite” / Directoarea școlii susține că i-a întrebat dacă au mandat, dar nu a primit răspuns / Inspectoarea declară că merge abia mâine la școală, la două săptămâni de la eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru catalogul electronic al Ministerului Educației, finanțat din fonduri europene, puse în dezbatere publică / Școlile care au deja catalog electronic vor fi obligate să îl conecteze la platforma ministerului pentru preluarea datelor

Ministerul Educației a pus în dezbatere proiectul privind aprobarea, înfiinţarea, organizarea, funcţionarea catalogului electronic, finanțat cu bani europeni, prin PNRR. Ordinul ar fi trebuit deja să fie aprobat în data…
Vezi articolul

Cum s-ar putea desfășura orele de sport, după redeschiderea școlilor. Fotbalul se transformă în miuță, iar baschetul se joacă fără pase „fiecare cu mingea lui” – recomandările INSP

Orele de educație fizică și sport se transformă, după redeschiderea școlilor, potrivit recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, publicate de Ministerul Sănătății. Documentul care detaliază măsurile care se iau în…
Vezi articolul

Grădinițele, școlile și liceele din România își pot monitoriza, autoevalua și compara performanțele de mediu pe baza a șapte categorii de indicatorii prin intermediul platformei online ScoalaECO.ro

Toate grădinițele, școlile și liceele din România își pot monitoriza, autoevalua și compara performanțele de mediu pe baza a șapte categorii de indicatori, accesând platforma online ScoalaECO.ro. Aceasta a fost…
Vezi articolul